Au muncit la alegeri, urmeaza sa-si primeasca si banii

La alegerile din 11 decembrie, în Timiș au fost 595 de secții de votare, din care 207 numai în Timișoara. Cei care au făcut parte din comisiile acestor secții de votare urmează să-și primească și banii.

Primăria Timişoara anunţă că indemnizaţiile pentru membrii comisiilor de votare de la alegerile parlamentare vor fi plătite efectua la Casa de Cultură (sala Lira), strada Miron Costin nr. 2, în zilele de 19, 20 şi 21 decembrie, între orele 9 și 16. Suma totală alocată de guvern, la nivel național, pentru buna organizare a alegerilor parlamentare este de 227,7 milioane lei, fondurile necesare fiind prevăzute, pe categorii de cheltuieli, în bugetele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), MAE, AEP, Serviciului Român de Telecomunicații (STS), Institutului Național de Statistică (INS). Indemnizațiile pentru operatorii de calculator și experții electorali au fost majorate față de alegerile locale din iunie, de la 85 lei, la 150 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Nicky Bobu a spus: (December 15th, 2016 at 13:19 )

Experta electorala din sectia unde am votat era mai atenta la mesajele care le primea pe facebook decat la pomangii care veneau sa-si exprime optiunea electorala. Poate e impresia mea, datorata si faptului ca am schimbat sectia de votare, dar alegeri mai prost organizate ca astea nu am prins. Votez din 2000.

Pentru ce dracu le-au dat bani in plus la papagali astia membri de partid cand sunt mai incompetenti ca si Politia Locala?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După eşecul de acasă la un gol, SCM Poli Timişoara încearcă joi, la malul mării să întoarcă soarta disputei. Handbaliștii violeţi sunt deja la Constanța pentru meciul al doilea de clasament cu AHC Dobrogea Sud, programat. Duelul celor două echipe decide cine ocupă locul 5 la finalul acestui sezon intern.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci din campionat pentru handbaliști?
Deja cunoscutul Domeniu Herneacova găzduieşte în perioada 24 – 27 mai, respective între 31 mai și 3 iunie un nou concurs de sărituri peste obstacole, cu participare internaţională. Până acum au fost înscrişi peste 200 de cai din ţări precum Serbia, Bulgaria, Ungaria şi evident România. În cele opt zile de competiţie vor avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou regal hipic la Herneacova
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com