Daruri de Craciun pentru cateva zeci de familii din zona Deta

Câteva zeci de familii nevoiașe din Deta vor avea parte de un Crăciun puțin mai bun. Totul, grație gestului făcut de tinerii liberali din zonă, care au pus la cale, pentru al treilea an la rând, o acțiune prin care să le fie alături celor alături de care viața n-a fost prea darnică.

Tinerii liberali din zona Deta au decis să întindă și în acest an o mână de ajutor, de sărbători, unor familii cu probleme sociale. A fost organizat, astfel, un concert de muzică folk, susținut de Bogdan Racz și Gore Teodorescu, la care s-au strâns donații. Banii au fost suficienți pentru ca 60 de familii să primească, în prag de Crăciun, pachete cu alimente pe care, altfel, ar fi fost destul de dificil să le cumpere. „E al treilea an în care organizăm acest gen de acțiuni, pentru că ne dorim să fim alături de aceste familii nevoiașe. Vrem să le aducem zâmbetul pe buze acestor oameni, să le înseninăm zilele, măcar puţin, acum, în prag de sărbătoare. Le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat cu donații”, spune Călin Roman, președintele TNL Zona Deta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile

Vă lăsați terenurile în paragină? Veți fi amendați cu până la 2.500 de lei. Polițiștii locali încearcă să prevină, astfel, invazia de ambrozie, care dă de furcă timișorenilor la fiecare început de toamnă. Sunt pasibili de amendă, în acest moment, în jur de 250 de proprietari de terenuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi anti-ambrozie de peste 3.300 de euro in ultimele zile
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top