Timisorenii pot circula cu trenul spre Germania

Timişorenii vor putea circula cu trenul direct până în Germania, începând cu 11 decembrie. De săptămâna viitoare vor fi introduse în circulaţie trenurile City Star Germania. Din 11 decembrie intră în vigoare și noul mers al trenurilor, acesta fiind valabil până pe 9 decembrie 2017.

tr

Un bilet de la Timişoara la Frankfurt, dus întors, la clasa a doua, va costa 189 de euro, iar unul dus, 156 de euro. Copiii plătesc 50% din pretul plătit de un adult. Legitimaţiile de călătorie sunt valabile 15 zile pentru călătoria dus și o lună pentru călătoria dus-întors, iar călătoria poate începe în orice zi din perioada de valabilitate. Conform noului mers al trenurilor, zilnic se vor afla în circulaţie între 1.200 și 1.300 de trenuri, în funcție de perioada din an. Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). Trenurile Soarelui vor asigura, în perioada sezonului estival 2017, legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Şi în 2017, pasagerii vor putea să călătorească în afara țării zilnic, cu trenuri directe către Viena (de la 39 euro pe sens) și Budapesta (de la 29 euro pe sens), iar în sezonul estival, către Sofia și Salonic. Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din Timişoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj-Napoca. Începând din 11 decembrie 2016, CFR Călători va introduce o nouă ofertă comercială City Star Germania pentru călătoriile către Germania. Din 1 ianuarie 2017, pentru oferta Interrail Pass, abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa, limita maximă de vârstă la tânăr se va modifica de la 26 la 28 de ani. Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2016-2017” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 14 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Daria41 a spus: (decembrie 16th, 2016 at 21:20 )

O stire praf. CITY STAR Germania este oferta comerciala. Cititi cu atentie comunicatul CFR…visati trenuri catre Germania. Frunzariti Mersul trenurilor sau mergeti la gara si cititi tabela…trenuri catre Vrsac,Budapesta sau …atit. nu mai dezinformati aiurea mai este pina la 1 aprilie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend

Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Administrația Timișoarei pune la bătaie peste 50 de milioane de euro pentru a rezolva problema salubrității stradale și a deszăpezirii orașului pentru următorii opt ani. Licitația a fost lansată, aceasta la jumătate de an de la momentul în care Consiliul Local a elaborate documentația pentru acest megacontract. Cei din primărie spun că de acum se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de milioane de euro pentru străzile, trotuarele, pistele de biciclete ale Timișoarei. Primăria caută firmă de salubritate
Fostul primar Nicoale Robu a intervenit în scandalul benzilor prea înguste de pe Bogdăneştilor, acuzând, din nou, că „proiectul moștenire Robu” a fost “batjocorit” de actuala administraţie.  Ceea ce a „uitat” Robu din nou este că proiectul cu benzile cu o lărgime de 2,75 metri a fost aprobat chiar de el, fiind întocmit de mâna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu „uită” din nou de îngheaţă apele. Lărgimea benzilor de pe Bogdăneştilor a fost decisă de Culiţă Chiş şi aprobată de fostul primar
Cu o tematică specială, focusată pe arhitectură și diverse mecanisme tehnice funcționale și zone citadine construite din piese LEGO®, expoziția care i-a fascinat pe timișoreni la edițiile anterioare revine în Iulius Town. În perioada 15 – 17 martie 2024, în piațeta Intersport, zeci de mii de piese LEGO® formează orașe în miniatură. Vedeta expoziției este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Unplugged Lenau Robotics, echipa Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timișoara a reușit să se califice la etapa națională datorită obținerii locului II în competiția Connect Award. După multe meciuri intense şi mult efort depus în fiecare dintre cele 4 sezoane FTC la care a participat, Unplugged Lenau a reuşit, la Regionala #3, să se califice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Liceului ”Nikolaus Lenau”, calificată la competiţia naţională de robotică
Doi profesori din cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, Irina Sferdian si Lucian Bojin, au fost parte din echipa de experți în procesul arbitral în care Statul Român a obținut decizia favorabilă în dosarul Roșia Montană. Astfel, UVT și-a adus contribuția la unul dintre cele mai importante procese internaționale ale României....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara, reprezentată în echipa care a adus României succesul în procesul cu Roșia Montană
Top