Circulatia trenurilor este in continuare afectata de ger

Trenurile care sosesc în gara de la Timişoara din jumătatea estică a ţării au întârzieri semnificative. Cel care trebuie să ajungă de la Iaşi la ora 12.19 are o întârziere de 73 de minute, iar cel de Bucureşti, care ar trebui să ajungă la ora 14.23 are deja o întârziere de 43 de minute.

Gerul afectează circulaţia trenurilor, care este adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, temperaturile negative înregistrate la nivelul șinei fiind cuprinse între -30 și -28 de grade C. Se fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată pentru remedierea deranjamentelor care apar din cauza temperaturilor foarte scăzute, iar în staţiile de cale ferată se intervine constant cu utilaje şi personal pentru menţinerea infrastructurii în condiţii optime. Peroanele, intrările şi ieşirele din tunelele pietonale sunt de asemenea curăţate permanent. Cele mai scăzute temperaturi înregistrate la nivelul șinei înregistrate marţi dimineaţa au fost de -28 grade C la Petroșani, -26 grade C la Bușteni și -30 grade C la Miercurea Ciuc. Sunt încă în vigoare două avertizări meteoroglogice, un cod portocaliu în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, unde gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, și un cod galben în Crişana şi Banat, unde vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, iar valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade, circulaţia trenurilor va fi adaptată și pe parcursul zilei de marți la condiţiile meteo nefavorabile. Călătorii pot verifica informările actualizate permanent pe pagina de Facebook sau pe site-ul companiei www.cfr.ro. (sursa foto: www.someseanul.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul Hyundai i20 Active - Casa Auto Timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Centrul de Echitatie Herneacova

Social vezi arhiva Social

Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a pregătit lista cu achiziții directe pentru anul 2017, care include atât contracte de furnizare și de servicii, cât și contracte de lucrări. Este o sumă care se apropie de 2,3 milioane de lei. Mare parte din achiziții sunt destinate serviciului Salvo, dar se cumpără și formulare și ștampile, apă minerală, agende sau calendare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cumparaturi la Primaria Timisoara: peste 600.000 de euro pentru muscate, calendare, apa minerala si multe altele
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top