Cu Justitia ramane cum s-a stabilit. E pe mainile moasei lui Judecator, puradelul lui Bercea Mondial

Marţi după-amiaza, un urlet de bucurie s-a auzit de prin Parlament, sedii de partide, simpozioane ale interlopilor, televiziuni, dar şi puşcării. „Dictatorul” Coldea a fugit, românii şi-au regăsit libertatea! E clar că generalul Coldea nu trebuie plâns acum, fie şi pentru că s-a înhăitat cu un infractor precum Ghiţă. Numai că „debarcarea” fostului şef de la SRI în urma unei „telenovele” în care o tonă de minciuni era amestecată şi cu puţine lucruri reale e doar un prim pas dintr-o strategie mai amplă. Care are drept scop înăbuşirea luptei anticorupţie şi revenirea la vechile metehne. Adică la fel ca până în 2004, când, la şedinţele PSD, ministrul Justiţiei de la acea vreme, Rodica Stănoiu, primea sarcini cu privire la cine trebuie arestat şi cine nu. Fiindcă în paralel cu atacurile la Coldea am asistat şi la un nemaivăzut linşaj mediatic la adresa şefei DNA, Laura Kovesi.

Ani de zile ne-am plâns cu toţii că avem corupţie fără corupţi, iar din când mai era arestat câte un găinar. În ultimii ani au început să cadă şi capete grele, inclusiv de politicieni care altădată păreau invincibili. Un merit aici l-a avut şi SRI, care s-a implicat în această luptă după ce i s-a cerut acest lucru într-o şedinţă CSAT în care s-a decis că, pentru România, corupţia reprezintă o vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale. Şi aşa şi era! Că SRI a crescut un monstru precum Ghiţă e vina celor de acolo şi trebuie să plătească. Dar nu trebuie şters cu buretele pentru aceasta şi contribuţia incontestabilă a SRI, alături de DNA, în campania anticorupţie. De unde infractorii şi protectorii lor au scos şi sintagma „Binomul”.

Aşa cum se ştie, atacul la adresa Justiţiei a continuat miercuri, când s-a încercat adoptarea de către guvern a două ordonanţe privind graţierea, respectiv modificarea Codului Penal, prin care unele infracţiuni de corupţie (de exemplu, abuzul în serviciu) să fie dezincriminate. Prea mic în acest război, premierul Sorin Grindeanu a dat însă înapoi la venirea intempestivă a preşedintelui Klaus Iohannis. Se pune totuşi întrebarea de ce PSD, având o majoritate confortabilă în parlament, vrea să treacă astfel de acte normative prin ordonanţe? De unde atâta grabă în ajutorul infractorilor? PSD n-a promis aceste lucruri în campania electorală, aşa că vrea să le facă acum pe şest. Fiindcă nici măcar votanţii PSD nu cred că sunt nerăbdători să ajungă iar pe străzi mii de hoţi, violatori, pedofili sau tâlhari. Că printre se vor ascunde un Dragnea, Tăriceanu, Voiculescu, Udrea, Ponta şi alţi hoţi cu gulere albe nu mai contează. O dezbatere publică, aşa cum s-ar întâmpla dacă proiectele ajung în parlament, i-ar fi nefavorabilă. Dovadă e faptul că, la nici două săptămâni de la învestire, guvernul a fost deja asaltat de protestatari.

Ce s-a întâmplat miercuri fost însă numai o înfrângere de etapă pentru PSD şi aliaţi. Asaltul împotriva DNA şi a Justiţiei va continua. Armata de „zombi” anti-Justiţie va prinde iar puteri. Se vede de la o poştă. În frunte cu oameni care altădată nu se suportau, precum Băsescu şi Tăriceanu, flancaţi de un Ponta şi Dragnea, având în spate „cristoii”, „ciutacii”, „ciuvicii” sau „gâzii”, iar pe aripi fecioarele despletite Elena Udrea şi Alina Bica, oastea penalilor va continua lupta împotriva statului de drept. Deasupra tuturor, imaginea neprihănită a lui Dan Voiculescu, cel care spunea că „degeaba am luat puterea, dacă nu controlăm Justiţia”. Va rezista Iohannis în faţa acestui puhoi? Va rezista doar dacă îl va ajuta şi „strada”. Altfel, din lupta anticorupţie vor rămâne doar amintirile.

Ca să vedeţi pe mâna cui a ajuns Justiţia, secretar de stat în ministerul de resort a ajuns o anume Mariana Moţ, transferată de la Curtea de Apel Craiova, protejata unui baron din Olt. Or, ştie o lume întreagă că la Craiova există o încrengătură inimaginabilă între magistraţi, interlopi şi politicieni. Dacă vrei să cumperi un proces, îl strămuţi la Craiova. Era un lucru ştiut în toată ţara Başca, doamna cu pricina este moaşa de botez a lui Judecător, unul dintre cei nouă copii ai capului interlop aflat în puşcărie Bercea Mondial, apropiat şi de familia Băsescu. Cam astfel de justiţie vrea PSD să implementeze şi la nivelul întregii ţări.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Bobby a spus: (ianuarie 19th, 2017 at 19:24 )

Excelent articol! Lucruri adevărate, spuse bine și la obiect. Mulțumim, dle Ino Ardelean! Îmi pare rău că n-am fost la demonstrația de protest din oraș. Nu am știut. Nu sunt „feisbuchist”. Sorry.

anteconbega a spus: (ianuarie 23rd, 2017 at 14:40 )

OK : „În frunte cu oameni care altădată nu se suportau, precum Băsescu şi Tăriceanu, flancaţi de un Ponta şi Dragnea, având în spate „cristoii”, „ciutacii”, „ciuvicii” sau „gâzii”, iar pe aripi fecioarele despletite Elena Udrea şi Alina Bica, oastea penalilor va continua lupta împotriva statului de drept. Deasupra tuturor, imaginea neprihănită a lui Dan Voiculescu, cel care spunea că „degeaba am luat puterea, dacă nu controlăm Justiţia”. Dar Grindeanu? Mihai? Sorin? Pe Grindeanu, unde-l punem? Deocmadată l-a făcut celebru în lumea păpuşarilor Marilena Mihăilescu, absolventă a Facultății de Psihopedagogie din cadrul Universității de Vest din Timișoara., conjudeţeana lui Grindă, care i-a făcut nişte versuri desfiinţătoarepuse pe melodia Deliei: O maximă băşcălie feminină produsă asupra unui bărbat de stat. De stat în cur.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”

Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Lista anunțurilor de primari racolați la un partid la altul continuă, luni dimineață, cu o nouă cucerire PSD de la PNL. La scurt timp după ce PNL a anunţat înregimentarea primarului PSD din Remetea Mare  Ilie Golubov, social-democratii au comunicat trecerea liberalului Virgil Ciocea, primarul din Pietroasa, de la PNL la PSD. Conform PSD Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD Timiș nu se lasă. PNL-istul Ciocea, de la Pietroasa, lasă liberalismul pentru social- democrație
La aproape o lună de la marele anunț al trecerii a numeroși primari din Timiș, mare parte de la PNL, la PSD, Alin Nica spune că trecerea s-a făcut în moduri mai puțin ortodoxe. El vorbește despre șantaj și amenințări, respectiv despre primari PNL care ar fi fost forțați să semneze ”adeziuni în alb la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica vorbește de șantaj, amenințări și comportament golănesc la adversarii politici care îi ”fură” primarii
PNL Timiș reușește o adevărată lovitură de imagine, după ce a anunțat transferul actualului primar din Remetea Mare, Ilie Golubov, de la PSD. În urmă cu mai puțin de o lună, social-democrații anunțau că acesta decisese, după multe mandate, să renunțe la a mai candida și, în plus, îl propusese pe viceprimarul său, Cosmin Chira,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș contraatacă în bătălia primarilor. Actualul edil-șef de la Remetea Mare, trecere surpriză la liberali
Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Top