Decizie a Curtii Constitutionale, la mana juristilor din CJ Timis! De ce ar putea sa nu creasca cu 50% salariile

Salariile angajaților din aparatul propriu al CJ Timiș ar putea crește cu până la 50%, dar totul depinde de juriștii instituției. Există o decizie a Curții Constituționale care permite acest lucru, însă, în Regiunea Vest, niciun consiliu județean nu a pus-o în aplicare până acum.

O decizie a Curții Constituționale care prevede egalizarea salariilor tuturor angajaților consiliilor județene ar putea să nu fie pusă în aplicare la CJ Timiș. Președintele Călin Dobra nu va semna o astfel de hotărâre decât dacă va avea o justificare temeinică din partea Serviciului Juridic. Secretarul CJ, Dănuț Ardelean, susține, la rândul lui, că trebuie bine analizat, pentru că nu vrea să fie nevoit „să vină cu bani de acasă” ulterior. „Majoritatea angajaților sunt beneficiari ai acestei decizii a Curții Constituționale. Au avut loc mai multe întâlniri privind posibilitatea egalizării salariilor la nivelul tuturor consiliilor județene. Din păcate, nu toate consiliile județene au făcut front comun. Sunt unele care au luat decizia foarte clară de a nu da aceste salarii. Secretarul CJ Timiș spune că decizia Curții Constituționale nu este tocmai literă de lege, este interpretabilă. Eu susțin un astfel de demers, atâta timp cât Serviciul Juridic este alături de mine prin asumarea unei asemenea dispoziții”, spune Dobra.

De mărire ar putea beneficia în jur de 160 de angajați ai instituției. „Este o creștere importantă pentru angajați. Se ajunge, la unii angajați, ca această creștere să ajungă la 50% din salariul actual. Ținând cont că de la 1 februarie intră în vigoare și creșterea salarială cu 20%, ar fi o creștere consistentă, dar trebuie să vedem exact punctul de vedere al Serviciului Jurdic”, a mai declarat șeful CJ Timiș. Pasul următor este o întâlnire între cei de la Serviciul Juridic, Direcția de Organizare, Control, Resurse Umane și sindicate. În Regiunea Vest, niciun consiliu județean nu a pus în aplicare o astfel de majorare, spune Călin Dobra, care a discutat cu omologii săi din Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 13:56 )

BOY’S!FRICA DE DNA VA ADUS AICI!ÎNSĂ BANUL VĂ FACE CU OCHIUL!CEI DE FĂCUT!CEI ÎN DREPT TREBUIE SĂ ȘTIE CĂCI ȘI EU INO ȘTIU DAR NU VĂ SPUN!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

anteconbega a spus: (februarie 3rd, 2017 at 16:57 )

Ionelaş va rezolva situaţia. Cum care Ionelaş? Dobra de la Măguri!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend

Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Administrația Timișoarei pune la bătaie peste 50 de milioane de euro pentru a rezolva problema salubrității stradale și a deszăpezirii orașului pentru următorii opt ani. Licitația a fost lansată, aceasta la jumătate de an de la momentul în care Consiliul Local a elaborate documentația pentru acest megacontract. Cei din primărie spun că de acum se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de milioane de euro pentru străzile, trotuarele, pistele de biciclete ale Timișoarei. Primăria caută firmă de salubritate
Fostul primar Nicoale Robu a intervenit în scandalul benzilor prea înguste de pe Bogdăneştilor, acuzând, din nou, că „proiectul moștenire Robu” a fost “batjocorit” de actuala administraţie.  Ceea ce a „uitat” Robu din nou este că proiectul cu benzile cu o lărgime de 2,75 metri a fost aprobat chiar de el, fiind întocmit de mâna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu „uită” din nou de îngheaţă apele. Lărgimea benzilor de pe Bogdăneştilor a fost decisă de Culiţă Chiş şi aprobată de fostul primar
Top