Guvernul a adoptat gratierea si amnistia!

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat, marți seară, că guvernul a adoptat atât un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor, cât şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Aceste acte normative nu erau pe ordinea de zi a ședinței de guvern.

Conform ministrului Florin Iordache, primele două proiecte vor merge, în regim de urgență, la parlament.„Am adoptat mai multe măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse (…) Am modificat o iniţiativă a vechiului Guvern pe care am pus-o în concordanţă cu conducerea ANP, astfel încât să poată fi uşor aplicată. Este vorba de recursul în compensare la fiecare zece zile cei care sunt în penitenciar și beneficiază de niște condiții deosebite, practic câștigă câte o zi. La 30 de zile câştigă câte 3 zile. Am venit în completarea acestor măsuri cu alocarea unor resurse suplimentare pentru creşterea cu 50% a normei de hrană şi asigurarea implementării proiectelor de investiţii în acest an a două penitenciare cu câte 1.000 de locuri la Caracal şi Berceni”, a spus Florin Iordache.

Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă și modificarea codurilor penale. „Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale care (…) trebuiau să fie implementate fie de către guvern, fie de către parlament”, a declarat ministrul Justiției. Incriminarea penală a abuzului în serviciu se va face doar pentru prejudicii mai mari de 200.000 de lei, fiind eliminată condiţia punerii în mişcare la plângerea prealabilă. Pentru prejudiciile sub această sumă se vor întreprinde doar demersuri administrative. „Nu se mai sancţionează penal, se recuperează prejudiciul. Considerăm că este un cuantum rezonabil”, a afirmat Iordache. Întrebat de ce aceste acte normative nu au apărut pe ordinea de zi a ședinței, Iordache a spus că guvernul are dreptul să suplimenteze această ordine de zi. În ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale a fost păstrat pragul de 200.000 de lei privind abuzul în serviciu, a mai spus ministrul. Iordache nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor legate de potențialii beneficiari ai acestor modificări, printre care s-ar număra și președintele PSD, Liviu Dragnea.

Duminică seară, în jur de 100.000 de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe din România, pentru a protesta împotriva acestor modificări legislative.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

gunoiule a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 22:35 )

sorin grindeanu=gunoi sarman
Abia astept sa te vad vreodata prin oras, o flegma intre ochii tai ar fi putin.
Rusine sa iti fie fata de copii tai.

Gaudeamus a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 23:07 )

GUNOIULE – flegma sa i-o tragi la cateaua care te-a fatat si nu te-a educat.

C.....t Sorin a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 23:10 )

Acest embrion nu mai are ce caută in acest oras.In ce zona locuiește acest cacat cu ochi?

eu a spus: (ianuarie 31st, 2017 at 23:34 )

Cei care au votat pSD, mituiti fiind cu pomeni electorale ar trebui sa-si taie mana cu care au pus stampila in cabina de vot! Si sa jure pe familiile lor ca nu vor mai face ăsta Niciodată!

Folică a spus: (februarie 1st, 2017 at 00:45 )

GUVERNUL GRINDEANU A LEGALIZAT MAFIA ÎN ROMÂNIA

ACESTA ESTE REZULTATUL BLATULUI DE LA ALEGERILE PARLAMENTARE DINTRE PSD ŞI PNL.
Guvernul Grindeanu a dat Ordonanța de urgență care legiferează mafia în România! Guvernul a dat liber corupți! Acest Guvern putred şi-a atins scopul de a scăpa corupții de la vârful politicii de răspunderea în Justiție pentru faptele penale savârşite. Acest focar de putreziciune, acum numit Guvern, a legiferat mafia şi trebuie asanat de urgență !

Andrei a spus: (februarie 1st, 2017 at 07:25 )

Folica, tare singur trebuie sa te simti…Ca cei de la debanat.ro truncheaza informatiile, inteleg, vor sa-si vada ”fituica” citita, insa sa adifrmi si tu de amnistie…corupti…hmmm!
”Acest focar de putreziciune”, cum te exprimi tu este ales legitim, prin vot!
Si pentru comentatorul ”eu”, doresc sa te informez ca am votat cu PSD si sunt sigur ca am mai multi bani ca tine. Despre ce pomeni vorbesti?!

anteconbega a spus: (februarie 1st, 2017 at 08:01 )

România benefeciază în prezent de pomeni fără acoperire. Dar scopul a fost atins: românii au votat ca un ciopor superb, iar penalii făcuţi lacrimă vor avea şi mai multă bunăstare. Domnişorul Andrei are dreptate: nu au fost pomeni electorale, ci pomeni postelectorale. Ce facem cu energia electrică, o scoate prim ministrul din capul gol al alexandrinului?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top