20 de milioane de euro pentru extinderea firmelor mici si mijlocii

Firmele mici şi mijlocii pot obţine fonduri europene nerambursabile pentru a se dezvolta şi a-şi extinde activitatea. A început depunerea cererilor în cadrul acestei linii de finanţare, parte a Programului Operaţional Regional. Suma totală alocată pentru Regiunea Vest depăşeşte 20 de milioane de euro.

Finanţarea vizează sprijinirea dezvoltării şi extinderii firmelor din mediul urban şi rural, iar fondurile se acordă în cadrul Priorității de investiții 2.2 „Sprijinirea creării și extinderea capacității avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” a Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Pot beneficia de aceste fonduri microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii. Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 23 august 2017, la ora 12. Depunerea cererilor se va putea face exclusiv prin intermediul aplicației electronice MySMIS. Acest apel de proiecte este de tip competitiv cu depunere la termen, proiectele primind finanțare în funcție de punctajele obținute și în limita alocării financiare pentru Regiunea Vest, adică 20,36 milioane euro.

Finanțarea nerambursabilă acordată vizează construirea, modernizarea şi extinderea spațiilor de producție sau prestare de servicii; dotarea cu active corporale (echipamente), necorporale (licențe, programe software, brevete), inclusiv cu instrumente de comercializare on-line. Valoarea eligibilă a unui proiect trebuie să fie de minimum 200.000 euro și nu poate depăși un milion de euro. Contribuția solicitantului diferă în funcție de componenta prin care se acordă finanțare. ADR Vest organizează joi, 2 martie, începând cu ora 10, un seminar online în cadrul căruia se vor prezenta și discuta secțiunile cererii de finanțare din cadrul aplicației electronice MySMIS. Seminarul este gratuit, dar participarea se face doar în baza unei înscrieri prealabile, care se face aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Top