Alexandra Usurelu, in concert la Timisoara, alaturi de o orchestra de camera

Alexandra Ușurelu continuă turneul „Am să fiu eu casa ta”: timp de o oră și jumătate, talentata artistă va cânta la Timișoara într-o formulă specială, cu trupa ei și cu o orchestră de cameră. Va fi un eveniment inedit, pentru sufletele sensibile.

Timp de o oră şi jumătate, Alexandra Uşurelu, însoţită de bandul ei şi de o orchestră de cameră, va cânta, în primă audiţie pentru publicul bănăţean, cântece noi, care se vor regăsi pe albumul care va fi lansat în 2017, dar şi cântece de pe primul său album, „La capătul lumii”. Tot în premieră pentru admiratorii timişoreni va fi prezentat şi cel mai recent cântec al artistei, „Rămâi gândul cel dintâi”. Concertul de la Timișoara este programat pe 11 martie, de la ora 20, la Filarmonica „Banatul”. „Eu cred că timpul este cel mai frumos dar pe care un om îl poate dărui altui om, iar al doilea album al meu în jurul acestui gând va fi construit. Pe 11 martie voi cânta, la Timișoara, şase dintre cântecele de pe următorul album, programat să apară în toamnă. Sunt foarte încântată că am ocazia să îmi prezint muzica într-o sonoritate complexă, odată cu primul meu concert cu band şi orchestră de cameră. Timişorenii mi-au oferit mereu acest dar preţios, timpul lor, şi sper că şi pe 11 martie să ne bucurăm de timp împreună”, spune artista. Biletele pentru concertele din turneul „Am să fiu eu casa ta” sunt disponibile online pe www.iabilet.ro, www.eventim.ro şi la distribuitorii autorizaţi din fiecare oraş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari

Vreți să fiți membru în consiliul de administrație al unei societăți aflate în subordinea primăriei? Teoretic, oricine poate depune în această perioadă dosarele de candidatură pentru Colterm și Drumuri Municipale. Vă atât trebuie un plan de administrare, cât și o scrisoare de recomandare și două persoane care să spună lucruri bune despre dumneavoastră.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Viitorii arhitecti reprezinta Timisoara la Viena Design Week

O echipă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism va reprezenta Timișoara la Viena Design Week. Festivalul, care propune pentru acest an tema „A City Full of Design”, îşi va desfăşura cele peste 190 de evenimente dedicate designului şi arhitecturii în districtul 15 al Vienei, probabil cel mai cosmopolit cartier al capitalei Austriei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorii arhitecti reprezinta Timisoara la Viena Design Week

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vreți să fiți membru în consiliul de administrație al unei societăți aflate în subordinea primăriei? Teoretic, oricine poate depune în această perioadă dosarele de candidatură pentru Colterm și Drumuri Municipale. Vă atât trebuie un plan de administrare, cât și o scrisoare de recomandare și două persoane care să spună lucruri bune despre dumneavoastră.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari
Primăria Timișoara va lua un credit de aproximativ 20 de milioane de euro, pentru a putea continua programul de investiții. Anunțul a fost făcut de Nicolae Robu, care spune că acest lucru este posibil, grație gradului foarte redus de îndatorare al municipalității. Ultimul credit, 25 de milioane de euro, a fost luat de PMT în 2014.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria se imprumuta de 20 de milioane de euro. Robu: Modernizarea Timisoarei nu trebuie sa aiba de suferit
Imaginile surprinse chiar în momentul în care poarta de pe Calea Lugojului s-a prăbușit în timpul furtunii din 17 septembrie par să dea naștere unui lung șir de speculații în PMT. După consilierul său, Cătălin Iapă, primarul Nicolae Robu spune și el că a văzut cum un acoperiș luat pe sus de vijelie a izbit poarta care l-a ucis pe Vlad Baici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, despre poarta de pe Lugojului: Prima tentatie este sa credem ca s-a vazut acea izbitura a acoperisului
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top