Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în sectoarele Moraviţa şi Oraviţa, peste 40 de cetăţeni străini din Siria, Irak şi Pakistan, care încercau să intre ilegal în România. Printre ei, nouă copii, inclusiv un bebeluș.
Poliţiştii de frontieră de la SPF Moraviţa au prins, în zona localităţii Lăţunaş, 12 cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia. Alți polițiști din cadrul aceluiaşi sector, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş şi cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Deta, au descoperit, în apropiere de Clopodia, alte nouă persoane aflate în aceeași situație. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba despre 9 cetăţeni sirieni şi 12 cetăţeni irakieni: şapte bărbaţi, cinci femei şi nouă minori, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani. În aceeași noapte, poliţiştii de frontieră de la SPF Oraviţa au prins, în apropiere de Vrani şi Comorâşte, încă 21 străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. S-a stabilit că sunt 12 cetăţeni din Siria şi nouă din Pakistan, dintre care 15 bărbaţi, două femei și patru minori. Una dintre femei născuse în urmă cu câteva zile, așa că a fost dusă la spital, pentru îngrijiri. Tot pe mâna medicilor a ajuns și bebelușul în vârstă de numai 10 zile. „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, au transmis polițiștii de frontieră.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
Până nu se ridică și la noi un gard de securitate cu Serbia, cum au făcut ungurii, problema se va tot amplifica. Din câteva zeci de migranți economici (că asta sunt, pleșcari, în căutarea unei vieți mai bune pe banii altora), vor fi câteva mii și apoi zeci de mii. Pentru că vestea se va duce, că prin România „se poate”. Și când ungurii vor ridica un gard și la frontiera cu România, toți indivizii ăștia ne vor rămâne nouă pe cap. O să-i vedeți prin centru, pe terasele de acolo, ocupând cu totul zona, cum au fcut și în alte părți și provocând o mizerie de nedescris. Își râd de toate legile și regulile. Știu că în Europa nu pățesc nimic și se simt nemaipomenit de bine. Tipii ăștia, veniți din toată lumea a treia, nu au respect decât de bâtă.
Mai încet cu pianul pe scări… Cu ce era înarmat bebeluşul de zece zile care „a asaltat” graniţa noastră cu Serbia? Cu un pampers atomic? Dacă bebe are doar zece zile, înseamnă că s-o fi născut în Serbia, aşadar ar putea fi cetăţean sârb, iar sârbii sunt prietenii noştri de când au pus mâna pe o parte din Banatul istoric, asta după Primul Război Mondial. Totul e relativ pe aici. În rest, Bobby Păunescu are dreptate.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Firmă de păcănele din Timişoara a intrat în faliment lăsând datorii la stat de 1,8 milioane de lei
- Începând de sâmbătă, Primăria Timișoara instituie mai multe restricții de circulație
- Măgarul, “preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu” şi “noul PSD”. Ar mai fi ceva şi despre PNL, dar mai contează?
- Robu „uită” din nou de îngheaţă apele. Lărgimea benzilor de pe Bogdăneştilor a fost decisă de Culiţă Chiş şi aprobată de fostul primar
- 40 de milioane de lei pentru stadionul de rugby din Timișoara. Va avea tribune acoperite și nocturnă
- Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
- CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
- Accident grav aproape de Buziaș! Două persoane au ajuns la spital
Administratie
CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Citeşte tot articolul
Politica
Robu „uită” din nou de îngheaţă apele. Lărgimea benzilor de pe Bogdăneştilor a fost decisă de Culiţă Chiş şi aprobată de fostul primar
Citeşte tot articolul
Sport
Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Citeşte tot articolul
Social
Accident grav aproape de Buziaș! Două persoane au ajuns la spital
Citeşte tot articolul
Sănatate
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Sute de posturi de medici și asistenți medicali sunt neocupate în Timiș. Directorii de spitale, întâlnire la Prefectură/Update. Fritz cere deblocarea situaţiei
Şef nou la DSP Timiş. S-a preferat un om din interiorul instituţiei: Florin Ardelean
Timp liber și cultură
Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a 2024 ajunge la Hunedoara
As Tour Timişoara vă propune o vacanţă la Roma, dar şi în alte locaţii de vis ale Italiei
Pantofi moderni pentru orice ocazie. Ce modele este bine să nu îţi lipsească din garderobă?
Morile de apă ale Banatului, prezentate în expoziție la Budapesta și Szeged
Weekend pentru mămici și copii în Iulius Town! Ateliere de creație și mărțișoare muzicale
Invitație… dulce la Ghiroda! Târgul Apicol se întoarce în acest weekend
Premiere la Teatrul Naţional Timişoara în primăvara lui 2024
Bucură-te de luna lui Mărțișor cu noile super oferte de la Auchan Discount Timișoara și de tombola cu premii în bani
Economic
Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook