Blagovestenia, ziua in care e bine sa te nu certi cu nimeni

Ortodocşii şi catolicii sărbătoresc sâmbătă Buna Vestire, ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte un fiu. Este ziua în care se acordă prima dezlegare la pește din postul Paștelui. De Blagoveștenie nu e voie să te cerți cu nimeni.

Arhanghelul Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului pentru prima dată pe când aceasta avea 12 ani. Camera în care ea se ruga a fost scăldată de o lumină puternică şi un glas a răsunat în încăpere: „Tu vei naşte pe fiul Meu”. Doi ani mai târziu, potrivit Legii Vechi, Maria ar fi trebuit să se întoarcă acasă de la templul din Nazaret, însă părinții ei muriseră. Potrivit tradiţiei, după plecarea din Templu, arhiereii sfântului lăcaş erau îndrumătorii Mariei. Aceştia i-au spus că trebuie să se căsătorească, iar Fecioara Maria le-a amintit că ea a fost dăruită lui Dumnezeu de părinţi. Pentru a afla cine va avea grijă de Maria, preotul Zaharia a chemat la Templul Sfânt 12 bărbaţi cuvioşi, printre care se număra şi Iosif le-a dat câte un toiag şi le-a spus: „Al cui toiag va înverzi până mâine, acela va avea grijă de Fecioara Maria”. Toiegele au fost lăsate în altar și, în ziua următoare, toată lumea a văzut că toiagul lui Iosif înverzise. Minunea i-a făcut pe arhiereii templului s-o logodească pe Fecioara Maria cu Iosif. După Legea Veche, logodna dura aproape un an. Maria şi-a petrecut timpul în post şi rugăciune, iar Dumnezeu l-a trimis din nou pe Arhanghelul Gavriil. Acesta i-a spus „Nu te teme, Maria, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi numele lui va fi Iisus”.

Buna Vestire, celebrată în fiecare an pe 25 martie, trebuie întâmpinată cu veselie și bani în buzunare. Conform tradiției, femeile fac un foc mare în curtea casei şi pun pe pragul uşii pâine, sare şi apă, ca să se încălzească, să bea şi să mănânce îngerii. Este mare păcat ca în această zi gospodinele să spele rufe, să ţeasă la război, iar gospodarii să lucreze la câmp. În popor se spune că de Blagoveștenie se dezleagă limba cucului, ceea ce înseamnă că a venit primăvara. Printre datinile care se păstrează în zilele noastre este și aceea de a avea bani, în special monede, în buzunare. Nu se iese din casă cu stomacul gol și nu trebuie să se simtă senzaţia de foame. Nu se pun ouă sub cloșcă și, tot în această zi, apicultorii scot stupii afară, dar şi vitele din grajduri şi le lasă să stea la soare, fără să poarte jug, pentru ca ele să fie sănătoase tot anul. Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu cei din jurul nostru. Cine se ceartă pe 25 martie va avea necazuri tot anul. De Blagoveştenie este bine să mâncăm pește, pentru a fi sprinteni şi sănătoşi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (March 25th, 2017 at 12:03 )

BOY’S!ÎN FIECARE AN ACEIAȘI TÂMPENII RELIGIOASE!!A VENIT PRIMĂVARA UN ANOTIMP ÎN CARE CEI ÎN SPIRIT DE VIAȚĂ TRĂIESC CU BUCURIE ȘI FERICIRE ACESTE ASPECTE ALE SPIRITUL VIEȚI !
ASTA ÎNSEAMNĂ ȘI SĂRBĂTOAREA DE PAȘTI!DOAR UNI OAMENI AU TRANSFORMAT-O ÎN MINCIUNI RELIGIOASE!!ÎN ADEVĂR ȘI VIAȚĂ NU EXISTĂ DECÂT UN SINGUR ANOTIMP ÎN REST TOATE SUNT OPȚIONALE!UN SINGUR SPIRIT PERFECT ABSOLUT CARE DETERMINĂ VIAȚĂ ȘI NUMAI VIAȚĂ UNDE MOARTE NU EXISTĂ ȘI NICI CHIP BIOLOGIC VREODATĂ ASTA ȘTIU EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE ASTA AM CREAT ÎN SPIRITUL MEU ÎNAINTE CA,DUMNEZEU IISUS SATANA SĂ EXISTE ȘI AȘA VA FI ETERN ÎN REST SUNT DOAR MINCIUNI ÎN DUHURILE LOR SPURCATE DE DUMNEZEU IISUS SATANA!AU HA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari

Vreți să fiți membru în consiliul de administrație al unei societăți aflate în subordinea primăriei? Teoretic, oricine poate depune în această perioadă dosarele de candidatură pentru Colterm și Drumuri Municipale. Vă atât trebuie un plan de administrare, cât și o scrisoare de recomandare și două persoane care să spună lucruri bune despre dumneavoastră.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Succes clar pentru handbalisti in meciul cu Suceava

Meci tranşat rapid de alb-violeţi. După trei partide care mai mereu au fost rezolvate în ultimele minute, vezi înfrângerea de la Călăraşi, egalul de la Constanţa şi victoria cu Vasluiul de acasă, SCM Poli nu s-a mai jucat cu inimile suporterilor. Handbaliştii bănăţeni au avut o prestaţie excelentă în faţa formaţiei CSU Suceava.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes clar pentru handbalisti in meciul cu Suceava
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Viitorii arhitecti reprezinta Timisoara la Viena Design Week

O echipă a Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism va reprezenta Timișoara la Viena Design Week. Festivalul, care propune pentru acest an tema „A City Full of Design”, îşi va desfăşura cele peste 190 de evenimente dedicate designului şi arhitecturii în districtul 15 al Vienei, probabil cel mai cosmopolit cartier al capitalei Austriei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorii arhitecti reprezinta Timisoara la Viena Design Week

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vreți să fiți membru în consiliul de administrație al unei societăți aflate în subordinea primăriei? Teoretic, oricine poate depune în această perioadă dosarele de candidatură pentru Colterm și Drumuri Municipale. Vă atât trebuie un plan de administrare, cât și o scrisoare de recomandare și două persoane care să spună lucruri bune despre dumneavoastră.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cauta membri in consiliile de administratie de la SDM si Colterm. Trebuie plan de administrare si recomandari
Primăria Timișoara va lua un credit de aproximativ 20 de milioane de euro, pentru a putea continua programul de investiții. Anunțul a fost făcut de Nicolae Robu, care spune că acest lucru este posibil, grație gradului foarte redus de îndatorare al municipalității. Ultimul credit, 25 de milioane de euro, a fost luat de PMT în 2014.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria se imprumuta de 20 de milioane de euro. Robu: Modernizarea Timisoarei nu trebuie sa aiba de suferit
Imaginile surprinse chiar în momentul în care poarta de pe Calea Lugojului s-a prăbușit în timpul furtunii din 17 septembrie par să dea naștere unui lung șir de speculații în PMT. După consilierul său, Cătălin Iapă, primarul Nicolae Robu spune și el că a văzut cum un acoperiș luat pe sus de vijelie a izbit poarta care l-a ucis pe Vlad Baici.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, despre poarta de pe Lugojului: Prima tentatie este sa credem ca s-a vazut acea izbitura a acoperisului
Meci tranşat rapid de alb-violeţi. După trei partide care mai mereu au fost rezolvate în ultimele minute, vezi înfrângerea de la Călăraşi, egalul de la Constanţa şi victoria cu Vasluiul de acasă, SCM Poli nu s-a mai jucat cu inimile suporterilor. Handbaliştii bănăţeni au avut o prestaţie excelentă în faţa formaţiei CSU Suceava.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes clar pentru handbalisti in meciul cu Suceava
Un tânăr de 24 de ani a murit, pe 17 septembrie, strivit de poarta de intrare în Timișoara, de pe Calea Lugojului, „estetizată” cu 56.000 de euro în urmă cu doi ani. Procurorii urmează să stabilească, la finele anchetei, cine e de vină pentru acest tragic incident. Până atunci, deși nu e inginer constructor, Cătălin Iapă, consilierul personal al primarului Nicolae Robu, s-a gândit că ar fi cazul să-și prezinte concluziile personale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalin Iapa, consilierul primarului Robu, crede ca poarta de pe Calea Lugojului n-a cazut din cauza vantului /VIDEO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top