Cine mai reprezinta liberalismul timisean. De la Robu TV si cluburile PSD-iste, la „conclavul” PNL/FOTO

La București avut loc, sâmbătă, Consiliul Național al PNL, eveniment la care au participat cei mai veritabili și competenți liberali din întreaga țară. Ce mai, spuma spumelor liberalismului românesc! Printre cei care au făcut deplasarea din Timișoara în Capitală s-a numărat și o anume Elena Ișfănuț. Aceasta nu s-a putut răbda să nu se făloșească cu prezența la eveniment pe pagina sa de Facebook. Știți vorba, unii mai trebuie să și semnalizeze. Bun, veți întreba pe bună dreptate who the f… is Elena Isfănuț sau ce treabă are ea cu PNL. Dacă o întrebi cine a fost Mazar Pașa, o să spună că e DJ sau personaj de telenovelă turcească?

Ei bine, ea face parte din trupa de vestale a primarului Nicolae Robu, fiind inclusiv „jurnalistă” la „Robu TV”. Acolo unde a performat o vreme, făcând interviuri extrem de „dure” cu edilul, punându-l tot timpul în gardă cu întrebări brutale de genul: „Așa este că sunteți cel mai bun primar din istoria Timișoarei?”; „Sunteți atât de inteligent! Cum reușiți?”; „Părerea mea este că meritați o statuie în centrul Timișoarei. Cum credeți c-ar trebui să fiți imortalizat: ecvestru sau marcând un gol din foarfecă?”. De altfel, pentru prestațiile sale colosale, Ișfănuț a fost trimisă, în vara anului trecut, să se specializeze pe banii contribuabililor prin cluburile de fițe din Mamaia, alături de o altă vedetă a primăriei și PNL Timiș Sanda Greblă. Și apropo de cluburi de fițe. După munca intensă și extrem de istovitoare pe care o duce cu microfonul în primărie, Ișfănuț are dreptul și la relaxare. În timpul liber, respectiv nopțile, poate fi văzută într-un club de fițe aparaținând unui cunoscut PSD-ist. Mai mult, anturajul ei este format de multe ori doar din tineri PSD-iști.

Probabil n-o fi ea vinovată, dar mai trebuie spus aici că la PSD se află mult mai repede deciziile politice sau administrative ale primarului președinte PNL Timiș decât le află directorii din primărie sau vicepreședinții de la partid. În final, trebuie spus că, da, personajul e insignifiant în fond și nu merită aceste rânduri. Totuși subiectul denotă o anumită stare de lucruri. Și anume, relevă încă o dată modul în care se face politică în PNL Timiș, cum e cu „meritocrația” din filială, fiind încă o dovadă că Robu și-a cam pus și partidul, și primăria pe persoană fizică.

P.S. În perioada de agonie a PNȚCD, din delegația județeană a partidului mergeau la congrese la București, tot felul de „piți” luate de prin baruri, doar pentru a se face cvorum. A ajuns oare și PNL în aceeași situație sau doar Robu vrea să-l aducă acolo?

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

silicon a spus: (martie 5th, 2017 at 18:07 )

plin de ……………..e

Fufa lui robica a spus: (martie 5th, 2017 at 19:54 )

Individa face parte din grămada ce aveau orgasm ca l-au văzut pe Alexa dupa un meci la Dan Paltinisanu?Va dați seama ce carpe are psd-ul pe plan local ca nu au reușit sa găsească un individ la Primăria Timișoara ca sa il învingă pe Robu o caricatura de om politic care a umplut toată primăria de asemenea tute.

Obiectivul! a spus: (martie 6th, 2017 at 09:16 )

🙂 🙂 🙂 Draga ziaristule de (pe) terasa da-mi voie sa te felicit! M-ai destins copios. Am ras cu lacrimi. Intradevar, o astfel de tuta nu merita atatea randuri, dar semnalul dat e de importanta maxima!!! Ea a marturisit celor din Parlament ca a venit in Bucuresti pentru Concertul Deliei, nu pentru o sedinta asa de plictisitoare, da’ ca tontologul NasLEU( cu dolari si euroi) a adus-o drept companie( de fapt nici unul din cei doi nu erau pe lista delegatilor de Timis). Probabil au gresit sala…concertul era in alta locatie, dar cu „pilelele” ei a meritat sa intre aici, macar pentru o poza de „V.I.P.”!……..

dorina a spus: (martie 6th, 2017 at 13:33 )

felicitari pentru articol!

intr-adevar, aspectul care trebuie sa dea de gandit este cum s-a alcatuit delegatia PNL tIMIS CARE A PLECAT LA bUCURESTI?
In Bpj Timis sunt 100 mwmbri, primari, consilieri judeteni si locali, ori adevarul este ca nimeni nu mai vrea sa se implice cu nimic in PNL Timis, atata timp cat un presedinte ca Nicolae Robu nu isi asuma nimic, nu este vinovat de nimic, s-a inconjurat de pupincuristi…
Elena Isfanut si alte persoane care au fost la Bucuresti nu fac parte din BPJ, dar trebuia sa iasa la numar.
si o sa vedeti, la aceste alegeri interne se va intampla exact ca si cu Ehegartner: membrii PNL Tiis si Timisoara nu vor fi lasati sa voteze pentru ca nu au cotizatiile platite la zi (din ianuarie 2016 la zi), in schimb, prin strategia lui Robu, incepand din ianuarie 2017 sunt validati cam 80 membri noi / luna, majoritatea din Organizatia de studenti, care vor vota si vor alege ceea ce trebuie.
pai Robu si Diaconu Dan sa lucreze cu ei 🙂

anteconbega a spus: (martie 17th, 2017 at 07:44 )

Iaca de ce Nica e o soluţie mai tare ca soda caustică. PNL-ul trebuie curăţat de robulism.

gogu a spus: (martie 26th, 2017 at 13:03 )

dorina, minti cu nerusinare.ehegartner a pierdut pentru ca nu a fost votat de oameni ci a fost votat Dan Diaconu.cat despre marele nica va veti convingeti singuri ce fel de om este.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenția de turism As Tour – Timișoara vă propune un început de toamnă reușit, alegând o ofertă de neratat: un sejur Antalya – Turcia în perioada 20 – 27 septembrie. Tarifele încep de la 590 euro de persoană într-un  hotel de patru stele Agenția de turism As Tour – Timișoara vă invită, de această dată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de toamnă în Antalya, cu As Tour Timişoara
Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Top