Handbalistii de la Poli sunt in play-off, dupa victoria de la Fagaras

Punct ochit, punct ţintit, dar totul a venit după un meci în care s-a muncit serios. Handbaliștii bănățeni și-au asigurat prezența în play-off-ul Ligii Naționale cu două etape înainte de finalul sezonului regulat. La Făgăraș, SCM Politehnica a învins cu 28-25, după ce la pauză conduceau gazdele cu 13-12.

A fost un meci foarte greu, cu o primă parte în care formația din Făgăraș s-a ținut la nivelul trupei lui Pero Milosevic. La reluare însă, mobilizarea și concentrarea jucătorilor violeţi au fost decisive. Portarul Adam Savic a adunat 15 intervenții iar în teren marcatorii au fost Marjanovic 10 goluri, Milosevic 6, Lazarov 4, Fenici 4, Furak 3, Ștefan 1. În următoarea etapă, SCM Politehnica va sta, după ce Reșița s-a retras din campionat la începutul sezonului de primăvară. Violeții mai au de jucat în deplasare la Suceava, în ultima etapă a sezonului regulat. Indiferent de rezultate, timișorenii nu pot coborî mai jos de locul 7; dacă va fi locul 6 sau 7 în play-off, o vor decide rezultatele ultimelor două runde, din 25 martie și din 1 aprilie.

„Am făcut o repriză secundă fenomenală, cu toți băieții foarte buni în apărare. S-a văzut că atunci când Vuk Milosevic și Cristi Fenici nu joacă, echipa suferă și întâmpinăm dificultăți. I-am avut în lot și pe Lasica și pe Păiuș, cu probleme medicale încă neterminate; l-am folosit doar pe Păiuș 5 minute. Sunt foarte bucuros pentru prima parte a obiectivului nostru. E un rezultat excelent ținând cont de multitudinea de absențe cu care ne-am confruntat în ultimele săptămâni. E remarcabil că pentru al doilea an consecutiv suntem între primele opt echipe ale unui campionat ce devine din ce în ce mai puternic. Acum ne concentrăm, să mergem înainte cât vom putea de bine”, a declarat Pero Milosevic, antrenorul principal al lui SCM Politehnica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

birlic a spus: (March 19th, 2017 at 09:09 )

asa da ,felicitari Poli

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra

Mult așteptata ședință de la PSD Timiș, la care a participat secretarul general Marian Neacșu, s-a terminat fără decizii radicale. Președintele interimar Călin Dobra se va ocupa de filială, iar Neacșu va susține această soluție la București. Secretarul general al PSD admite că în Timiș lucrurile nu sunt 100% așezate.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Neacsu: Situatia din PSD Timis are un oarecare nivel de neasezare. Sustin interimatul lui Dobra
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Timisorenii au identificat hotii de pe Piatra Craiului! Peste 100.000 de oameni au vazut filmul jafului/ FOTO

Jaful din magazinul de pe strada Piatra Craiului a fost „rezolvat” în câteva ore! Timișorenii au identificat cei trei hoți, după ce filmulețul jafului a fost postat pe Facebook de Cristi Brâncovan. Mama unuia dintre ei s-a prezentat să returneze banii, însă degeaba.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisorenii au identificat hotii de pe Piatra Craiului! Peste 100.000 de oameni au vazut filmul jafului/ FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Una dintre marile probleme cu care se confruntă piaţa imobiliară timişoreană este legată de lipsa unor profesionişti în domeniul intermedierii din domeniu. Datele Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) arată că în Timişoara sunt doar 122 de brokeri în domeniul imobiliar.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timisoara are o piata imobiliara dezvoltata, dar mult prea putini brokeri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top