Peste 200 de amenzi pentru bizonii care parcheaza pe pistele de biciclete

Șoferii parchează pe capete pe pistele de biciclete, dar iubitorii mersului pe două roți prea îi reclamă la poliție. În ultimele două luni, numărul amenzilor date de agenții de la Locală a fost de opt ori mai mare decât cel al sesizărilor făcute împotriva „bizonilor”.

Polițiștii locali de la Serviciul Circulație Rutieră verifică și starea pistelor de biciclete, transformate în locuri de parcare de către unii șoferi. În ultimele două luni au fost amendați 204 conducători auto care au parcat pe pistele destinate pedalatului, pe Bd. Eroilor de la Tisa, Bd. Regele Carol, str. Diaconu Coressi, str. Pestalozzi, Bd. Victor Babeș, Mărăști, str. Aurel Podeanu, Calea Șagului. „Măsurile luate în teren au venit ca urmare a constatărilor acestora, dar și în urma sesizărilor primite din partea cetățenilor. La numărul destinat bicicliștilor, 0356.913, de la începutul anului și până în prezent, au fost primite 25 de sesizări”, au transmis polițiștii locali. Parcarea pe pista de biciclete se sancționează cu amenzi între 290 lei și 725 lei, și 2 sau 3 puncte penalizare la permis.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Secureanu a spus: (March 22nd, 2017 at 15:34 )

Doar 204? Cred ca baietii ori stau prea mult prin birouri ori suna sa verifice ale cui sunt masinile? Daca sunt harnici, cinstiti, corecti si vor sa verifice cu adevarat dau 204 de amenzi intro singura zi.

ianis a spus: (March 22nd, 2017 at 16:53 )

…faceti parcari ,dupa aceea amendati !!!!!!!!!!!!!!!

IngerulGalben a spus: (March 23rd, 2017 at 08:40 )

ianus, exista parcari in zona centrala, dar decat sa dea 5 lei mai bine parcheaza pe pistele de biciclete… ca doar asa-i romanu’ – moca daca se poate

Cutina Ioan a spus: (March 23rd, 2017 at 13:42 )

Securene,fiule,despre proportia reclamatii-masuri ai auzit cu urechiusele tale micute si blege ?25 reclamatii doar ! pai tu conform creierasului tau in loc sa te duci si sa actionezi unde trebuie ,ai umbla lelea prin buruieni ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva bate pasul pe loc. 1% progres in octombrie / FOTO+VIDEO

Cei puțin peste 21 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva se dovedesc o nucă extrem de tare. CNAIR și constructorul încă nu au ajuns la o înțelegere privind descărcarea Holdea și al doilea ecoduct, așa că nici măcar cele mai optimiste estimări nu văd finalizat acest tronson mai devreme de toamna lui 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva bate pasul pe loc. 1% progres in octombrie / FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două timișorence și 10 firme sparg gheața către suprataxa pe paragină, instituită de Primăria Timișoara. În plenul de marți după-amiază, consilierii locali trebuie să aprobe 12 proiecte de majorare a impozitului pe teren, între 250 și 500%, pentru proprietarii care au ignorat avertismentele repetate ale Poliției Locale.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Taxa pe paragina devine realitate la Timisoara. Primii proprietari care platesc impozite majorate cu 500%
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top