Primavara, anotimpul perfect pentru excursii: Citybreak-uri pentru romantici si aventurosi / FOTO

Sosirea primăverii atrage după sine bucuria ieşitului din casă, a plimbărilor lungi în aer liber, a descoperirii frumuseţilor lumii. Când simţi nevoia unei escapade care să îţi umple sufletul de frumuseţe, cele mai potrivite alegeri sunt excursiile de weekend, city-breakurile în care în doar câteva zile îţi încarci bateriile pentru câteva luni.

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit, în lunile martie și aprilie, destinaţii de week-end cu plecare din Timişoara, oraşe europene de o frumuseţe remarcabilă, ce trebuie vizitate măcar o dată în viaţă. De la Belgrad, Budapesta sau Viena, până la Praga, Cracovia, castelele din Bavaria sau minunile naturii din Croaţia şi Slovenia, fiecare dintre aceste destinaţii poartă o aură de istorie îmbinată cu bogăţii vizuale de neuitat.

Belgradul poate fi vizitat într-o zi, timp suficient pentru a străbate la pas Catedrala Sfântul Sava, parcul Kalemegdan (inclusiv cetatea Belgradului), zona oraşului vechi, Piaţa Republicii sau fermecătoarea străduţă Skadarlia. Budapesta este un oraş fermecător, ori de câte ori l-ai vizita: Bastionul Pescarilor, Biserica Mathias Rex, Citadela, Basilica Sfântul Ştefan, Piaţa Eroilor sau Grădina Zoologică sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiective ale capitalei de pe malul Dunării. Excursia durează două zile şi include şi o croazieră de neuitat cu vaporaşul pe fluviul albastru.

Timp de trei zile, turiştii pot vizita splendoarea maiestuoasă a Vienei – unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii, unde timpul este întotdeauna insuficient pentru spectacolul arhitectural. Palatul Schonbrunn, palatul Hoffburg, Palatul Belvedere, Opera, Domul Sfântul Ştefan sunt doar câteva dintre opririle obligatorii unde, alături de un ghid specializat, vă puteţi bucura de arhitectura deosebită a măreţelor construcţii. Excursia la Praga durează patru zile şi cuprinde vizite la cele mai frumoase obiective din Oraşul Vechi, din Cartierul Mic, dar şi din Oraşul Nou, precum şi o excursie opţională la Karlovy Vary, celebra staţiune balneoclimaterică. Castelele bavareze vă vor fermeca definitiv. Herrenchiemsee, Hohenschwangau, Neuschwainstein, Nymphenburg sunt castele de basm ridicate de regele Ludovic al II-lea, unde vă veţi pierde paşii prin strălucirea şi opulenţa vremurilor trecute. Tot în această excursie, se vizitează frumoasa Abaţie Melk, Biserica Weis de la poalele Alpilor, dar şi oraşele Salzburg şi Munchen.

Călătoria prin Veneţia este o adevărată încântare, iar arhitectura, istoria, pitorescul şi emoţiile sunt atât de marcante, încât simţi nevoia să te opreşti aproape la fiecare pas pentru a vedea, înţelege, simţi mai adânc… Dacă treci prin Piaţa San Marco şi ajungi pe străduţele înguste la Canal Grande, priveliştea este desăvârşită: marea de turişti parcă se risipeşte, iar principala arteră acvatică, ce şerpuieşete în bucle şi serpentine fermecătoare prin centrul vechii Veneţii, mărginind impunătoare palate din vremuri de demult, te aşteaptă să urci într-o gondolă tristă sau pe un vaporetto şi să o descoperi pe îndelete. Splendoarea naturii cu peisaje unice poate fi văzută într-o excursie de patru zile în Croaţia şi Slovenia – parcuri naturale, lumi subterane, oraşe fermecătoare. Toate în culorile fermecătoare şi vii ale primăverii care tocmai începe.

Detaliile acestor city-breakuri organizate de Agenţia de turism Ultramarin pot fi găsite aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Test important înainte de play-out, contra unei echipe ce vrea în Liga 1

CSC Dumbrăviţa încheie sezonul regular din Liga a II-a cu un meci pe teren propriu, în compania unei formații deja calificate matematic în play-off, FK Csikszereda. Partida va avea loc sâmbătă, la ora 14.00 – la fel ca întreaga etapă a 19-a – pe stadionul „Ștefan Dobay”. Meciul nu va fi televizat, dar va putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Test important înainte de play-out, contra unei echipe ce vrea în Liga 1
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doi profesori din cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, Irina Sferdian si Lucian Bojin, au fost parte din echipa de experți în procesul arbitral în care Statul Român a obținut decizia favorabilă în dosarul Roșia Montană. Astfel, UVT și-a adus contribuția la unul dintre cele mai importante procese internaționale ale României....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara, reprezentată în echipa care a adus României succesul în procesul cu Roșia Montană
Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată
Visul iubitorilor de rugby din Timișoara de a beneficia de condiții de calitate la meciurile echipei orașului vor deveni realitate, Consiliul Local Timișoara aprobând vineri proiectul „Refunctionalizare teren de sport, reabilitare și extindere clădiri existente, inclusiv utilități” pentru baza sportivă situată în Ronaț, cea unde se află și stadionul unde joacă echipa de rugby a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 40 de milioane de lei pentru stadionul de rugby din Timișoara. Va avea tribune acoperite și nocturnă
O firmă din Timişoara având licenţa valabilă până în 2029 și 163 de autorizații de exploatare a sloturilor şi-a anunţat falimentul, motivul fiind suprataxarea impusă de guvernanţi. Firma a lăsat datorii la stat în valoare de peste 1,8 milioane de lei, arată site-ul specializat playresponsibly. Firma Automatic Leisure SRL, cu licență valabilă până în 30.09.2029...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmă de păcănele din Timişoara a intrat în faliment lăsând datorii la stat de 1,8 milioane de lei
Primăria Timișoara a anunțat că va finaliza, în perioada următoare, amenajarea unui nou parc în Zona Lunei. Ultimul parc nou din Timișoara a fost Parcul Uzinei, inaugurat în 2009. Proiectul este realizat cu finanțare de la bugetul local, prin mecanismul de bugetare participativă, depus în campania din 2023.  Cetățeniidin Zona Lunei s-au mobilizat  și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se face un nou parc în Timișoara, în Zona Lunei/FOTO
Proiectul de hotărâre care aproba semnarea unui acord de colaborare cu IFC, o divizie a Băncii Mondiale, pentru plata realizării unui studiu de fezabilitate necesar construirii unui nou spital municipal a ridicat la maxim spiritele în ultima ședință de plen a Consiliului Local Timișoara. După discuţii aprinse, primarul Dominic Fritz a reușit, până la urmă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După discuţii aprinse, Consiliul Local Timișoara a aprobat alocarea a 250.000 de lei pentru studiul de fezabilitate al unui nou spital municipal
Consiliul Județean Timiș caută din nou un furnizor pentru microbuze electrice destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar. Ofertele sunt așteptate pentru trei asemenea mijloace de transport, în configurație 8 + 1 locuri. Dacă prima dată nu a fost cu succes, poate merge din a doua. CJ Timiș reia licitația, după ce precedenta a fost anulată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană caută din nou furnizor pentru trei microbuze electrice destinate transportului școlar, plătite din PNRR
A devenit deja o tradiție ca, la început de primăvară, după ce emoțiile sesiunii au trecut, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara să-și premieze cei mai activi utilizatori, în cadrul unui eveniment care celebrează și aniversarea instituției. În deschiderea evenimentului, directoarea Bibliotecii UPT, dr.ing. Agneta Lovasz, a felicitat câștigătorii actualei ediții în primul rând pentru faptul că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă ediţie a Premiilor Bibliotecii UPT, încheiate cu succes şi zâmbete/FOTO
Top