Spitalul Victor Babes, in pericol sa se inchida! De luni nu se mai fac internari

Veste incredibilă în sistemul sanitar timişorean! Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara ar trebui să-şi închidă porţile! De luni, unitatea va mai refuza să facă noi internări, din cauza gravelor lipsuri băneşti cu care se confruntă. Problemele financiare imense au lăsat unitatea în imposibilitatea de a-şi mai plăti datoriile la utilităţi şi angajaţi.
Având în vedere că sumele decontate de Casa de Sănătate sunt cu mult mai mici decât necesarul, fără a se acoperi spitalizarea şi tratamentul pentru toţi pacienţii sosiţi aici, conducerea unităţii a decis ca de luni, 3 aprilie să nu mai facă internări „Este cea mai mică valoare de contract cu Casa Județeană se Asigurări de Sănătate (CJAS) din câte am avut, în condițiile în care noi suntem în plină epidemie cu sute și sute de cazuri peste valoarea de contract. Este o formulă de calcul adoptată prin hotărâre de guvern. Noi, în acea formulă de calcul, putem primi maximul. Dar maximul acela pe care ni-l permite contractul cadru nouă nu ne ajunge. Avem multe cazuri peste acea valoare de contract. Ar trebui încă cel puțin 600.000 de lună doar ca să nu continui să adun datorii mai mari de 90 de zile. Plata pentru tot, utilități, salarii. Primăria, deși poate să ne plătească utilități, refuză acest lucru. Noi suntem singurii care avem depășiri de contract. De abia ne ajung banii de salarii, în condițiile creșterilor salariale care au fost. Avem datorii din decembrie, la apă, curent, canal. Suntem hotărâți să nu mai internăm alți pacienți, de luni. Vom trata exclusiv pacienții care sunt internați, în acel moment, în spital”, a declarat Voichița Lăzureanu, managerul spitalului.
Unitatea medicală primeşte o anumită sumă de bani de la Casă, chiar dacă numărul pacienţilor spitalizaţi este mai mare, peste numărul corespunzător acelei sume de bani. Sunt aproape două milioane de lei care nu au fost decontaţi de CJAS, spun reprezentanţii spitalului. Datoriile totale la finalul lui 2016 depăşeau trei milioane de lei. Situaţia se perpetuează şi devine tot mai gravă, mai ales dacă ne gândim că suntem în plin sezon de epidemie de rujeolă, iar toate cazurile mai dificile vin la „Victor Babeş”. Astfel, internate au fost 1809 persoane, dar plăţi s-au făcut pentru 1405 persoane. Diferenţa este de la 3,2 milioane de lei cât s-a decontat, faţăp de 4,1 milioane lei cât s-a cheltuit.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Poli 21 a spus: (March 30th, 2017 at 22:26 )

Oare cu cit contribuie zonele din intreaga tara care isi trimit pacientii la acest spital si in general, la spitalele din Timisoara ?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top