Timisorenii prefera tramvaiele: jumatate din calatoriile facute anul trecut sunt pe sine

Pe hârtie, RATT funcționează bine. În 2016, s-a înregistrat un număr dublu de călătorii față de anul precedent. Timișorenii preferă tramvaiele și s-au obișnuit cu bicicletele VeloTM, iar nivelul investițiilor făcute de regie din surse proprii a ajuns la 7,2 milioane de lei.

Reprezentanții Regiei Autonome de Transport Timișoara și-au făcut raportul de activitate pe anul 2016 și, cel puțin teoretic, regia a mers mult mai bine decât în 2015. Practic, s-au înregistrat 159.395 mii călătorii, față de puțin peste 71.000 mii în anul precedent. Pe mijloace de transport în comun, au fost 82.144 mii călătorii cu tramvaiele, 34.951 mii – cu troleibuzele, respectiv 42.300 mii – cu autobuzele. Pe de altă parte, deși sunt de două ori mai multe călătorii, vehiculele au parcurs mai puțini kilometri decât în 2015. Mai exact, este vorba despre 7,685 milioane, față de 8,421 milioane în 2015. Altfel, timișorenii preferă abonamentele, al căror număr este, de asemenea, în creștere. Din cele aproape 160.000 mii de călătorii, peste 153.000 mii afost achitate cu abonamente. RATT mai deține și 300 de biciclete, care au fost folosite anul trecut de 16.500 de timișoreni, în creștere față de 9.230, în anul precedent. Confrom raportului de activitate, regia a făcut anul trecut investiții de 7,2 milioane de lei Regia Autonomă de Transport Timișoara are 83 de tramvaie, 50 de troleibuze și 108 autobuze. În total, sunt 956 de angajați și cinci direcții: Direcția Transport Electric și Transport Biciclete, Direcția Transport Auto și Transport Naval, Direcția Tehnică, Direcția Economică și Direcția Muzeul de Transport Public „Corneliu Mikloși”. În urmă cu câteva săptămâni, primarul Nicolae Robu a cerut demisia directorului RATT, Ioan Goia, dar și a conducerii regiei, spunând că toți cei care se ocupă de regie sunt incompetenți. Edilul susține că tot mai mulți timișoreni au reclamat modul defectuos în care funcționează sistemul de transport în comun din Timișoara.
UPDATE: Unitatea de măsură a RATT este „mii călători”, astfel

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic

Treceri de pietoni luminate, toalete publice demne de un oraș din UE, o seră educațională în loc de fântână muzicală sau o cale ferată directă de la aeroport. Sunt propunerile pe care USR Timiș vrea să le facă pentru bugetul pe 2018 al Primăriei Timișoara și pentru care a făcut fișe detaliate, cu costuri și ce ar presupune astfel de investiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vaci sau ciori. Așa le-ar „gratula” medicul Mihai Ionac, șeful Secției de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Județean din Timișoara, pe asistentele și infirmierele cu care lucrează. Scandalul este în toi, după ce la adresa lui Ionac s-au adunat mai multe plângeri. Chirurgul spune însă că totul este o înscenare și dă vina pe conducerea SCJUT.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chirurgul Mihai Ionac, acuzat de limbaj suburban de medici si asistente de la Judetean
Angajații de la STPT depun, luni, la Primăria Timișoara, o petiție prin care își cer salariile restante. Oamenii nu vor să intre în grevă, pentru că nu vor să le facă viața amară călătorilor, dar spun că este un ultimatum adresat primăriei. Directorul adjunct al STPT, Nicu Bitea, afirmă că se vor face plăți săptămâna viitoare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii STPT, cu petitia la primarie. Lider de sindicat: Nu vrem greva, dar acum lucram pe datorie
Treceri de pietoni luminate, toalete publice demne de un oraș din UE, o seră educațională în loc de fântână muzicală sau o cale ferată directă de la aeroport. Sunt propunerile pe care USR Timiș vrea să le facă pentru bugetul pe 2018 al Primăriei Timișoara și pentru care a făcut fișe detaliate, cu costuri și ce ar presupune astfel de investiții.
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR propune sera-laborator cu plante exotice, in loc de fantana muzicala, in Parcul Botanic
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top