Miza razboiului Robu – PSD pe sala polivalenta: ori o facem noi, ori nu se face deloc

Între primarul Nicolae Robu și unii lideri ai PSD a început un nou schimb de replici, de această dată motivul fiind amplasamentul viitoarei săli polivalente cu 16.000 de locuri promise de PSD. (Personal, rămân sceptic vizavi de acest proiect și cred că va mai curge multă apă pe Bega până când va fi pus în practică, dar hai să ne facem că-i credem pe cei din PSD. Mai ales că-i crede și Robu.) Se știe deja, totul a început de la amplasamentul obiectivului. Robu vrea sala în zona Stadionului „Dan Păltinișanu”, iar PSD, în comuna Giroc, păstorită de un edil social-democrat. Mai mult, într-o ultimă postare de pe Facebook, Robu, în afară de-a face un sondaj vizavi de amplasament, îi amenință pe PSD-iști că, dacă nu fac cum vrea el, are pe țeavă „muniție grea, chiar foarte grea”.

Miza acestui război nu este însă timișoreanul. Mai exact spus, trebuie să fii extrem de naiv ca să crezi că miza disputei ar fi binele timișoreanului consumator de sport sau alte activități care vor avea loc în sală. Eventual, pe protagoniști îi interesează dorința timișorenilor doar în măsura în care aceasta se transformă în voturi. Aici nu-i vorba de argumente de natură obiectivă, ci doar de calcule politicianiste și nimic mai mult. Astfel, PSD dorește sala la Giroc pentru a nu împărți laurii realizării cu primarul Nicolae Robu. Să rămână doar sala lor. Și n-ar fi puțin lucru într-o Timișoară care trăiește mai mult din promisiuni și proiecte pe hârtie. O sală nouă de 16.000 de locuri, nu promisă, ci construită, vorba poetului „Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”, ar aduce un mare capital electoral pentru PSD.

Făcută pe locația propusă de primar, PSD ar trebui să împartă meritele cu Robu, terenul fiind al municipalității. Un Robu care deja se agită din greu să-și aroge unele merite, afirmând că datorită lui proiectul sălii a ajuns la Compania Națională de Investiții. Numai că CNI joacă acum pe partea PSD și sala se va face unde vrea PSD, Robu neavând ce face decât să se lamenteze. Fiindcă PSD, decât să împartă merite cu Robu, mai bine nu face sala. Atâta le pasă de timișoreni și nimic mai mult!

Cât despre motivele PSD, să le zicem tehnice, obiective, nu stau mai deloc în picioare. Adică, în varianta Robu s-ar produce aglomerație mare în zonă, blocaj rutier etc. Păi nu va fi blocaj și pe Calea Girocului, dacă sala se va face unde vrea PSD? Ca să nu mai spun că, de bine, de rău, la stadion se poate merge pe jos din mai multe zone aglomerate: Girocului, Soarelui, Complex Studențesc etc. Plus există și tramvai, firobuz etc. Or, la Giroc doar cu mașina se poate merge. PSD-iștii mai spun că în toată lumea sălile de sport se fac în afara orașului. Nu-i adevărat. Există și astfel de săli, dar cele mai multe sunt în orașe. Eventual, stadioane se fac în afara orașelor. Și ar mai fi ceva. Deputatul Alfred Simonis se plânge de sabotajul lui Robu. Aceasta va fi scuza PSD în cazul în care nu vor putea face sala?

De partea cealaltă, e clar că Robu vede problema atât prin prismă electorală, dar la el există și o cantitate imensă de orgoliu. Respectiv, el nu concepe să se facă ceva în Timișoara și să nu fie meritul lui. Și mai e o mare doză de frustrare. Adică cinci ani tot promiți sală polivalentă și vine acum PSD s-o facă la Giroc. Câte nedreptate poate fi în lumea asta! Tocmai de aceea, el gândește în exact aceeași schemă logică ca și cei din PSD. Și anume, decât s-o facă ei fără mine, mai bine să nu se facă deloc. Cât despre „muniția, grea, chiar foarte grea” pe care Robu ar avea-o în această confruntare e greu de spus care ar fi. În schimb, ca oportunitate pentru timișoreni, e evident că aceștia ar prefera sala în zona stadionului. La urma urmei, e vorba de proximitate și de timp. Or, locația de la stadion este mult mai agreabilă din ambele puncte de vedere. Plus, ca să închei cu o glumă, la un meci în viitoarea sală, cum se va vorbi la TV? „Și acum dăm legătura la Sala sporturilor din Giroc!”? Where the f..k is Giroc?, va veni și replica celor mai mulți dintre telespectatori.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Digilistul a spus: (April 3rd, 2017 at 20:16 )

Ce daca se face la Giroc?!?
Si INTERMODALUL l-a facut PSD-ul la REMETEA,
iar CENTURA DE SUD a facut-o in SUD !!!

 
Poli 21 a spus: (April 3rd, 2017 at 20:39 )

Pentru timisoreni se poate face sala de sport si la Remetea sau la Giarmata, ca doar avem descarcari pe autostrada care ne ajuta sa ajungem repede unde dorim. Pamflet.

 
cetatean a spus: (April 4th, 2017 at 12:40 )

Pai noua sala de la Baza 2 e tot neterminatan si acum.Poate intr-un viitor apropiat se v-a termina,dar nu se stie cand.Daca se vor gasi firme in insolventa care sa construiasca si noua sala,constructia v-va fi finalizata in anul 2222.
Din cauza disputelor politice in Romania nu face nimica fara interese.
Vom trai si vom vedea.

 
bratu a spus: (April 14th, 2017 at 09:59 )

Pai sa se faca descarcare la Masloc, sa-si poata vizita Grindeanu socrul. Apopos, in timp ce invatamantul tiimisean e pe butuci, conform ultimelor teste, cumnata Aura isi plimba nasul in Anglia in “vizita de lucru”… Asta e Brexit, nu altul!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 11 noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în Timiş în ultima săptămână, după o perioadă în care nu au mai fost consemnate probleme. Totuşi, numărul de bolnavi rămâne cu mult mai mic decât cel al cazurilor care apăreau în perioada maximă a epidemiei. Ultima raportare a Centrul Național de Supraveghere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou, probleme cu rujeola in Timis
Stări diferite la cele două echipe Târgovişte şi Politehnica înainte de meciul direct. Dâmboviţenii aveau doar un punct după două partide, în timp ce bănăţenii debordau de încredere după două victorii la rând în debutul acestui sezon de ligă secundă. Meciul direct însă a arătat o altă realitate. Chindia, care învinsese Politehnica şi anul trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Esec sub Turnul Chindiei. Politehnica vine cu mana goala de la Targoviste
Ripensia – Snagov, două echipe creditate fără prea mari şanse de supravieţuire în liga secundă, au început excelent campionatul. Timişorenii au debutat cu două victorii, în timp ce ilfovenii aveau şi ei patru puncte, după o victorie şi o remiză, astfel că erau premise de un fotbal atractiv. Şi aşa a fost pe stadionul din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine e pe primul loc? Ripensia e!
OUG 28 este o „tâmpenie”, iar situația clubului ACS Poli nu este deloc roz. Nu sunt bani și, în plus, „PSD și acoliții săi” s-au pus de-a curmezișul în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local. Primarul Nicolae Robu anunță că a discutat cu nu mai puțin de 4 potențiali investitori și cere răbdare. Totul, într-un „comunicat privind ce se mai întâmplă la Clubul de Fotbal ACS Poli”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul 4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top