Primul pas concret spre fantana muzicala din Parcul Botanic: se cauta proiectant, cu 33.000 euro

E oficial: primăria chiar vrea să facă fântână muzicală! Se caută proiectant, care va avea timp 30 de zile să-și prezinte „opera”. Primarul Nicolae Robu anunță încă de la preluarea primului mandat că vrea să facă o astfel de investiție, care, între timp, a fost mutată de pe Bega în Parcul Botanic.

Primăria Timișoara a publicat pe SEAP anunțul prin care caută să achiziționeze „servicii de proiectare, respectiv întocmire studiu de fezabilitate pentru obiectivul «Fântână ornamentală muzicală în municipiul Timișoara»”. Suma pusă la bătaie: 148.750 de lei, cu tot cu TVA. Contractul va fi atribuit pe baza celui mai bun raport calitate-preț, dar primăria va lua în considerare mai multe criterii. Cea mai mare pondere o va avea prețul, dar vor conta și specialitățile proiectantului, cu pondere egală lucrări edilitare, construcții civile și instalații electrice. Contractul va fi încheiat pe o durată de 30 de zile de la data atribuirii. Ofertele pot fi depuse până pe 29 mai, câștigătorul urmând să fie anunțat pe 23 iunie.

Fântâna muzicală este una dintre promisiunile electorale ale primarului Nicolae Robu încă din 2012. Inițial, ea ar fi trebuit amplasată pe Canalul Bega, între podul Tinereții și podul Traian. În iunie 2015, Primăria Timișoara lansa o invitație de participare privind investiția „Fântână ornamentală Canal Bega”. „Jocurile de apă vor reflecta liniștea dimineților, uneori cețoase, vor amplifica prin iluminatul subtil și mișcările lente ale jeturilor culorile picturale ale serii, fiind în permanentă concordanță cu starea generală a peisajului (…) Momentul în care fântâna este cu adevărat actorul principal al spectacolului este după căderea nopții, atunci când ea devine un simbol dinamic, interactiv, pentru municipiul Timișoara”, se preciza în acest document. În mai 2016, CL a aprobat un proiect pentru „dezlipirea și alipirea unor imobile, în vederea construirii unei fântâni ornamentale muzicale în Parcul Botanic”. Practic, cu această ocazie, s-a pregătit terenul pentru mutarea fântânii de pe Bega, canalul fiind prea puțin adânc în unele porțiuni. „O să vedeți ce spectacole deosebite vor fi oferite acolo și veți vedea cum se va duce faima Timișoarei, că în fiecare zi, la o anumită oră, se pot urmări astfel de spectacole. Prin realizarea acestei investiţii, Parcul Botanic va deveni atracţia principală a oraşului, nu doar în seri obişnuite, ci şi cu ocazia unor evenimente speciale”, declara Robu, în noiembrie 2016. Fântâna arteziană va avea un bazin parțial suprateran, cu dimensiunile 60x30m și o adâncime de 0,7 m.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (aprilie 27th, 2017 at 16:09 )

Da, fântâna muzicală este încă una dintre obsesiile lui Robu. Individul vrea să lase și el „urme” pe fața Timișoarei și se străduiește din răsputeri pentru asta. De unde și multitudinea de proiecte idioate sprijinite de acest ipochimen atins la creier. Mi se pare că și la Pitești s-a făcut așa ceva, „fântână muzicală”, în valoare de zeci de mii de euro, care însă funcționează numai în weekend și a fost făcută în condiții foarte dubioase, cu un contract cu dedidație. Pentru a intrat Procuratura pe fir. Am impresia că și la Timișoara se va întâmpla la fel. Când se va trezi iar chemat la DNA, Robu, responsabil și curajos cum îl știm, va pasa repede, repede vina pentru această fântână în cârca altuia. Tipic Robu. Neică, sper să scăpăm de tine la următoarele alegeri, pentru că nu mai trebuie să rămâi la PMT. Prea-ți bați joc de noi și de orașul ăsta.

eugen a spus: (aprilie 27th, 2017 at 18:37 )

E bine ! Muncesti 30 zile si castigi 33.000 de euro. Sa tot fi proiectant.La banii astia ma gandesc ca unul din criteriile de selectie trebuia sa fie si cel al altor lucrari similare efectuate .

Alex a spus: (aprilie 28th, 2017 at 11:07 )

dincolo de suma aberanta atribuita proiectarii, chiar nu avem nevoie de fantana asta. As fi fost optimist sau mi s-ar fi parut o idee buna dar suntem in Romania. Va fi facuta in ton cu minibuzele, vaporete, minibuze, tot felul de improvizatii de plastic ce trebuie pazite 24 din 24 de comunitari ca daca se impiedica careva pe acolo dezastru total, toata investitia se duce naibii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top