Sorin Grindeanu, dupa 100 de zile la Palatul Victoria: Oriunde as merge, Timisoara ramane acasa / FOTO

Sala Multifuncțională a CJ Timiș a fost neîncăpătoare vineri după-amiază, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea instituției. Au fost prezenți la eveniment toți foștii șefi ai CJ, mai puțin Ilie Sârbu și Dan Ioan Șipoș. Premierul Sorin Grindeanu a venit însoțit de fiul său.

Agitație cât cuprinde vineri, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea CJ Timiș. Evenimentul este celebrat în fiecare aprilie, dar în acest an toată atenția participanților s-a concentrat pe premierul Sorin Grindeanu, fost șef al CJ. Grindeanu a ajuns la Palatul Administrativ alături de fiul său, Mihai. În Sala Multifuncțională au ajuns parlamentari, consilieri locali și județeni, primari, șefi de diverse instituții și consuli. La prezidiu au luat loc foștii șefi ai CJ Viorel Coifan, Constantin Ostaficiuc, Titu Bojin, dar și premierul Sorin Grindeanu. Lor li s-au alăturat prefectul Mircea Băcală și actualul președinte al CJ, Călin Dobra.

„La mulți ani, Consiliul Județean Timiș. O urare pe care o fac cu oarecare nostalgie. Mă uit în jurul meu, în sală, și văd foarte mulți oameni cu care am lucrat și alături de care am învățat administrație și de care mă leagă foarte multe lucruri. Săptămâna aceasta s-au împlinit 100 de ani… 100 de zile, de când am plecat de aici pentru a prelua șefia guvernului. De foarte multe ori în această perioadă m-am gândit la cele șase luni în care am avut onoarea să conduc Consiliul Județean Timiș. Acea perioadă este foarte folositoare pentru mine, la guvern, pentru că mă ajută să înțeleg problemele pe care le au administrațiile locale. Voi continua să merg prin țară, dar nu neapărat la momente aniversare sau pentru tăieri de panglici, ci în primul rând pentru a afla problemele locale (…) Pentru mine, oriunde aș merge, Timișoara rămâne acasă, alături, bineînțeles, și de Caraș. De fiecare dată când vin aici o să mă bucur de realizările pe care le veți avea și o să mă întristez de eventualele eșecuri. Vă rog să contați pe mine, pentru că în funcția pe care vremelnic o dețin o să vă laud când va fi cazul și o să vă critic atunci când va fi cazul. Azi nu este cazul, este un moment aniversar, deși aș avea câteva lucruri”, a spus Grindeanu.

La ședința festivă au fost acordate plachete aurii președinților și vicepreședinților CJ Timiș din perioada 1992-2016 și plachete argintii secretarilor județului din perioada 1992-2016 și celor 10 angajați care se află în aparatul CJ Timiș din anul 1992 și până astăzi.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 7th, 2017 at 16:46 )

Acest carasean ramas de caruta in Timisoara nu este decit o vinitura si nici macar in oras, ci la Giroc.

Praf a spus: (aprilie 7th, 2017 at 18:46 )

O turma de oameni foarte gospodari s-au perindat prin aceasta clădire care arată execrabil la exterior.

anteconbega a spus: (aprilie 7th, 2017 at 20:02 )

Scade pretul la gaze?

Anca S. a spus: (aprilie 7th, 2017 at 20:16 )

Cate banalitati poate emana !! Cata mediocritate !

anteconbega a spus: (aprilie 8th, 2017 at 07:16 )

Bravo Sorine, câta sinceritate: „o să mă întristez de eventualele eșecuri”. Păi, dacă tot eşti într-un moment de revelaţie, spune-ne care sunt „succesurile” C.J. Timiş de aproape un an de zile? Chestia cu „Pentru mine, oriunde aș merge, Timișoara rămâne acasă” e mortală! Păi unde să rămână, frate?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top