Trei pentru un presedinte! Candidat surpriza pentru sefia PNL Timis

PNL Timiș își alege sâmbătă, 22 aprilie, primul președinte după fuziunea dintre „vechii” liberali și foștii PDL-iști. Aproximativ 440 de liberali, delegați de drept și stabiliți prin norma de reprezentare, își vor putea exprima opțiunea în ceea ce privește viitoarea conducere. Pentru președinte sunt trei candidați, din care unul cu adevărat surprinzător.

„Peste 75% din organizațiile PNL din Timiș și-au ales conducerile în urma alegerilor care au avut loc în ultima perioadă în județ. În acest sens, s-au îndeplinit condițiile statutare pentru convocarea Comitetului de Coordonare Județean al PNL Timiș. Ședința CCJ PNL Timiș va avea loc în 22 aprilie 2017, de la ora 10, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara”, au anunțat reprezentanții PNL Timiș. La mijlocul săptămânii trecute a fost aleasă și conducerea PNL Timișoara, unde Dan Diaconu nu a avut contracandidat pentru președinție. La scrutinul pentru șefia filialei județene vor fi însă trei candidați! Luni, 17 aprilie, a fost ultimul termen până la care s-au putut depune candidaturi.

Primul care și-a anunțat intenția este președintele interimar Nicolae Robu, care a trecut peste supărările post-alegeri parlamentare din decembrie 2016, când spunea că nu mai vrea să se implice în viața filialei. „Sunt un om care mereu am coagulat în jurul meu, am făcut parte din nenumărate echipe de toate felurile, eu mereu am lucrat în echipă (…) la partid de asemenea, am făcut dovada că pot să asigur armonie în jurul meu și că sunt un om tolerant”, a declarat Robu. A urmat Alin Nica, primarul din Dudeștii Noi, care a decis să intre în această competiție din postura asumată de outsider, la îndemnul mai multor edili șefi din județ. „Cred că a venit momentul unui schimb al modului de a face politică și al unui schimb de generații. A fi îndrăzneț și creativ nu înseamnă a fi tupeist și obraznic. Avem cazuri și la noi. Nu mă voi baza niciodată pe tupeu și obrăznicie”, a afirmat acesta. Ultimul venit pe listă este Alain Rus, provenit din „aripa” PD-L a partidului, fost consilier județean până în vara lui 2016, a cărui vizibilitate publică, în ultimele luni, a fost egală cu 0. S-au înscris, de asemenea, pentru funcțiile de prim-vicepreședinți, deputatul Marilen Pirtea, dar și consilierul județean, fost lider de filială, Viorel Coifan.

Vor alege noua conducere a PNL Timiș în jur de 440 de delegați. Pe lângă cei aproximativ 180 de delegați de drept – primari, viceprimari, consilieri județeni, parlamentari etc. – vor fi 257 delegați stabiliți prin norma de reprezentare. Felul în care a fost stabilit numărul acestora a stârnit unele nemulțumiri în filială, pentru că s-a ajuns, de exemplu, ca Recașul, o localitate unde PNL abia a trecut de 19 procente la voturile pentru Senat, iar la locale, pentru CJ, a făcut puțin peste 9%, să trimită 3 delegați, din care unul bonus. Ciacova, unde PNL a avut 32,18% din voturi la Camera Deputaților, respectiv 32,15% la Senat, iar pentru CJ a făcut 32,86%, are tot 3 delegați prin reprezentare. Timișoara va trimite 102 delegați prin norma de reprezentare, Buziaș, Făget, Gătaia și Jimbolia – câte 4, Sânnicolau Mare va avea 8, Deta – 3 și Ciacova – 2. Municipiul Lugoj, unde primarul este PSD, va avea 12 delegați, din care unul bonus. Mai trebuie spus că oricare candidat se poate retrage de pe listă până sâmbătă, 22 aprilie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

VIOLA a spus: (aprilie 18th, 2017 at 13:23 )

ALAIN E OMUL LUI POPOVICIU IAR POPOVICIU DA CU SAPA PE LANGA ROBU. RUS TREBUIE SA IA DIN VOTURILE FOSTILOR PEDELISTI CARE ALTFEL AR VOTA CU NICA. CONCLUZIA? ROBU-MICROBU FACE PE EL IN CHILOTI DE TEAMA LUI ALIN NICA! HAI SIKTIR, VOPSITULE!

mirkon a spus: (aprilie 18th, 2017 at 21:51 )

Alain e singurul candidat care nu are nici o legătură cu robu sau cu nica cu atât mai puțin cu popoviciu, e liber pentru liberali și eu am sa îl votez cu siguranță, nica e de umplutura momentan, cunoscătorii știu ce vorbesc, nica normal urma sa se retragă și sa rămână doar robu, asta era planul domnului primar.

markus a spus: (aprilie 18th, 2017 at 21:56 )

Nu e Alain omu lui popoviciu dar cunoscătorii știu asta, tu nu ști fiindcă nu ai de unde, nica e defapt omu lui robu și este de umplutura, restu sunt povesti

VIOLA a spus: (aprilie 18th, 2017 at 22:12 )

ALAIN, TRECI LA SOMN! NICA PRESEDINTE!!!

anteconbega a spus: (aprilie 20th, 2017 at 09:33 )

Alain îi poate fi util lui Alin Nica în viitor Zilele lui Alin Popoviciu sunt terminate, băietul e compromis total prin relaţia specială avută cu Lenuţa Udrea, această miniceauşească a fostului Partid Democrat-Băsist.

VIOLA a spus: (aprilie 21st, 2017 at 12:23 )

„La un moment dat, în discuţie s-a băgat şi secretarul general Alin Popoviciu, singurul care stătea lângă Robu la prezidiu. El i-a sărit în ajutor lui Robu, criticându-l pe Rus. Numai că ultimul i-a dat o replică care i-a scos din adormire pe cei din sală. „Aline, ai uitat că acum o săptămână ai venit la mine şi m-ai rugat să candidez? Ai uitat că mi-ai spus că acum e bine să fim în echipă cu Robu, ca apoi să-l dăm jos? Nu de aia m-ai chemat ca să-l dăm jos pe Robu?”, a spus Rus. Popoviciu s-a făcut roşu la faţă, a încercat să mormaie ceva, însă n-a mai fost nevoie de multe explicaţii, Robu încheind şedinţa: „Gata, am terminat, haideţi la meci!”.

CUM ERA PLACA AIA CA RUS NU ESTE OMUL LUI POPOVICIU (ROBU)? A, CA NU MAI ESTE ACUM, TINE DE FIREA DUPLICITARA A LUI ALIN POPO.(ROBU)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Top