Controlorii de trafic intra in greva, numeroase zboruri aeriene ar putea fi afectate

Dacă vă gândiţi să plecaţi marţi dimineaţa cu avionul de pe Aeroportul Internaţional Timişoara, informaţi-vă din timp asupra disponibilităţii zborurilor. Sindicatul lucrătorilor din cadrul Romatsa a anunţat că de marţi, 30 mai, de la ora 9, va intra în grevă generală.

„În data de 30 mai, începând cu ora 9, vom declanşa greva generală pe termen nelimitat”, a declarat liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache. O eventuală grevă generală vine după cea de avertisment, care a avut loc în 12 mai, între orele 11 şi 13. Din fericire, atunci nu a fost afectat niciun zbor care a aterizat sau decolat de la Timişoara. Dacă se va apela la greva generală, pe AIT ar putea fi afectate zborurile care ar trebui să sosească de la Bucureşti, München, Roma, Charleroi sau Londra, dar şi cele care ar trebui să decoleze spre aceleaşi destinaţii. Conform legii, controlorii de trafic trebuie să acopere cel puţin o treime din zborurile programate, dar şi cele de urgenţă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului

Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost prezent doar la nouă ședințe (din 60) ale Biroului Permanent din Cameră. De asemenea, din 60 de ședințe de plen, a fost prezent la 14, motiv pentru care unul din chestorii Camerei Deputaților îi cere demisia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cere demisia chiulangiului Dragnea
Se poate și mai ieftin! După ce, anul trecut, a dat peste 331.000 de euro pentru cursurile de perfecționare la care au participat propriii angajați, în 2017, Primăria Timișoara a redus aproape la jumătate suma alocată în acest scop. Nu se știe cine la ce curs merge, dar unii funcționari se vor... dezvolta personal, cel mai probabil pe litoral.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Primariei Timisoara se perfectioneaza mai ieftin: „sejururile” costa pe jumatate cat anul trecut
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top