Cu permanentul la control! Amenzi de aproape 4.000 de euro in frizerii si coafoare

Știați în Timișoara sunt aproape 150 de firme care au ca obiect de activitate coafura și activitățile de înfrumusețare? Le-au numărat polițiștii locali, care au constatat și că o parte dintre ele nu au acte legate. S-a lăsat cu câteva zeci de amenzi.

Polițiștii locali de la Serviciul Inspecție Comercială au controlat, în ultima perioadă, societățile comerciale care au ca obiect de activitate coafură și alte activități de înfrumusețare. S-a constatat, cu această ocazie, că în Timișoara sunt exact 149 societăți comerciale care prestează astfel de servicii. Dintre acestea, 123 dețin acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emis în baza OG 99/2000 de către Primăria Timișoara, iar 26 nu aveau acest act. Au fost constatate, de asemenea, mai multe nereguli în ceea ce privește vizarea anuală a acordului, neafișarea acestuia sau neconcordanțe între orarul aprobat și cel afișat. Polițiștii locali au încheiat 52 de procese-verbale de constatare a contravențiilor, în valoare totală de 17.100 lei. „În cazul societăților depistate cu nereguli s-a dispus intrarea în legalitate de îndată. Societățile care nu dețin acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale emis de Primăria Municipiului Timișoara, cât și cele la care au fost constatate nereguli din punct de vedere comercial vor fi reverificate”, au anunțat polițiștii locali.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Halasz Milionaru a spus: (May 11th, 2017 at 18:50 )

Nu e frizer in Romania care sa stie ce e aia chitanta…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sală mai plină ca la orice dezbatere publică a PMT, la întâlnirea primarului Nicolae Robu cu tinerii din Timișoara. În asistență, tineri din PNL, șeful Poliției Locale, consilierii edilului, city managerul, fiica primarului și un magician. După aproape trei ore, Robu a plecat în grabă, la altă întâlnire, promițând că se vede cu tinerii și altă dată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tinerii din Timisoara i-au cerut lui Robu sa faca ordine la taxiuri, piste de biciclete cu doua sensuri si parcari / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top