Doua zile pline pentru iubitorii de SF: Sesiunea Helion

Ediția cu numărul 31 a Sesiunii Helion, eveniment la care sunt așteptați iubitorii literaturii SF, le propune acestora două zile foarte pline. Cu această ocazie vor fi anunțați și laureații Concursului Național de Proză scurtă Helion 2016.

Sâmbătă, 6 mai, lucrările Sesiunii Helion încep la ora 10, cu Legofantasi (I), atelier special pentru copii coordonat de Simona Hupov. Urmează apoi o sesiune de comunicări desfășurată pe tema „Astroecologia și economiile circulare”: Ciprian Ionuț Baciu (Timișoara) – Economia resurselor reale sau virtuale în universul „Word of Warcraft”, Andrada Cooș (Cluj-Napoca) – Metropolele inteligente, prototipuri ale orașelor circulare și Marius Gordan (Timișoara) – Modele economice în postumanism. De la ora 18 este programat un concert cu Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție). Duminică, 7 mai, de la ora 10, are loc încă un episod Legofantasia. De la 10,30 urmează o sesiune de comunicări pe tema „SF-ul și lumea subacvatică”: Darius Luca Hupov (Timișoara) – Mediul subacvatic și contactul între civilizații, în filmul SF, George Ceaușu (Iași) – Inteligența umană, hidrografia și principiul antropic, Mircea Băduț (Râmnicu Vâlcea) – „Liniștea din adâncuri”, o frontieră vecină, dar cu rețineri biopsihologice, Cristian Vicol (Timișoara) – A șasea călătorie a lui Gulliver: Karinthy Frigyes și ginecocrația subacvatică, Daniel Timariu (Timișoara) – Motivații și scopuri ale exodului omenirii în oceane și Alexandru Maniu (Timișoara) – Complicata istorie a gunganului: între colonie batraciană și ghetou subacvatic. De la ora 12 vor fi prezentate, de către Mircea Oprița și Cornel Secu, mai multe cărți: Eugen Cadaru – Misterioasa scrisoare a domnului Tesla (editura Tritonic), Liviu Surugiu – Acesta e trupul meu (editura Tracus Arte), Daniela Faur – Forțe ale naturii (editura Pavcon). De la ora 13 vor fi premiați laureații Concursului Național de Proză scurtă Helion 2016. Toate evenimentele au loc la Sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara (Piața Sf. Gheorghe nr. 3, etajul I, deasupra Băncii Transilvania).

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mircea a spus: (May 6th, 2017 at 12:04 )

O manifestare foarte faină! Bravo organizatorilor!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Alin Seroni, victima colericului Leo Grozavu. Conducerea ridica din umeri

„Ce bun ar fi fost Alin Şeroni, pe terenul ăsta de joc”, au exclamat mai mulţi spectatori după ultimul meci pierdut de Poli Timişoara, pe teren propriu, în faţa Politehnicii Iaşi. Misterul neincluderii nici măcar pe banca de rezerve a fundaşului originar din Belinţ a fost elucidat la finalul jocului cu moldovenii.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Seroni, victima colericului Leo Grozavu. Conducerea ridica din umeri
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timișoara va avea stand propriu la Târgul de Turism care va avea loc la finele săptămânii la București. Autorităților pare să le fi venit mintea la cap și au trecut peste frecușurile politice. În premieră, se ocupă de promovarea zonei Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului, cu sprijinul CJ Timiș, Primăria Timișoara, Primăria Buziaș, Primăria Margina și Asociația Timișoara 2021.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banatul pe tava. In premiera, CJ Timis si Primaria Timisoara fac impreuna promovare turistica
De 4 ani. De atâta timp stă pierdut prin sertarele de la Ministerul Transporturilor proiectul descărcării către Timișoara de pe autostrada A1 la Sînandrei. Dincolo de frumoasele promisiuni ale politicienilor, orașul de pe Bega nu are ieșire la autostradă, iar șefii „drumarilor” se ascund în spatele diverselor avize. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că, dacă ar exista voință, situația ar putea fi deblocată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce n-avem racord la A1 pe la Sinandrei. De 4 ani, Ministerul Transporturilor ne da cu flit
Două ierni la rând a stat aproape nefolosit patinoarul sintetic al Primăriei Timișoara, amplasat în Parcul Copiilor. Acum, el ar putea fi vândut, dat în administrare unei firme private care să știe ce să facă cu el și, în orice caz, mutat de acolo. De ce nu s-au preocupat angajații PMT de patinoar este o întrebare la care încă se așteaptă răspuns.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarie, vand patinoar! Jucaria de 115.000 din Parcul Copiilor cauta cumparator
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top