Relatia Dragnea – Grindeanu, de la rosii la Bombonica. Se intoarce premierul acasa?

Escamotate mult timp, relațiile tot mai reci între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu nu mai pot fi ținute sub obroc. Tot mai multe declarații și întâmplări arată pe zi ce trece mai limpede că lunile de miere între președintele PSD și premierul PSD s-au cam acrit. Dacă un timp, Dragnea se mulțumea să-l atace pe Grindeanu indirect, prin televiziunile de casă ale PSD (Antena 3 și RTV), acum o face frontal. Întrebat nu cu puțin timp în urmă de jurnaliști dacă anunțata remaniere a guvernului înseamnă și îndepărtarea premierului, Dragnea n-a zis nici da, nici ba, încercând însă o glumiță: „Unde v-ați dus? Stați că vorbeam de roșii”. Roșii care probabil nu vor ajunge bulion până la terminarea războiului fratricid.

Și mai recent, presa centrală a relatat că, la o întâlnire informală la care au fost prezenți amânoi, Dragnea și Grindeanu nu și-au vorbit deloc. Doar în final, liderul PSD a mai încercat o ironie, solicitându-i premierului „o audiență când are timp”. Neverificat, se vorbește că și turbulenta și de multe ori mahalagioaica Olguța Vasilescu l-ar fi atacat la modul suburban pe Grindeanu, iar apoi a plecat cu Dragnea în turneu electoral prin județele Olteniei. Atacurile președintelui PSD la adresa guvernului au continuat mai mult sau mai puțin voalat. „Avem putere legislativă aproape 100% și o putere executivă, o putere guvernamentală într-un procent mai mic din păcate”, a spus, de exemplu, chiar luni, Dragnea la Antena 3.

Dacă Grindeanu s-a mulțumit o bună perioadă cu postura de încasator, miercuri a reacționat brutal. Chiar extrem de brutal. Este vorba de adresa semnată de Grindeanu prin care guvernul avizează negativ o excepție de neconstituționalitate ridicată de Bombonica Dragnea la CCR. Un document care nici măcar nu era obligatoriu. Unii au încercat să spună c-a fost o greșeală, că Grindeanu a semnat ca primarul. O fi, dar oricum lucrurile ies prost aici. Mai ales că în dosarul în cauză, pe lângă fosta sa soție, e implicat și Liviu Dragnea.

Așadar, din acest moment, nu mai vorbim de lupte duse în culise. Săbiile au fost scoase pe masă. Ori Dragnea, ori Grindeanu. Ce arsenal are fiecare? Primul are (încă) majoritatea partidului alături de el, plus pe Tăriceanu și ALDE. Al doilea are resursele materiale date de guvernare, resurse cu care ar putea să atragă oameni din tabăra lui Dragnea. Grindeanu mai are și legea de partea sa. Da, trebuie și „cojones” pentru asta, dar nu te duci la luptă tremurând de frică. Fiindcă, dacă nu vrea să demisioneze, n-o face și basta, deoarece e greu de presupus că PSD va iniția o moțiune de cenzură împotriva propriului premier. Da, poate exista o demisie în bloc a miniștrilor, dar câți dintre ei vor pleca de bună voie?

E clar, Grindeanu are în față războiul vieții, unul de totul sau nimic. Pentru el, celebra vorbă a lui Nietzsche se aplică mai bine ca niciodată: „Ceea ce nu te omoară, te face mai puternic”. Ieșit învingător din lupta cu Dragnea, va avea un viitor politic fructuos. Înfrânt și revenit acasă, la Timișoara, în scurtă perioadă de timp, va ajunge mai rău decât Ponta. Adică un chibiț de pe margine. Și nici măcar n-are verbul lui Ponta. Fiindcă, deși acum controlează puternic filiala PSD Timiș, nu puțini sunt cei care se vor reorienta în filială în cazul în care se va întoarce înfrânt de la București. Plus că nu va mai avea nici funcție administrativă. Oricum, vin vremuri interesante.

P.S. În timp ce în PSD războiul e tot mai mare, PNL, în loc să profite, s-a înfundat într-o campanie internă, în care miza susținătorilor unuia sau altuia dintre candidați pare a fi locurile de europarlamentari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (mai 18th, 2017 at 14:13 )

Propun sa definim functia de PM functie de ” stadion ” deci sa-i vedem in ARENA targu-lui … yet ? 🙂

Halasz Milionaru a spus: (mai 18th, 2017 at 15:58 )

Aia-i Zoly

Folică a spus: (mai 18th, 2017 at 22:54 )

Perdea de fum tovărăşească pentru gâşte.

probega a spus: (mai 19th, 2017 at 05:00 )

+Neverificat, se vorbește că și turbulenta și de multe ori mahalagioaica Olguța Vasilescu l-ar fi atacat la modul suburban pe Grindeanu, iar apoi a plecat cu Dragnea în turneu electoral prin județele Olteniei.+
site-ul Comisarul.ro scrie: Olguța Vasilescu l-a abordat fără menajamente pe prim-ministrul Sorin Grindeanu și i-a strigat să-și vadă de treabă, să nu se mai ia de ea pe diverse surse. „Bă, tu deocamdată ești un pulifrici amărât, vezi-ți de treaba ta. Aud că ameninți că mă dai afară din guvern, vezi să nu zbori tu”, i-a strigat Olguța Vasilescu. Grindeanu a făcut fețe-fețe și a intrat șocat în ședința de guvern.

vanilie a spus: (mai 19th, 2017 at 07:19 )

grindi
fii pentru noi
boc doi

Timisoara a spus: (mai 19th, 2017 at 09:44 )

L.O. Vasilescu modelul tipic de politician sudist. Nu ma mir ca zona este un „‘retard” total.

vest a spus: (mai 19th, 2017 at 10:07 )

„Mahalagioaca” e putin spus, pentru ca femeia aia reprezinta esenta prostiei si ingamfarii oltenesti (exista, totusi, si olteni mai „spalati”, nu sunt chiar toti ca ea).

Varufakis a spus: (mai 19th, 2017 at 18:44 )

Asteptam la colt remanierea …

anteconbega a spus: (mai 20th, 2017 at 11:20 )

Bre, nu mişcă Sorin din Caransebeş în faţa lui Liviu din Alexandria. Şmecherii au rangurile fixate de clan, fronda lui Grindeanu e doar un pârţ simandicos. Părerea noastră.

++ a spus: (mai 22nd, 2017 at 14:57 )

L.O Vasilescu va ramine in istoria recenta prin celebrele discursuri in engleza si franceza pe care le-a tinut la ONU. intelese doar de ea, daca. dar adevarul e ca nici francezii, de ex. Barnier negociatorul EU cu Marea Britanie la Brexit nu e de inteles nicicum. cred ca May isi va lua traducator sa inteleaga engleza lui Barnier. aici L.O.V era in avantaj, nimanui nu-i pasa ce spune, probabil ca de aceea au si trimis-o acolo.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului

Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto
Senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, s-a arătat foarte îngrijorat față de practicile antidemocratice ale PSD-PNL. El s-a referit la contextul în care coaliția de guvernare a respins reprezentanții Dreptei Unite din birourile electorale și secțiile de votare și, mai nou, a blocat intrarea Alianței în alegerile europarlamentare. „Noul PCR, Partidul Comasat Român, a eliminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan: ”Trebuie să ne opunem cu toții. Partidul Comasat Român vrea să blocheze Alianța Dreapta Unită să candideze.”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Top