Sfintii Constantin si Elena, aparatorii crestinitatii

În fiecare an, pe 21 mai, creștinii îi sărbatoresc pe Sfinții împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi, mamă și fiu, creștinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman.

constantin si elena

Împăratul roman Constantin cel Mare s-a convertit la creștinism în anul 312, după o minune. Înaintea unei bătălii cu împăratul Maxențiu a văzut pe cer o cruce luminoasă pe care scria „hoc signo vinces“, „prin acest semn vei învinge“. A pus să se zugrăvească pe scuturile soldatilor acest semn și, sprijinit pe puterea Sfintei Cruci, a atacat armatele mult superioare ale lui Maxențiu, le-a învins și a cucerit scaunul de la Roma. Câteva luni mai târziu, a emis Edictul de la Milan (313), prin care acorda deplină libertate crestinismului. Împăratul Constantin a desființat apoi pedepsele necreștine, precum răstignirea, a luat dreptul tatălui de a-și vinde sau omorî copiii, a favorizat eliberarea sclavilor, a stimulat ajutorarea văduvelor, săracilor și bolnavilor, a generalizat ca zi de odihnă duminica si multe altele. O altă mare realizare a fost construirea, din temelii, a unei mari cetăți, care îi va purta secole de-a rândul numele: Constantinopol („orașul lui Constantin“).

Alături de Constantin este cinstită și mama sa, Elena. Tradiția spune că, datorită eforturilor acesteia, a fost găsit lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. După ce a găsit relicva la Ierusalim, împărateasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum și piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului. În perioada petrecută la Ierusalim, Elena a inceput construcția unor biserici la mormântul Domnului, în Betleem sau pe muntele Măslinilor. După ce și-a petrecut ultima etapă a vieții la locurile sfinte, Elena a murit în anul 330. Sicriul ei poate fi văzut la Muzeul Vaticanului.

În popor există mai multe superstiții legate de această zi. Mulți agricultori nu lucrează de Sfinții Constantin si Elena, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului. În unele regiuni este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz si mei, deoarece se spune că tot ce se seamănă după această zi se va usca. Podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii. Pentru a alunga duhurile rele, femeile stropesc cu aghiasmă. Pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau in jurul lui. Prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

Peste 1,8 milioane de romani își serbează onomastica pe 21 mai, mai mult de 1,1 milioane fiind femei. Majoritatea bărbaților se numesc Constantin, alți poartă numele Costel, Costică, Costin, Costinel, Costi și Costeluș. Femeile care își sărbătoresc onomastica se numesc Elena, Ileana, Lenuța, Constanța, Constantina, Leana și Nuți.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Catalin Drula l-a învins pe Nicusor Dan. Pozitia oficiala a USR fata de Referedumul Coaliției pentru Familie

USR se va poziționa împotriva inițiativei de modificare a Constituției inițiată de Coaliția pentru Familie. Decizia fost luată în urma unui referendum intern al partidului, câștigat de facțiunea USR Liberal, printre ai cărei lideri se numără deputatul de Timiș Cătălin Drulă. Nicușor Dan a susținut neimplicarea partidului în aceasta chestiune, urmând să renunțe oficial la președinția USR.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalin Drula l-a învins pe Nicusor Dan. Pozitia oficiala a USR fata de Referedumul Coaliției pentru Familie
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În zona Popa Șapcă aproape s-au terminat lucrările la rețelele de utilități și a început montarea „puzzle”-ului din care va fi construit noului pasaj. Primarul Nicolae Robu spune că se fac toate eforturile ca șantierul să fie închis înainte de venirea iernii, dar le reamintește timișorenilor că termenul de finalizare a lucrării este aprilie 2018.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incepe montarea. Pasajul Popa Sapca vine tare din urma, spune Robu / VIDEO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top