Timisoara si Karlsruhe au ajuns la… nunta de argint

Oficialitățile din Timișoara și cele din Karlsruhe au aniversat, în ultimul sfârșit de săptămână, „nunta de argint”. Altfel spus, 25 de ani de colaborare, care va continua până la… „nunta de aur”.

Primarul, mai mulți consilieri locali, un director din primărie și un reprezentant al Biroului de presă, precum și directorul Grădinii Zoologice din din Karlsruhe au petrecut câteva zile la Timișoara, pentru a marca cei 25 de ani de când cele două orașe s-au înfrățit. Primarul Frank Mentrup, consilierii locali Bettina Meier-Augenstein, Michael Zeh, Istvan Pinter, Tom Hoyem, președintele Cercului de Prietenie Karlsruhe Alexandra Ries, Martin Wiederkehr, directorul Direcției Generale a primăriei, Clemens Becker, directorul Grădinii Zoologice, și Marius Blume, reprezentant al biroului de presă, au vizitat Centrul de management al traficului, Grădina Zoologică, dar și centrul istoric al orașului. Luni a avut loc o ședință festivă a consiliului local.

„În urma revoluției din decembrie 1989, primele legături între cele orașe au fost stabilite de organizații caritabile. Prima vizită a unei delegații oficiale la Timișoara a avut loc în 1991, iar în august 1992 a fost semnată o declarație de înfrățire între Timișoara și Karlsruhe. S-au organizat competiții sportive, stagii de practică. Concertele de muzică clasică, rock, jazz desfășurate în cele două orașe au îmbunătățit viața culturală între acestea (…) Eu cred că relația de prietenie trebuie să se desfășoare pe aceleași coordonate pe care s-a desfășurat și până acum, pentru că ea a cuprins cam tot ce se poate cuprinde. În domeniul sportului și al culturii cred că putem să facem mai multe lucruri împreună decât am făcut. La fel și în domeniul educației”, a spus Nicolae Robu. „Dacă astăzi sărbătorim o nuntă de argint, ne uităm deja mai departe spre o nuntă de aur, spre colaborarea noastră de alți 25 de ani, care sperăm să fie și mai fructuoasă”, a declarat, la rândul lui, Frank Mentrup. Primarul din Karlsruhe a rămas impresionat de felul în care s-a schibmat Timișoara în ultimii doi ani. „Orașul a devenit mult mai frumos, este foarte bogat în cultură. Am fost în urmă cu trei ani, am fost și în urmă cu doi ani, atunci am întâlnit un oraș numai cu șantiere și plin de haos. Sunt impresionat ca printr-o singură lucrare de amploare să văd aceste zone pietonale pline de viață”, a spus oficialul german.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

drdp

Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

DN 68A Margina – Ilia este unul dintre cele mai aglomerate și mai stricate drumuri din Timiș. Vacanța crește și mai mult traficul, asta în condițiile în care, în această perioadă, se fac și lucrări de reparații. Cei de la DRDP le recomandă șoferilor rute alternative.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are consiliu de administrație, din care face parte Titu Bojin, dar și director interimar. Este vorba despre Gheorghe Tătar, un colaborator apropiat al lui Bojin. Când vor circula vaporașele e încă greu de spus. Ministerul Transporturilor face acum concursuri de angajare la regie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Bojin și un fost director din CJ Timiș, șefi interimari la… vaporașele Primăriei Timișoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com