Timisul are cele mai multe cazuri de rujeola din tara! 100 de noi pacienti intr-o saptamana

Epidemia de rujeolă e departe de a se stinge. Timişul a înregistrat 100 de noi cazuri, iar o analiză a numărului de îmbolnăviri arată clar concentrarea epidemiei în zona de vest a ţării.

Județele Arad, Caraș-Severin și Timiș continuă să conducă în topul naţional al zonelor afectate de virusul rujeolei. Diferenţa faţă de săptămâna trecută este că Timişul a trecut pe primul loc, fiind raportate noi cazuri de pacienţi infectaţi. În prezent, s-a ajuns la 1.051 de cazuri din cele 5.728 confirmate la nivel naţional. Din păcate, tot Timişul rămâne în top şi la capitolul decese cauzate de această boală: opt din cele 25 de cazuri înregistrate. Pe locul al doilea se situează Caraş-Severinul, cu 1.044 de cazuri, şi Aradul, cu 880. Într-o singură săptămână, numărul cazurilor confirmate în Timiş a crescut cu 100. În ceea ce priveşte decesele, niciunul dintre cei decedaţi nu fusese vaccinat împotriva acestei boli. Sunt trei cazuri de bebeluri în vârstă de trei luni, unul de cinci luni, trei de opt luni şi unul de 9 luni, alte nouă cazuri în vârstă de un an, două de 2 ani, câte unul de 3, 9, 14, 15, 17 şi unul de 27 de ani. Cu excepţia a opt cazuri, restul prezentau alte probleme medicale, iar rujeola a dus la agravarea acestora. O pacientă, cea de 27 de ani era bolnavă de HIV, iar în două cazuri a fost vorba de malnutriţie gravă.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Consilier de stat, la Timisoara: Trebuie sa-i atragem inapoi pe romanii plecati in strainatate

La teorie stăm bine și... vom sta și mai bine. Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, s-a întâlnit, la Timișoara, cu reprezentanții instituțiilor din regiunea de vest, pentru a discuta despre strategia de dezvoltare durabilă a României. Urmează proiecte care să îmbunătățească viața de zi cu zi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilier de stat, la Timisoara: Trebuie sa-i atragem inapoi pe romanii plecati in strainatate

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La teorie stăm bine și... vom sta și mai bine. Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, s-a întâlnit, la Timișoara, cu reprezentanții instituțiilor din regiunea de vest, pentru a discuta despre strategia de dezvoltare durabilă a României. Urmează proiecte care să îmbunătățească viața de zi cu zi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilier de stat, la Timisoara: Trebuie sa-i atragem inapoi pe romanii plecati in strainatate
Mai mulți profesori de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au mers miercuri seară la Inspectoratul Școlar Timiș, pentru a vedea ce șanse au ca școala lor să nu fie desființată. Decizia a fost luată în plenul CL Timișoara, însă cei de la „Mincu” o consideră nedreaptă și acuză o anumită discriminare din partea primăriei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesorii de la „Mincu” acuza Primaria Timisoara:  Ne cerem scuze ca scoala noastra este in centru
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top