Ursii au fost doar un pretext, s-a incercat blocarea autostrazii Lugoj – Deva. Asta crede seful CJ Timis, Calin Dobra

Pe autostrada Lugoj – Deva se lucrează în ritmuri diferite, în funcție de tronson, dar marea problemă rămâne, în continuare, ecoductul pentru urși. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, crede că acolo s-a încercat blocarea investiției, mai ales că, din datele adunate de oficiali, în zona respectivă nu prea sunt urși.

Autostrada Lugoj – Deva este, în continuare, un punct sensibil pe harta lucrărilor de infrastructură din România. Pe tronsonul care nu este încă dat în folosință trebuie făcute ecoductele pentru urși, care vor crește prețul final al lucrării cu nu mai puțin de 180 de milioane de euro. „Pe Lugoj-Deva se lucrează, sunt porţiuni în care se lucrează foarte bine, în unele mai încet. Sper să putem să finalizăm şi acest tronson pe care este problema cu acel tunel pentru urşi (…) Eu zic că trebuie să protejăm natura şi trebuie să protejăm animalele, dar trebuie să vedem în ce zone sunt aceste animale. Din câte am vorbit cu iubitori de animale şi asociaţii de vânătoare, mi s-a spus că în acea zonă nu sunt urşi. Nu aş vrea să blocăm o autostradă care e un drum european, pentru că acest drum leagă Bucureşti de Budapesta. Încetineşte, nu se blochează, proiectul merge mai departe”, a declarat Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Șeful CJ Timiș, Călin Dobra, crede însă că lucrurile sunt mai grave de atât. El vorbește chiar de o încercare de blocare a proiectului de autostradă. „A intervenit anul trecut o asociaţie pentru protecţia mediului care a făcut presiuni la Ministerul Transporturilor, la guvernul tehnocrat. Eu cred şi îmi asum acest lucru că s-a încercat blocarea acestei investiţii şi nefinalizarea tronsonului de autostradă. Până la urmă, s-a ajuns ca acest proiect să fie finanţat suplimentar, ca să se realizeze alt proiect cu descărcare suplimentară de pe autostradă în judeţul Hunedoara. Realizarea acestui viaduct pentru urşi costă aproximativ 180 de milioane de euro. Cu acei bani se putea realiza un alt tronson de autostradă”, susține social-democratul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

caraneanul a spus: (May 20th, 2017 at 12:57 )

faceti un banal pod si ati rezolvat problema. noi, romanii suntem maestrii in a vorbii nimic si a gasi motive pentru ce nu se face.

 
Flo a spus: (May 20th, 2017 at 14:18 )

Oficialii noștri ne transmit niste informatii ca pentru fraieri, cum pot costa lucrările pt ecoducte 180 mil de euro? Facem acolo poduri suspendate? Prezentati clar in ce constau acele lucrari si nu va mai plangeti tot timpul!!

 
anteconbega a spus: (May 21st, 2017 at 08:52 )

“Eu zic că trebuie să protejăm natura şi trebuie să protejăm animalele, dar trebuie să vedem în ce zone sunt aceste animale”. Monumental acest membru al Guvernului Grindeanu, nu alta! E clar, dacă într-o zonă nu sunt animale, acestea nu trebuie protejate!
Domnu Dobra ar trebui să ştie că nu urşii sunt problema. O susţine şi prefectul Judeţului Hunedoara Fabius Kiszely. Pentru a realiza autostrada Orăştie – Sibiu, CNAIR a intrat abuziv cu buldozerele pe terenurile oamenilor. Sunt zeci de cetăţeni într-o situaţie dificilă: formalităţile de expropriere sunt departe de finalizare, motiv pentru care nu au fost despăgubiţi în niciun fel! Situaţia cunoscută în detaliu şi la nivelul Prefecturii Hunedoara. Pe locul de autostradă existent sunt aproximativ 150 de situaţii neclare. Nu numai că oamenii n-au primit banii, dar au fost schimbatede soluţii tehnice, nu au fost identificării corect titlurile de proprietate aferente parcelelor din teren aşa că treabă e într-o confuzie mai mult decât penibilă. Lasă ursu, dom’le Dobra, sunteţi grosse socialişti, vă pasă de oameni, nu-i aşa? Sau vă doare, aşa cum se vede, direct în der Arsch !?

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top