Vine vara! Primul zbor de vacanta pleaca luni spre Antalya

Primele zboruri de vacanţă pleacă deja de la Timişoara! Cursa care va da startul sezonului estival va duce primii turişti în Turcia, luni, în 29 mai. Din acest an, cei din Arad şi Oradea vor beneficia de autocare şi microbuze care îi vor aduce la AIT.

Prima cursă de vacanță pleacă luni, 29 mai, spre Antalya, dar este abia începutul unui sezon care se anunță foarte plin. „Anul acesta, direct din Timişoara, locuitorii din zona de vest a ţării pot ajunge cu avionul pe litoralul Mării Mediterane, Mării Balearice, Mării Ionice, Mării Negre şi Mării Egee”, a explică directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Daniel Idolu. În luna iunie vor începe pentru celelalte curse charter spre destinaţii de vacanţă: Heraklion (Creta), Zakynthos, Santorini, dar şi spre Palma de Mallorca, noutatea acestui sezon. Agenţiile de turism oferă servicii turistice pe curse aeriene regulate şi pentru Costa Blanca (prin cursele regulate spre Valencia) şi Costa Brava (prin cursele regulate spre Barcelona). Litoralul Mării Negre este acum la o distanţă de numai o oră şi 15 minute de Timişoara, datorită cursei regulate spre Constanţa, care va începe în 16 iunie. Locuitorii din Arad şi Oradea vor beneficia de transfer către aeronavele care îi vor duce spre vacanţă direct din Timişoara. Agenţiile de turism vor pune la dispoziţie gratuit autocare şi microbuze ce vor face legătura între Oradea, Arad şi aeroportul Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

retim

Retim renunță la curățenia străzilor din Timișoara. Ce se întâmplă din 5 august

După 12 ani, Retim nu mai vrea să se ocupe de salubrizarea stradală din Timișoara. Compania a decis că nu ar renta din punct de vedere economic și nu s-a prezentat la licitația organizată de PMT. Ce se întâmplă din 5 august? Sunt două variante ca să nu rămânem cu gunoaiele pe străzi.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Retim renunță la curățenia străzilor din Timișoara. Ce se întâmplă din 5 august

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com