Bac 2017: Liviu Rebreanu, Marin Preda sau Ioan Slavici n-au pus probleme elevilor din Timis

Peste 3.800 de liceeni din Timiș au dat, luni, prima probă scrisă a bacalaureatului. Este vorba despre cea de Limba și literatura română. Primii candidați care au ieșit din sălile de examen spun că n-a fost prea greu.

Subiectele de la proba de Limba și literatura română de la sesiunea de vara a bacalaureatului nu par să le fi pus prea mari probleme candidaților din Timiș. Cel puțin la nivel declarativ. „La profilul real, subiectul 1 a fost genul liric. La subiectul doi am primit un text argumentativ despre importanța comunicării într-un grup. Al treilea subiect a fost despre particularități de caracterizare a unui personaj dintr-o operă studiată, de Liviu Rebreanu sau de Ioan Slavici, ori roman psihologic ori nuvelă. Eu am scris despre «Moara cu noroc»”, a spus unul dintre tinerii care au dat examenul la Liceul Pedagogic. Nici pe partea umană n-a fost prea greu. „A fost relativ ușor. La subiectul doi am avut de scris opinia noastră despre activități extrașcolare cinematografice. Al treilea subiect a fost despre relația dintre două personaje dintr-o operă de-a lui Marin Preda”, a povestit o altă adolescentă.

Bac-ul continuă marți cu examenul scris la Limba şi Literatura Maternă, iar miercuri, 28 iunie, are loc proba scrisă la materia obligatorie, conform profilului. Pe 30 iunie se susţine proba la alegere a profilului şi specializării la care a studiat elevul. Examenul ia sfârşit pe 5 iulie, când vor fi afişate primele rezultate. În aceeaşi zi pot fi depuse contestaţiile, care vor fi analizate de comisia profesorală în 6 şi 7 iulie. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe 10 iulie. În sesiunea de anul trecut, rata de promovare pe Timiș a fost de 63,25%.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com