Dan Alexa se retrage la sfarsitul acestei saptamani

adunat aproximativ 400 de jocuri în Liga 1 şi a bifat câteva prezenţe în tricoul primei reprezentative de fotbal. Pentru Dan Alexa a sosit vremea retragerii de pe terenul de joc. „Chirurgul” nu se va retrage oricum, el urmând să evolueze într-un joc oficial susţinut de echipa din oraşul său natal.

Jocul va fi unul crucial pentru Viitorul Caransebeş, care întâlneşte sâmbătă, pe teren propriu, pe Şurianu Sebeş, în prima manşă a barajului pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon. Născut la Caransebeş, Dan Alexa a debutat în fotbalul mare la Politehnica Timişoara, după ce a jucat la LPS Banatul şi defuncta UMT. Pentru mijlocaşul central au urmat experienţe în tricoul lui Rocar Bucureşti, Universitatea Craiova sau Dinamo Bucureşti. Dan Alexa a jucat, în două rânduri, şi peste hotare, în China şi Cipru. Fotbalistul care anul acesta va împlini 38 de ani a evoluat şi de cinci ori în prima reprezentativă a României, reuşind şi două goluri, ambele într-un joc amical cu Ucraina.

De numele lui Dan Alexa se leagă şi cele mai importante performanţe ale Politehnicii Timişoara, care au culminat cu două titluri de vicecampioni, mijlocaşul defensiv fiind de fiecare dată o piesă extrem de importantă în angrenajul trupei bănăţene. Antrenorul Dan Alexa a debutat pe banca lui Poli, echipă cu care a promovat o dată în Liga 1, performanţă obţinută şi cu Rapid Bucureşti. După o experienţă nefastă pe banca lui ASA Târgu Mureş, Alexa a plecat la Concordia Chiajna, echipă pe care a salvat-o de la retrogradare în urmă cu câteva săptămâni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iunie 15th, 2017 at 09:23 )

BOY’S!ARE REALIZĂRI MARI ACEST DAN ALEXA!CRED CĂ AR TREBUI PUS LA NAȚIONALĂ!!HA! HA! HA!HA!HA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

 
Gioni a spus: (iunie 15th, 2017 at 10:48 )

Da, intr-adevar, a fost antrenorul blatistilor!

 
Suporter a spus: (iunie 16th, 2017 at 00:14 )

Mare polist si mare blatiști caracter 0

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Timisoara 2021

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com