Planeta Petrila se vede si la Timisoara. La Ceau, Cinema!

Unul din cele mai aşteptate documentare ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va fi văzut în premieră la Timişoara în luna iulie. Se va întâmpla în deschiderea celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care se va desfășura în perioada 20-23 iulie.

„Planeta Petrila” este povestea lui Ion Barbu, artist şi activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din oraşul Petrila, şi a minerului Cătălin Cenușă, care încearcă să îşi transfere brigada la o altă mină. Filmul a fost prezentat în premieră mondială la celebrul Festival Internaţional de Film Documentar din Amsterdam – IDFA. La proiecţia de gală din 20 iulie vor fi prezenţi regizorul Andrei Dăscălescu, caricaturistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenușă şi producătoarea filmului, Anamaria Antoci, membră a juriului Ceau, Cinema! 2017. Debut al regizoarei Agnieszka Smoczynska, „Fiicele dansului” („Córki dancingu”/„The Lure”), unul din hiturile de anul trecut ale cinematografiei poloneze şi câştigător al Premiului Special al Juriului la Sundance 2016, va putea fi de asemenea văzut, în premieră în România, într-o proiecţie eveniment la Ceau, Cinema! Spectatorii Ceau, Cinema! vor putea viziona la Timişoara şi unul din cele mai apreciate şi excentrice filme portugheze noi, „John From” (2015), regizat de João Nicolau. În ultima seară de festival, la Gottlob, prima localitate rurală cu cinematograf modernizat din România, veți putea vedea cel mai mare succes al cinematografiei suedeze recente, „Un bărbat pe nume Ove” („A Man Called Ove”, r. Hannes Holm), film care a primit la începutul acestui an două nominalizări la Premiile Oscar. Tot la Gottlob va fi programată, în prezenţa câtorva actori din distribuţie, şi coproducţia germano-română „La drum cu tata” (2016), primul film al tinerei regizoare Anca Miruna Lăzărescu. Cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob. Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com