Poli nu este a lor, a lui Lae și „Mihalcea”, ci a publicului flamand de fotbal al Timisoarei

Poli a reușit minunea și a rămas în prima ligă. Dincolo de rezultatul acestei „duble” Poli – UTA mi-a rămas sentimentul că puteam descoperi o parte plăcută în orice deznodământ. Firește că rămânerea în prima ligă este o veste bună prin prisma luptei cu timpul. Nu pierdem un an sau chiar mai mulți pentru a ajunge în același loc în care ne-au lăsat ocaziile lui Bărbuț din acest final de sezon, indolența lui Pedro sau travaliul bezmetic al lui Croitoru. Primarul Robu trebuie că s-a gândit de două ori ce-și dorește de la acest final. Prima sau a doua ligă? Performanță sau supraviețuire? Alibi sau motivare? De ce să ne mai scremem cu un proiect lipsit de efervescența de altădată, lipsit de susținerea publicului pe motiv de lipsă de rezultate, chiar așa, de ce? Iar pentru ajungerea la rezultate ba nu avem bani, ba nu avem priceperea administrativă și norocul să trăim într-o țară normală din punct de vedere legislativ.

Cine crede că Primăria Timișoara are viață ușoară căutând performanța cu ACS Poli se înșală. Și nu mă refer la câți bani își permite să aloce din cei 5% plafon din lege. Timișoara ar avea bani suficienți să facă din Poli campioană, dar nu numai banul contează în această ecuație. Nicolae Robu a declarat că odată cu ordonanța de urgență care permite finanțarea de către primării a sportului Poli își va fixa un alt obiectiv, european, mă gândesc, deși omul nu a spus-o răspicat. Pentru aceasta însă, banul nu e suficient. O echipă cu management bun poate băga trei milioane euro într-o echipă de locul doi, iar o alta care se bate la retrogradare poate cheltui chiar mai mult, dacă managementul e unul de amatori sau pus pe prăduială. Într-o asemenea situație, viitorul lui Poli într-un climat foarte atent la cheltuielile publice va fi unul incert, iar desființarea ar bate la ușă la fiecare eșec de stagiune.

Nicolae Robu a mai vorbit de desființarea ACS Poli. Ar fi avut loc în cazul în care echipa retrograda după barajul cu UTA. Cu ceva tact din partea administrației locale, dar și disponibilitate la dialog din partea celorlalte divizionare B timișorene, ASU Politehnica și Ripensia, s-ar fi găsit formule ca desființarea ACS să nu fie simțită, iar infrastructura existentă să fie transferată unei formule de club rezultată din discuțiile cu celelalte divizionare B, fie pe varianta reunirii Politehnicilor, fie prin susținerea financiară a Ripensiei. Retrogradarea ACS Poli ar fi degajat poate o mai mare energie la nivelul fotbalului timișorean decât planurile europene din cazul rămânerii în prima divizie. Iar asta putea oferi un nou moment zero, un orizont de așteptare care să miște rândurile în zona adormită a fanilor alb-violeți. Dar de ce să-ți dorești o retrogradare după atâția bani investiți, totuși, în ACS Poli? De ce să-ți faci planuri de pace, dacă alții vor atomizarea fotbalului timișorean?

Ce trebuie să înțeleagă responsabilii celor două Politehnici (căci Ripensia și-a văzut de drumul ei și nu a afișat aroganțe văzute la ceilalți actori) este că niciuna nu deține adevărul absolut, istoria absolută, că palmaresul este o chestiune de muzeu, iar denumirea este în sufletul oamenilor, nu pe un petec de hârtie. Că un grup politic ajuns la administrarea unui județ nu se poate erija în patronatul unui club de tradiție, doar pentru că manipulează vremelnic niște bani, bani publici. Că niciun grup constituit din iubire sau ură nu are monopol pe ideea de Poli, pe culori sau pe o relație la fel de vremelnică cu rectoratul instituției ce a dat denumirea acestul club. Că până la urmă, acest club, indiferent de acronime și denumirea din certificatul de identitate sportiv, depinde de public, de consumatorul de fotbal, iar acest consumator vrea rezultate, vrea spectacol.

P.S. Așa-i că n-ar fi pariat mai nimeni că ASU Politehnica – echipa suporterilor, a „băieților în ghete”, a marketingului media – va aduna același număr de spectatori într-un meci cu UTA ca echipă a nimănui, doar a lui Nicolae Robu, nici măcar a Banatului, atât de hulitul „AC Recaș”, la urma urmelor?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

35 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (iunie 16th, 2017 at 09:45 )

le cam amesteci D-le Sasu sau nu ai observat rautatea din cei cu asu in maneca ,cred ca plezneste fierea in ei .Noi polistii adevarati animati de spiritul Universitar al Urbei ne bucuram sincer din toata inima pt. minunea reusita de Popica ,ce are valoare de castigarea unui campionat si mai mult ,daca Federatia si Digi cu programarea lor ,nu ne bagau bete-n roate ,sigur castigam si un trofeu national . Felicitari jucatorilor antrenorilor ,celor care sau ocupat de administrarea acestei echipe si de ce nu si noua cei care am crezut in aceasta echipa.

goguta a spus: (iunie 16th, 2017 at 09:51 )

tu esti anti-Robu deci esti subiectiv, prin urmare nu trebuia sa compui acest articol.

Pandele a spus: (iunie 16th, 2017 at 09:58 )

Acest articol nu-si are rostul intr-un astfel de moment. ACS a reusit ieri o performanta extraordinara si in acest ziar nu scrie nimic despre asta. In modul acesta de gandire Timisoara nu va avea fotbal niciodata, indiferent cum se va numi echipa. Pacat.

anteconbega a spus: (iunie 16th, 2017 at 10:02 )

Cher Goguţă, a fi anti-Robu e deja pozitiv. „Public flămând de fotbal…” Există şi public flămând pur şi simplu, care s-ar bucurua de ajutor finaciar de la primărie, nu doar de firimituri de la Cantina Săracilor a dnei director general manager principal Cojan.

venINO a spus: (iunie 16th, 2017 at 10:07 )

destul de corect ce zici, ma mir ca spun asta. Poli nu e a cuiva anume, e doar a Universitatii Politehnica.

singura diferenta intre ASU vs UTA si ACS vs UTA a fost miza meciului in sine dar si asa s-au prezentat foarte multi spectatori pe Dan Paltinisanu la meciul de baraj.

galeria nu are o problema in sine cu echipa primarului. Singura chestie care deranjeaza e ca se vrea sa fie Politehnica peste noapte si in sufletul oamenilor. Adica, haide, de azi, eu primarul va spun ca alta echipa e Poli pe care trebuie sa o iubiti si sa faceti tot ce ati facut si pana acum pentru vechea echipa. Si lucrurile nu sunt asa de simple. De aici a plecat totul.

ASU a zis din prima zi ca nu este vechiea Politehnica ci doar continuatoarea morala a ei. Pentru ca a fost infiintata tot de UPT, pentru ca au jucat pana in 2012 doar studenti si profesori la ea, la fel ca la inceputul echipei infiintate in 1921.

Restul sunt doar incercari de manipulare. Pana la urma istoria va judeca care a fost alegerea corecta.

vest a spus: (iunie 16th, 2017 at 10:47 )

Corect, ar trebui revizuita situatia celor doua Poli (Ripensia nu are nevoie, pentru ca are drumul ei). La cel doua meciuri de la Timisoara cu cei de la Arad, s-a vazut ca publicul timisorean s-ar alatura unui proiect cu o singura Poli si ar redeveni cel mai numeros public din prima liga, dar si cel mai frumos. Dar, cel mai probabil, nu se va reusi asa ceva si tare mi-e ca, incet-incet, Ripensia va ocupa golul lasat de Poli. De fapt, s-ar repeta istoria, doar ca vor fi schimbate rolurile.

orasul florilor a spus: (iunie 16th, 2017 at 10:58 )

ACS Poli +ASU Poli +Ripensia = Poli Ripensia Timisoara cu 2 echipe – 1 in A si 1 in B (satelit).
Numele de Poli e brandul de sport orasului, iar Ripensia da traditie si palmares – trebuie sa fie impreuna. Apoi, copiii de la Banatu’ sa ramana acasa (la satelit si apoi sa faca pasul in A), centru de juniori si tineret, sustinatori, transparenta, performanta, etc. Nu-i greu, nici imposibil, dar trebuie lasate orgoliile la o parte …

watchdog a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:04 )

Cam tarziu a a aparut acest articol, dar mai bine decat niciodata. 🙂 Performanta notabila evitarea retrogradarii dupa acea penalizare absurda si dupa indiferenta cu care a fost tratat fotbalul de performanta timisorean. Timisoara poate fi mandara de Poli Timisoara, care din 1921 este unul dintre simbolurile orasului si care ieri a mai scris o fila de istorie in fotbalul timisorean.

Nu pot incheia comentariul fara a remarca, din pacate, modul jalnic in care pseudojurnalistii de la asa zisul radio Timisoara au comentat partida. Minciunile lor si partizanatul fatis pro arad au fost si mai evidente in comparatie cu comentariul mult mai decent si realist al celor doi comentatori aradeni ai transmisiei video care macar au recunoscut la inceputul partidei ca ei sunt utisti. Acesti indivizi alaturi de cei de la drucheria sunt acum o umbra urata si rusinoasa in peisajul sportiv timisorean, dar Poli continua si ca in atatia ani care au trecut si de acum incolo ….

Zi cu soare – fara soare
Noi la POLI tot venim,
Sa vedem meciul cel mare,
Vocile sa le unim.
POLI, POLI, lupta pentru noi, hei!

Inca odata felicitari acestei minunate echipe Poli Timisoara!!!!!

£a€ Baro$$anu a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:12 )

Biet, Poli e decât aia care zice decat cine a fost de 4 ori protector si de doua ori rector, adica EU, valorosi. Acum eu spun ca Poli e Recasul, maine daca mi se scuala îi aduc aici pe Uta si ii facem Poli. Cine puate isi permite.

barosane a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:35 )

Lasa ca tie o sa-ti aduca un sat de langa bucale,sa fii multumit cum ai fost probabil pana-n 2012.

banateanul a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:40 )

Atentie! chiar daca ACS Poli este ‘pe cai mari’ in tm acum! Nu trebuie lovit in Asu! nu trebuie sa ne comportam gresit(asa cum au facut unii din tabara asu).Miza cea mare ramane aceeasi, formarea unei singure Poli mare si puternica si acceptata de toata lumea, acea Poli nu trebuie sa se formeze prin distrugerea si umilirea celeilalte! ci prin DIALOG SI CONSENS! O idee interesanta e cea propusa de brancovan acum vre-o doi ani si anume primaria si acs poli sa ajute pe asu cu jucatori sa promoveze in liga 1! Iar acolo daca e musai, primaria poate muta toti jucatori antrenorii si staful de la ACS la ASU si astfel ar ramane o sigura echipa, si ea va fi si acceptata probabil de toata lumea, primaria probabil ar accepta asta daca ar intra in conducerea lui ASU, dar nu cred ca hertog si ai sai ar accepta ca asu sa nu mai fie a lor! asa cum dragnea vrea psd-ul numai al lui! vrem performanta? performanta se face cu bani iar bani in romania pot aduce in principal autoritatile, dar si sponsori! Astefel acea Poli ar avea si palmaresu (de la acs), suporterii pasionali (de la asu), jucatorii mai buni si bani mai multi(pe care-i are acs), si de suporteri destu de multi si poate mai putin patimasi (acs), de ‘credibilitatea’ promovarilor (de la Asu), de sponsori mai multi si mai puternici. odata ce lucrurile sunt clare si va fi o singura poli acceptata de toata lumea, si cu sustinerea primariei vor venii si sponsori! Vom fi probabil cel mai puternic club din Romania! Avem acest potential! Dar pentru asta trebuie un ‘proiect fotbalistic in Timisoara’! treuie dialog si consens! trebuie renuntat la orgolii!
Acest apel ar trebui sa fie facut de catre primarie! daca robu nu face asta public inseamna ca nu pune interesele Timisoarei pe primul loc, si are ambitii proaste!

teo musante a spus: (iunie 16th, 2017 at 11:54 )

Domnule Sasu …….fi mai coerent ca scrii mult si prost uneori .In loc sa scrii pozitiv ceva de Poli dupa victoria de ieri , incepi cu Lae , cu administratia cu bla bla bla bla ….! Ho , IERI , POLI A INGROPAT UTA ! Nu Lae , ASU , Ripensia sau Novovici . Conformeazate spiritului suporterilor sau te conformezi doar intereselor site-ului adica al sefului direct ?

-- a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:04 )

nu inteleg de ce se scrie aici despre ASU? a jucat ASU ieri?

++ a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:11 )

felicitari echipei si de trei ori HAI POLI! o performanta mare pentru piedicile care au fost in drum, -14 puncte, nu se poate spune destul de des asta.
dealtfel articolul e o colectie de timpenii incalzite si reincalzite de tip E. Sasu, dupa ce ziarul asta nu a informat de loc despre joc.

Poli 21 a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:19 )

Daca nu ar exista acea incrincenare prost inteleasa a asa zisilor suporteri asu cred ca fotbalul timisorean poate duce trei echipe in diverse ligi ale fotbalului .

Gioni a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:21 )

In primul rand felicitari ehipei si a antrenorului pt ramanarea in Liga 1! Felicitari timisorenilor adevarati care au crezut in acesta echipa si au sustinut-o! Ieri am urmarit cu sufletul la gura ce va scrie debanat.ro (care intotdeauna a reactionat promt cu articole foarte bune) despre acest meci. Am constatat cu regret, ca de aceasta data nu s-a scris nimic, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Pacat! Astazi vine acest articol, al carui rost nu il vad in acest moment. Poate dupa cateva zile si-ar fi avut rostul..Asadar nu s-a reusit ingroparea „Recasului” si prohodul cum isi doreau „ceilalti”! Pana una alta Recasul este unul din brandurile banatene (si implicit romanesti) de traditie si care ne fac mare cinste! Vinurile de Recas sunt recunoscute international si ne fac cinste! De unde pana unde acest dispret? Ce-i abureala aia cu palmares, insemne etc? Pana una alta echipa acesta s-ar putea numi simplu FC Timisoara! O echipa, care sa simtim ca ne reprezinta!

INO a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:28 )

BOY’S!SE ZICE CĂ GRINDEANU SE ZBATE!!ȘI CRED CĂ POLI TOT AȘA!VOM VEDEA CÂND ÎNCEPE CAMPIONATUL!SAU IAR VOR VENI CU SCUZELE DE RIGOARE!PENTRU CEI NEPRICEPUȚI TOT TIMPUL EXISTĂ O PROBLEMĂ CARE NU POATE FI REZOLVATĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

+ a spus: (iunie 16th, 2017 at 12:58 )

As vrea sa vad o masa rotunda la tv unde sa dialogheze Robu, Dragoi de la ACS de o parte si de cealalta Mihalcea, Herzog si capetenia Adita Orza. Sa vedem si noi cei multi, care le sunt argumentele ptr ca in oras sa nu existe o singura Poli. Mor de curiozitate sa aflu si nu numai eu …

venINO a spus: (iunie 16th, 2017 at 14:33 )

Herzog si capetenia Adita Orza nu au nicio implicare la echipa UPT. cel mai curat e sa se desfiinteze echipa din prima liga si deodata lucrurile se limpezesc.

@venINO a spus: (iunie 16th, 2017 at 14:55 )

Adita si Robu nu sunt implicati in fotbalul timisorean. Doar marmota invelea ciocolata !

Druckerul din Mehala a spus: (iunie 16th, 2017 at 15:05 )

Ceva despre meci ?…nimic ? f,tui .

banateanul a spus: (iunie 16th, 2017 at 15:13 )

@venINO
ai ramas tot la „sa moara acs Poli!” si atat! mai departe nu ne explici nimic! vreti sa primiti primaria(pe robu, dusmanul) in conducere alaturi de voi? vreti sa va ajute acs cu jucatori pana ajungeti in liga 1? cu palmares (palmaresul este detinut de acs), vreti bani de la primarie(bani necesari performantei)? vreti dialog? vreti un proiect pt fotbalul timisoarean, din care sa faca parte toti? sau doar voi? daca nu vreti…. atunci e clar ca aveti alte interese (politice)!
cat despre implicarea lui hertog(consilier si fost politician cu carnet de partid), este dovedita: este cel care a aparut la emisiunea lui florin mihoc, alaturi de orza si traian stoia si au sustinut sa nu fie salvata Poli din perioada iancu, cea care elimina detinatoarea cupei uefa,(acea Poli, de care inteleg ca va este rusine acum), deci omul a initiat directionarea unor suporteri la Asu; hertog este unul din principalii sponsori ai echipei asu, daca nu chiar cel mai important, prin firmele lui; in barurile lui se tineau toate conferintele de presa ale echipei si sedintele conducatorilor asu, acolo se luau toate deciziile, iata prezentarea lui codrea ca antrenor, la bierhaus in birtul lui herzog: http://stirileprotv.ro/stiri/timis/codrea-viseaza-sa-duca-asu-politehnica-in-liga-i-noul-antrenor-al-alb-violetilor-prezentat-oficial.html deci despre ce vorbim?!
voi nu vedeti ca nu aveti argumente?! cred ca herzog, cu cernescu, si ala cu nume sarb vor o poli doar al lor! sa fie jucaria lor! nici daca vin seici de la machester city tot nu-i vor lasa vor jucaria lor si gata! jucarie ce poate fi si ghioaga politica!

venINO a spus: (iunie 16th, 2017 at 15:44 )

e liber sa vina alaturi de ASU oricine vrea sa o sustina. problema palmaresului e deja prea discutata, s-a zis clar ca ASU nu e Politehnica din 1921, lumea e satula de atata tam-tam pe tema asta. s-a iesit in strada de atatea ori, s-a mers la frf, s-a protestat in piata operei ca pana la urma sa fim mintiti in fata si sa se tot fluture cate o hartie scoasa din sertar cand era nevoie de manipulare. nu mai e cazul sa acceptam asa ceva. da, vrem sa fim sustinuti de toata lumea dar trebuie sa ca lumea sa inteleaga ce vrem sa facem: nu mai vrem hotii, nu mai vrem manipulare, vrem doar sa incercam sa facem o echipa pe sufletul banatenilor, cu care sa se identifice si sa fie mandri de ea. DAR nu cu orice pret. inca odata, suntem timisoreni, nu din alte zone ale tarii, avem principii si tinem la ele.

da herzog e alaturi de echipa dar asta nu inseamna ca o conduce. cand primarul e impotriva ta, nu e asa usor sa gasesti ajutor in oras, normal ca mergem in locurile unde suntem bine primiti.

si da, nu vrem sa ne conduca un seic, vrem sa ne conducem noi, democratic, prin votul membrilor cotizanti care aleg conducerea clubului. nu vrem politicieni in conducere si nici oameni care abia asteapta sa mai ciupeasca un ban de pe urma politehnicii.

poate toate astea sunt prea ideologice dar macar incercam sa facem lucrurile corect, nu acceptam sa mancam rahat.

Ionel - Surduc a spus: (iunie 16th, 2017 at 15:52 )

Felicitari ACS Poli Timisoara

pif a spus: (iunie 16th, 2017 at 16:32 )

Felicitari echipei, staffului si tuturor de la ACS Poli pentru raminerea in Liga 1.

banateanul a spus: (iunie 16th, 2017 at 16:36 )

@venINO
incerc sa inteleg ceva din lozincile si cliseele pe care le arunci pe aici:
-in primul rand uite cine e herzog: http://debanat.ro/2014/03/bogdan-herzog-omul-lui-traian-stoia-si-al-fratilor-cristescu-din-clt_66144.html
-adica la voi la echipa are loc un astfel de politician(dubios) dar primarul ales democratic al Timisoarei nu are loc?! hhhm?! adica pt voi mai bine fara performanta si cu banii mai putini primiti dela herzog decat cu primarul ales democratic si cu banii mai multi de la primarie(bani necesari performantei)?! hhhm!?
-„e liber sa vina alaturi de ASU oricine vrea sa o sustina” adica doar sa o sustina?! nu sa aibe si un cuvant de spus in conducere?! conducerea sa fie tot voi si tot la birhaus?! adica poli a voastra?!
-„da herzog e alaturi de echipa dar asta nu inseamna ca o conduce” chiar asa!? mai sa fie?! adica tipul este un politician cu acte in regula si afacerist, va da el banii, asa, de la el, fara numar si nu are nici-un cuvant de spus la echipa?! serios?! ‘si marmota invelea ciocolata’!
-„si da, nu vrem sa ne conduca un seic, vrem sa ne conducem noi, democratic, prin votul membrilor cotizanti care aleg conducerea clubului” sa inteleg cine plateste(cotizatiile) ala decide? sau nu? daca de maine sa zicem toti cetatenii timisoarei ar fi membrii cotizanti, ar putea vota conducatorul clubului? si sa zicem ca acesti cetateni ar vota la fel ca si la alegerile locale si l-ar vota pe primar conducator la echipa ati accepta? 🙂 🙂 🙂
atunci dece nu cine plateste sa si conduca?! daca primaria plateste sau firmele de ce sa nu aiba un cuvant despus? sau voi vreti comanda sa fie tot la bierhaus?!
-„problema palmaresului e deja prea discutata… lumea e satula de atata tam-tam pe tema asta” serios?! pai parca identitatea era un lucru important pt voi?! sau gresesc?!

voi nu aveti argumente! si din ce inteleg voi vreti o poli condusa de grupul ‘drukeria’ care este infiintat de hetzog si prietenii scorobete, boncea, cernescu etc! adica un fel de CEx al psd condus de dragnea?! acesti indivizi drukeria-drojdierii nici nu faceau parte din galerie!

@banateanul a spus: (iunie 16th, 2017 at 16:59 )

Mai nebunule, tu nici macar nu esti polist, tu doar il adori pe Robu si ai fantezii cu el. Daca maine iti spune sa ti cu stiauadinamouta ca ei sunt cei mai dintre cei mai, tu vei da din coada si vezi zice „da sefu, va iubesc sefu, vreti sa ma iubiti”?
Cu ce iti dai de ai filmele conspirationiste de mai sus?

venINO a spus: (iunie 16th, 2017 at 17:04 )

ia o gura de aer si judeca la rece. inceteaza cu acuzatiile ca herzog ar conduce clubul Universitatii pentru ca nu e deloc asa, nu sunt marmota sa invelesc nimic dar poti sa ma crezi sau poti sa inventezi lucruri, pana la urma fiecare e liber sa creada ce vrea.
are loc si primarul, nu a zis nimeni ca nu, doar tu prin exagerari… daca maine s-ar inscrie ca membri cotizanti toti cei 41.531 de votanti ai lui robu si ar fi de acord ca el sa conduca clubul, atunci democratic, da, am fi de acord, de ce nu? asta vrem sa facem, sa implicam lumea, sa simta ca e clubul lor si sa decida pentru el.
legat de palmares: noi am declarat de la inceput ca nu suntem Politehnica infiintata in 1921 dar ne consideram continuatoarea ei din punct de vedere moral pentru ca suntem echipa Universitatii Politehnica si am fost infiintati ca echipa in care ani la rand au jucat doar studenti ai UPT. Timpul ne-a demonstrat ca palmaresul a fost ani la rand o simpla foaie folosita ca unealta de manevra asupra polistilor si am decis sa ne luam soarta in mainile noastre, sa nu mai acceptam santaje emotionale din partea unor patroni sau politicieni. Mai departe fiecare persoana poate sa ne judece si sa decida cum crede de cuviinta.

avem argumente daca esti dispus sa le accepti, daca doar doresti sa te certi si sa arunci cu gunoi in munca unor oameni, atunci nu le vezi ca argumente. cel mai simplu e sa zici ca suntem condusi/manipulati politic dar sa vezi mai departe de asta, sa iti dai seama ce inseamna sa promovezi din liga a 5-a pana in liga a 2-a, ce munca a fost facuta, ce sacrificii, asta nu, nu vrei, pentru ca ar insemna ca am facut ceva pentru orasul in care traim si bineinteles ca tu trebuie sa ne pui la colt.

banateanul a spus: (iunie 16th, 2017 at 17:43 )

Daca ai citit ce am comentat eu(cu argumente) la toate subiectele ‘Poli’ , ai fi vazut ca sunt cel mai anti spurcaciuni( steaua si dinamo)! Cat despre politica nu comentez absolut deloc subiecte politice! Comentez doar la articolele despre Poli! Atât!

Gioni a spus: (iunie 16th, 2017 at 20:22 )

Degeaba se incearca comunicarea cu ASS-usitii! Se consuma orzu’ pe gaste! Cine nu-i cu ei e de la „departamentale” sau va fi cu steaua dupa „desfiintare”! Nu-i nimica! Sa lasam timpul sa decida!

Sagarmatha a spus: (iunie 16th, 2017 at 20:52 )

Sasule, există frânghie, există săpun…pune capăt suferinței!!!

STOIAN MIRCEA a spus: (iunie 16th, 2017 at 21:45 )

Ce pacat ca nu doare prostia ? Aproape toate comentariile sunt lipsite de un elementar bun simt,nu realizeaza niciunul ca FOTBALUL Banatan e al BANATENILOR.Va duce oare mintea si inima la aceasta concluzie ?

Gioni a spus: (iunie 17th, 2017 at 00:22 )

Pleosc si tu ca musca-n lapte!

OLT a spus: (iunie 18th, 2017 at 02:49 )

Singurul motiv pentru care palmaresul s-a dovedit a fi doar o hartie este ca primaria (a se citi ACS Poli) nu cauta sa impuna celor de la ASU sa schimbe vreo denumire sau niste culori. Procesul castigat la TAS impotriva lui Iancu s-a castigat in baza faptului ca clubul acestuia nu era inscris in nicio competitie oficiala, nu a fost un proces care sa ateste ca ASU are vreun drept anume sa foloseasca numele/culorile. Pur si simplu nimeni capacitat nu i-a contestat.

Cum din 2015 aceste drepturi apartin oficial clubului de prima liga, totul se desfasoara in pas de vals politic.

dinu a spus: (iulie 2nd, 2017 at 02:36 )

Ce poate fi mai penibil decat sa fii tanar si in putere si sa cersesti bani de la primarie pe motiv ca tu dai cu piciorul in minge? Nu sunteti in stare sa vindeti bilete dar va dati mari vedete. Duce-ti-va dreq in fata la un supermarket si cersiti acolo. Sa vedem cine va da.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița pierde două puncte acasă în ultimul joc din sezonul regular

CSC Dumbrăvița a terminat la egalitate în runda a 19-a, ultima a sezonului regular, după ce a fost egalată pe final, de oaspeții din Miercurea Ciuc, dintr-un 11 metri dat ușor, ca la „județ”. Echipa bănățeană a fost mai activă în prima parte și parcă ea se afla pe poziție de play-off. Unul dintre atacurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde două puncte acasă în ultimul joc din sezonul regular
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Administrația Timișoarei pune la bătaie peste 50 de milioane de euro pentru a rezolva problema salubrității stradale și a deszăpezirii orașului pentru următorii opt ani. Licitația a fost lansată, aceasta la jumătate de an de la momentul în care Consiliul Local a elaborate documentația pentru acest megacontract. Cei din primărie spun că de acum se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 50 de milioane de euro pentru străzile, trotuarele, pistele de biciclete ale Timișoarei. Primăria caută firmă de salubritate
Fostul primar Nicoale Robu a intervenit în scandalul benzilor prea înguste de pe Bogdăneştilor, acuzând, din nou, că „proiectul moștenire Robu” a fost “batjocorit” de actuala administraţie.  Ceea ce a „uitat” Robu din nou este că proiectul cu benzile cu o lărgime de 2,75 metri a fost aprobat chiar de el, fiind întocmit de mâna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu „uită” din nou de îngheaţă apele. Lărgimea benzilor de pe Bogdăneştilor a fost decisă de Culiţă Chiş şi aprobată de fostul primar
Cu o tematică specială, focusată pe arhitectură și diverse mecanisme tehnice funcționale și zone citadine construite din piese LEGO®, expoziția care i-a fascinat pe timișoreni la edițiile anterioare revine în Iulius Town. În perioada 15 – 17 martie 2024, în piațeta Intersport, zeci de mii de piese LEGO® formează orașe în miniatură. Vedeta expoziției este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Unplugged Lenau Robotics, echipa Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timișoara a reușit să se califice la etapa națională datorită obținerii locului II în competiția Connect Award. După multe meciuri intense şi mult efort depus în fiecare dintre cele 4 sezoane FTC la care a participat, Unplugged Lenau a reuşit, la Regionala #3, să se califice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Liceului ”Nikolaus Lenau”, calificată la competiţia naţională de robotică
Doi profesori din cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, Irina Sferdian si Lucian Bojin, au fost parte din echipa de experți în procesul arbitral în care Statul Român a obținut decizia favorabilă în dosarul Roșia Montană. Astfel, UVT și-a adus contribuția la unul dintre cele mai importante procese internaționale ale României....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara, reprezentată în echipa care a adus României succesul în procesul cu Roșia Montană
Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată
Visul iubitorilor de rugby din Timișoara de a beneficia de condiții de calitate la meciurile echipei orașului vor deveni realitate, Consiliul Local Timișoara aprobând vineri proiectul „Refunctionalizare teren de sport, reabilitare și extindere clădiri existente, inclusiv utilități” pentru baza sportivă situată în Ronaț, cea unde se află și stadionul unde joacă echipa de rugby a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 40 de milioane de lei pentru stadionul de rugby din Timișoara. Va avea tribune acoperite și nocturnă
Top