Sorin Grindeanu este inca presedintele PSD Timis

Sorin Grindeanu este, cel puțin teoretic, și în acest moment, președintele filialei Timiș a PSD. Deși s-a anunțat că a fost exclus din partid acum aproape o săptămână, printr-o decizie în unanimitate a CEx, actele nu au ajuns încă la organizația-mamă a premierului demis prin moțiune de cenzură.

În Comitetul Executiv al PSD a fost votată joi, 15 iunie, în unanimitate, excluderea a premierului Sorin Grindeanu. Întrebat, după ce moțiunea de cenzură a trecut de parlament, care este situația sa în ceea ce privește carnetul de partid, Grindeanu a spus că nu știe, la fel cum nu știe nici dacă ar avea nevoie de un an până să poată să se reînscrie. „Nu mi-e foarte clar ce statut am în PSD. Statutul partidului dispăruse de pe site în urmă cu câteva zile. Hârtia de excludere încă nu venise la Timiș. Sunt anumite lucruri care poate țin de o anumită birocrație…”, a spus premierul. Faptul că excluderea nu a fost consfințită oficial a fost confirmat, pentru deBanat.ro, de secretarul PSD Timiș. „Până azi, la noi nu a ajuns nici un document de excludere din partid. În acest moment, Sorin Grindeanu este președintele PSD Timiș”, ne-a declarat Adrian Negoiță. Sorin Grindeanu s-a înscris în PDSR din 3 noiembrie 1996. Avea 23 de ani, iar social-demcrații tocmai pierduseră alegerile în fața Convenției Democrate.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (June 22nd, 2017 at 10:05 )

Problema e că după scufundarea PSD Timiş în groapa cu melancolie a uitării, postul de prefect pare că se va dezlipi de numele dlui Mihai Ritivoi. Cei mai probabil candidaţior fi din partea aripii Matei Suciu. Păcat de Freddy şi Lucian: s-au sacrificat pe de-a moaca pe altarul luptei pentru ciolan dintre gaşca Dragnea-Firea şi gaşca Ponta-Grindeanu. Dna Floare Fâşie e cea mai tristă şi mai devotată din PSD Timiş. Îngrijoraţi sunt şi anumiţi directori de instituţii care au fost numiţi cu binecuvântarea foştilor premieri Cioloş şi Grindeanu. Viaţa merge înainte! Funcţiile se mai schimbă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Există speranță pentru vaporașe! Ministerul Transporturilor pare să fi găsit, în sfârșit, soluția pentru ca transportul în comun pe Bega să poată porni. La o săptămână după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că se va adresa Comisiei Europene, MT a oferit, spune edilul, o variantă pertinentă de deblocare a situației. Primul pas a fost făcut în plenul CL.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pornesc vaporasele? Ministerul Transporturilor a gasit solutia pentru deblocarea Canalului Bega
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top