Timisul sub trei coduri galbene: canicula, vant, furtuni

Vreme extremă în vestul României, zonă aflată deja sub un cod galben de caniculă. Meteorologii au emis joi o altă avertizare de vreme rea imediată, care vizează vânt extrem de puternic, dar și una de vijelii.

Codul galben, care afectează și Timișul, continuă și joi. Valul de căldură se va intensifica și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34-36 de grade. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade. În județul Caraș-Severin se vor atinge local maxime termice de 37-39 de grade și, pe arii restrânse, 40 de grade. Instabilitatea atmosferică se va manifesta în cursul după-amiezelor și al serilor, îndeosebi la deal și munte. Până la ora 15, în județele Arad, Bihor, Caraș-Severin și Timiș va fi în vigoare încă un cod galben, de această dată unul de vânt. Rafalele vor atinge 60-70 km/oră, iar la munte, 70-80 km/oră. Pe de altă parte, localitățile Sânnicolau Mare, Beba Veche, Cenad, Dudeștii Vechi, Gottlob, Lovrin, Periam, Pesac, Sânpetru Mare, Saravale, Teremia Mare, Tomnatic și Variaș sunt, până la ora 14, sub un cod galben de vreme rea imediată care vizează frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni și, pe alocuri, averse care pot cumula 20-25 litri / mp.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni

Deplasare cu ghinion şi pentru Ripensia. Timişorenii, pe podium după un început neaşteptat de bun, au jucat sâmbătă la Clinceni, în faţa unei echipe care a avut şi ea un debut excelent de sezon. După o partidă echilibrată, ilfovenii s-au impus cu 2-1 şi au egalat gruparea bănăţeană la puncte (17), care rămâne însă pe locul 3, datorită golaverajului mai bun.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deplasare cu ghinion şi pentru Ripensia. Timişorenii, pe podium după un început neaşteptat de bun, au jucat sâmbătă la Clinceni, în faţa unei echipe care a avut şi ea un debut excelent de sezon. După o partidă echilibrată, ilfovenii s-au impus cu 2-1 şi au egalat gruparea bănăţeană la puncte (17), care rămâne însă pe locul 3, datorită golaverajului mai bun.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ripensia, invinsa de „academicienii” din Clinceni
Dacă în urmă cu câteva etape câştigau în deplasare în prelungiri, roata s-a întors, iar „Băieţii în ghete” au pierdut acum după minutul 90. Politehnica Timișoara a revenit în Ilfov, pentru duelul cu CS Afumați, o formație aflată într-o formă bună, după ce a acumulat 7 puncte din ultimele trei jocuri.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Violetii au fost „afumaţi” in ultima secunda
Ediţia din luna septembrie a festivalului „asFalt art” se va desfăşura sâmbătă, la Iulius Mall Timişoara. Festivalul, care îşi propune să aducă arta şi cultura mai aproape de oameni şi să îi încuranjeze pe tinerii artişti, va avea loc în food court-ul mallului, de la ora 16.
Citeşte tot articolul Citeste articolul asFalt art: teatru si labirint, in mall
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top