Garana Jazz Festival 2017. Opera, saxofon, Cuba, tambal. Povestea din Poiana Lupului continua / FOTO

Gărâna nu e un loc. Gărâna e o stare. Se simte mai tare când Munții Banatului cântă. Sunt chitări, trompete, pian, contrabași, acordeoane, voci. E o poveste pe care o scriu, vară de vară, mii de oameni. Unii ascultă jazz o dată pe an. Atunci. Pentru alții, e un mod de viață. Dar toți sunt fericiți.

Ultimul acord al Gărâna Jazz Festival 2017 s-a stins în dimineața de luni, 10 iulie, sub o lună plină, călătoare pe un cer brăzdat, din loc în loc, de nori argintii. S-a scris deja povestea ediției cu numărul 21 și mulți dintre spectatori se pregătesc deja pentru cea de anul viitor. Marius Giura, cel căruia i se datorează această frumoasă nebunie din Munții Banatului, spune demult că sunt oameni pentru care vara începe după Gărâna. Și, la cum a arătat GJF 2017, au fost mulți cei care au decis să-și înceapă escapadele estivale de aici, din micul sat cu ferestre albastre și verzi, pe care niște visători incurabili au decis, cu multă vreme în urmă, să nu-l lase să moară. Sute de mașini parcate, unele și la 10-15 minute depărtare de scena din Poiana Lupului, numere de înmatriculare din Galați, Constanța sau Tulcea, pentru că acelea de Cluj și București fac deja parte din cotidianul gărânez, dar și Germania, Serbia sau Cehia. O pădure de corturi. Mii de oameni veniți să se bucure de muzică și de vibrația extrem de pozitivă a acestui loc. Au fost atât de mulți, încât în a treia seară n-ai mai avut loc să arunci un ac pe butucii-băncuțe.

Unii dintre ei nu ascultă jazz decât o dată pe an. Atunci. Acolo. La Gărâna. Pentru alții, e muzica de fiecare zi. Unii au venit pentru prima dată. Poate or să mai vină. Alții n-au ratat aproape nicio ediție. Sunt mici, chiar și foarte mici, și mari, adolescenți și oameni pe fețele cărora se citește viața, cu bune și rele. Sunt bocanci de munte, sandale și teniși, pantaloni scurți și pulovere. Orășeni get-beget și montaniarzi. Cu toți au fost gărânezi vreme de patru zile și s-au bucurat de fiecare moment. Muzica unește, e clar și, culmea, între mii de oameni, încă te poți simți, la Gărâna, rupt de lume.

Ce au putut descoperi profanii într-ale jazzului în Poiana Lupului, în acest an? De exemplu, Hà Nôi, muzicieni din Vietnam și Franța, într-un proiect exotic, care sună minunat. Au fost, sâmbătă, Omar Sosa Quarteto Afrocubano, cu ritmuri însorite, desprinse de pe plajele Cubei, transplantate cu succes în Munții Banatului, dar și Bill Frissell, care a revenit după 4 ani în Poiana Lupului. Tot sâmbătă a fost norvegianul Håkon Kornstad. Cântă la saxofon și, acum nouă ani, și-a spus că vrea să cânte… operă. Pentru că New York-ul este orașul tuturor posibilităților, a făcut cursuri de canto și acum pune în scenă un spectacol absolut fantastic. În plus, are un umor debordant, așa că a adunat deopotrivă aplauze furtunoase și hohote de râs. Marius Preda și țambalul său „olandez” au încheiat rotund a treia seară. Duminică au fost Enrico Rava și Tomasz Stanko, adevărate legende ale jazz-ului, alături de Giovanni Guidi, la pian, Reuben Rogers, la chitară bas, și Gerard Cleaver, la tobe. Altfel spus, energia jazzului european și forța jazzului american. John Scofield și al său Uberjam Band, adică toboșarul Dennis Chambers, chitaristul Avi Bortnick și basistul Andy Hess. S-a lăsat cu aplauze prelungite și loop-uri. A fost fusion. Bebop, funk și R&B. Improvizație. Geniu.

Gărâna nu e un loc. Gărâna e o stare. Dacă ați ratat-o anul ăsta, puteți încerca la anul. Pașii sunt clari: așteptați anunțul cu datele festivalului, apoi începeți, cât de repede, să căutați cazare. Locurile sunt puține și se tocmesc din timp. Și încă ceva. Nu vă faceți griji prea mari dacă nu aveți transport. Gărânezii de festival sunt oameni de treabă și-un loc într-o mașină se mai găsește. Chiar și pentru căței.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan
Sfârșitul de săptămână aduce la Iulius Mall diverse propuneri de a petrece timpul liber la shopping sau în ritmuri de dans. Aveți parte de The Biggest Rooftop Party, iar cei care vor să fie în trend și la plajă sau în drumețiile montane pot alege din mii de accesorii prezentate la Bag Expo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hai sa dansezi pe acoperis la mall!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top