Intrebarea e cand se va sufoca Timisoara, nu daca

Lui Nicolae Robu i se aduce din popor cel mai convenabil reproș. Cum să nu-i convină primarului Timișoarei că lumea îi găsește ca „neajuns” faptul că orașul e plin de șantiere și cum să nu semene acest reproș cu o laudă pentru un om ca „fanaticul muncii”? Rafinând criticile, da, vom afla că mulți sunt nemulțumiți de organizarea acestor șantiere, de faptul că sunt deschise concomitent lucrări care ar compromite și mai mult traficul într-un lanț de intersecții, dar, Tanda pe Manda, să îi spui unuia ca Nicolae Robu că face prea multe, așa cum le face, bine ori prost, vine ca o mănușă pentru întâiul stătător al municipiului. Prinși de disconfortul lucrărilor care ne copleșesc în „era Robu” aproape că nu conștientizăm ce ne așteaptă. Circulația în Timișoara este imposibilă în anumite intervale orare nu numai pentru că lucrează haotic primarul Robu, ci pentru că orașul se sufocă încet-încet. Dacă nu se operează într-o strategie pe termen lung, vom ajunge să ne lăsăm mașinile acasă sau în parcări imense la marginea orașului. Ceea ce, la o adică, nici n-ar fi așa de rău.

Într-o exprimare mai lejeră, plăcută fanilor ASU, e ca și cum le-ai dărui băieților un camion de bere, dar nu le pui la dispoziție și WC-uri unde să se reculeagă. Apropiați ai primarului Robu i-au atras atenția acestuia asupra inevitabilului de peste câțiva ani. Edilul liberal pare că nu înțelege pericolul blocării Timișoarei sub propria dezvoltare. Sunt anunțate proiecte gigant pentru care ne bucurăm ca niște copii. Continuăm competiția pe ramură cu Clujul și bine facem, numai că ne trebuie la primărie un administrator care știe ce va urma și are pregătită soluția cu câteva mutări înainte, ca la șah. Ziarele anunță triumfal că Openville ridica o parcare cu cinci niveluri, pentru 4.000 de mașini din cele multe mii de autoturisme cu care vor veni la lucru cei 13.500 de angajați atunci când ansamblul va cuprinde și cel mai înalt zgârie-nori din România. Aici mai adăugăm clienții care sufocă încă de acum mallul, după ora 18.

De ce credeți că patronii Iulius Mall au propus primăriei să facă pe banii lor un subpasaj Aradului-Circumvalațiunii? Este, dacă vreți, o mică compensație pentru ce va urma. Își imaginează cineva cum ar fi ca 13.500 de angajați să iasă în interval de o oră de la muncă din ansamblul Openville? Cum vor ieși 4-5.000 de mașini din cel mai mare și mai frumos minioraș de birouri, shopping și entertainment? Pe cine vor înjura ei dacă breteaua spre Lipovei are tot două benzi, iar ieșirea spre Popa Șapcă va da într-un cârnat de mașini? Meseriașii lui Nicolae Robu vor spune că nu știm noi ce mișcări se fac, că pasajul Popa Șapcă va prelua din trafic, că peste cimitirele industriale din zonă se vor face alte drumuri, că la trecerea de cale ferată din zonă se va face minunatul sens giratoriu suspendat al CFR, ca să nu mai zic de bulevardul de sub estacadele ce vor susține linia ferată.

Așteptarea acestor obiective investiționale n-ar fi, totuși, cea mai nenorocită variantă. Nasol ar fi ca acestea să rămână doar în stadiul de promisiuni electorale într-un război guvern-primărie din care nu pierdem decât noi, timișorenii, sufocați sub propria dezvoltare. Dar motive de îngrijorare nu sunt numai în zona mallului. Mall se va face și pe Circumvalațiunii, lângă pasajul Jiul și lângă City of Mara, alt ansamblu de locuințe, peste 1.000 de apartamente. Degeaba jubilăm noi împreună cu Nicolae Robu pentru mândra monastire de la Jiul, cu culeea fermecată, dacă peste doi-trei ani o luăm de la capăt. Și încă n-a explodat în zonă o altă bombă cu iz imobiliar: stadionul sau terenul de sub actualul stadion CFR, o mină de aur râvnită de mulți șacali imobiliari. Apropo de complexe sportive, bucurie mare vor avea și cei din Calea Girocului, atunci când CJ și CNI vor ridica o sală polivalentă de 16.000 de locuri pe un singur bulevard de defluire, dar hai să nu ne bucurăm prea devreme.

Apartamente se ridică și în complexul ISHO de la ILSA. O clădire de birouri, peste 1.200 de apartamente, 2.000 de locuri de parcare, din care vor deflui tot atâtea mașini în Take Ionescu sau spre malul Begăi. Mai toate la o anumită oră. Odată terminată clădirea Vox, se va aglomera și Torontalului, acolo unde nu au fost vândute nici măcar la jumătate apartamentele Ring ori Toronto. Unde vor ajunge mai toți acești cetățeni onorabili ai orașului? În Piața Constituției, corect, acolo unde numele lui Nicolae Robu se va auzi cel mai intens, în cuvinte greu de reprodus. Și apoi mai departe, spre Popa Șapcă, Jiul, ceva mai fericiți fiind cei care-și caută de treabă la nord de Bega. Cu toate acestea, ca timișorean, mă bucur de această expansiune a orașului. Doar mă întreb dacă dezvoltatorii ăștia și-au făcut bine temele înainte de a demara proiectele sus amintite, iar administrația orașului, când le-a autorizat. Căci principiul vaselor comunicante se aplică nu numai în lichide, ci și în afaceri, în spații de închiriat, chiar și în locuințe. Multe afaceri vechi se vor stinge, multe dintre cele noi sunt expuse la riscuri.

Cine stă cu ochii pe lucrările lui Robu ca pe butelie, în speranța că se termină calvarul, se înșală. Poate un an doi va fi mai bine, dar apoi o luăm de la capăt. Timișoara ar putea avea peste zece ani 500.000 de locuitori. Peste 50 de ani, poate un milion. În mare, drumurile sunt aceleași. Și alții au trecut prin așa ceva. Nu murim din asta, dar nimic nu va mai fi ca înainte. Soluții? Taxe pentru cei ce intră cu autorurismul într-un anumit perimetru central, interdicția de circulație pe numere par-impar, mersul pe bicicletă, dar nici pentru așa ceva nu avem infrastructură, transport în comun performant, dar revenim la vascularizarea rutieră deficitară. Habar n-am. Dar sper din tot sufletul ca măcar cineva din Primăria Timișoara să știe.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Digilistul a spus: (July 3rd, 2017 at 10:05 )

Da! Asa-i! Numai ca asta nu le poate face unul singur(fie ca e Robu,fie ca e altcineva…). Trebuie specialisti! Si……de unde?!?

mihai a spus: (July 3rd, 2017 at 11:39 )

foarte tare!
digilistul are dreptate pana la un punct. cu robu nu ti-e clar daca e autist sau idiot, dar daca vrea specialisti e plin occidentul de asa ceva (in niciun caz nu ar fi de dorit cei autohtoni)acolo unde orasele au fost construite dupa un prim criteriu – autoturismul!

Costel a spus: (July 3rd, 2017 at 12:43 )

Mihai, daca ai citi (nu prea des, ca ti se apleaca) declaratiile Robului, ai observa ca intotdeauna, dar intotdeauna, deciziile lui sunt luate dupa ce se consulta cu SPECIALISTII! Nimeni nu stie cum arata, cum se numesc sau unde muncesc acesti specialisti, dar ei EXISTA!

Poli 21 a spus: (July 3rd, 2017 at 12:52 )

O discutie se poate purta si despre iesirile din Timisoara in diferite directii, caci de pe acum vedem ca drumurile ce conduc spre comunele periurbane, precum si racordul spra autostrada, sunt sufocate de circulatia pentru care nu sunt pregatite.

@Sasu a spus: (July 3rd, 2017 at 14:16 )

Articol bun, prea inteligent ca sa fi fost scris de tine, probabil ai primit pe mail de la unul din specialistii pe care fostul tau idol, nea Laie, nu-i baga in seama. Singurul tau aport a fost fraza cu suporterii ASU si camionul de bere, dar daca voiai sa bagi o metafora mai intepatoare ca mustata lui Ionut Popa puteai sa zici si tu ceva cu colegul Ino si camionul de vodca.

anteconbega a spus: (July 4th, 2017 at 09:04 )

Sasu nu a fost niciodată fan Laie, ci al lui domn profesor Stoia. În fond, e dreptul lui. Doar nu era să fie fan Grindeanu! Freddy prim ministru!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului

Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cei care consideră că primarul Nicolae Robu are vreo legătură cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul nu se ridică peste inteligența unei gâște. Edilul admite însă că e nemulțumit de liniile trasate pe asfalt și nici șoferii nu sunt destul de încântați, astfel că ar putea fi făcute unele modificări. Robu a făcut anunțul printr-o nouă postare pe Facebook, ilustrată muzical cu piesa „Învingător”, a trupei... Coco!
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marcajul de la Pasajul Jiul ar putea disparea! Robu: Sunt omul esentelor, nu al derizoriului
Pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva s-au făcut progrese importante. iar între nodul Ilia și cariera de la Bretea Mureșană șoseaua e gata. E însă dificil de lucrat pe „dealul liliecilor” și sunt încă porțiuni pe care nu există asfalt. Asociația Pro Infrastructură estimează că nu vom putea circula pe tronsonul Ilia – Deva mai devreme de 2019.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucreaza bine acum, dar lotul 4 Lugoj – Deva nu va fi gata mai devreme de 2019 / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top