Ionel Badiu a semnat cu Timisoara Saracens

Încă o lovitură pe piaţa transferurilor dată de campioana Superligii, Timişoara Saracens. După ce echipa a semnat cu William Helu (Edinburgh), Luke Samoa şi John Leiataua (ambii CSM Ştiinţa Baia Mare), echipa bănăţeană „repatriază” un jucător de calitate, Ionel Badiu.

Internaţionalul român în vârstă de 27 de ani a evoluat în ultimele şapte sezoane în Franţa, iar Timişoara este al doilea club românesc pentru care va evolua în elită, după Farul, echipa ce s-a desfiinţat între timp. „Este un jucător experimentat, de mare valoare, care reprezintă de câţiva ani şi România. Este genul de jucător care poate face diferenţa şi ne bucurăm să-l avem în lot. Timişoara continuă să investească şi în jucătorii români care fac performanţă şi care anii trecuţi au evoluat în străinătate”, spune vicepreşedintele clubului, Duşan Filipaş. „Mă bucur că am ajuns la Timişoara. Sunt încântat să revin în ţară după șapte ani. Sper să câștigăm cât mai multe meciuri, sunt nerăbdător să începem treaba. Campionatul a evoluat, între timp au mai apărut echipe se joacă un rugby bun, iar echipele au grămezi bune, ştiu ce mă aşteaptă. A contat pentru mine revenirea acasă, dorința de a juca într-o cupă europeană, tradiția clubului de a câștiga trofee”, a spus noul pilier al echipei. Nu este însă şi ultimul transfer, Duşan Filipaş anunţând că gruparea bănăţeană este în discuţii cu câţiva jucători şi foarte probabil va mai aduce un jucător nou, tot de linia I, săptămâna viitoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Olga Tudorache, una dintre cele mai mari actrițe pe care le-a avut România, a încetat din viaţă. Retrasă din viața publică în urmă cu câțiva ani, ea a plecat discret, așa cum a și trăit, după ce, în ultima săptămână, fusese internată la Terapie Intensivă.
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a stins din viata Olga Tudorache
Șoferii din Timișoara nu par impresionați de camerele video ale Poliției Locale, care supraveghează centrul istoric și nici de amenzile pe care le pot primi pentru că intră cu mașinile în zona pietonală. În ultimul weekend, aproape 30 s-au „dat” prin Piața Libertății.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend de… raliu prin Piata Libertatii
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top