Lui Robu nu-i mai plac consiliile de cartier, pentru ca unele s-au apucat de politica

Primarul Nicolae Robu se gândește să redefinească vechile consilii de cartier din Timișoara. Asta, pentru că, susține el, unele sunt aservite politic și nu mai pot fi considerate parteneri viabili de discuție.

În 2001, Timişoara a fost delimitată în 13 cartiere, în vederea arondării pe zone a consilierilor locali. Doi ani mai târziu, prin HCL s-a aprobat constituirea consiliilor consultative de cartier, considerate „instrumente de participare cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică locală, în scopul realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii şi proiecte de interes public local”. În 2007, CL Timișoara a decis o reorganizare pe zone a cartierelor, rezultând 18 consilii consultative. Acum sunt 19 astfel de structuri. Teoretic, ele ar trebui să fie un partener solid de dialog pentru administrația locală. Primarul Nicolae Robu spune însă că lucrurile nu stau deloc așa. El se gândește să redefinească aceste consilii. „Nu sunt mulțumit de activitatea acestora. Sunt oameni care se ocupă numai și numai de cartier, fără nicio preocupare pentru politic. Dar sunt consilii consultative de cartier la care ședințele de cartier au fost ședințele organizației de cartier a unui anumit partid și care nu mai reprezintă un interlocutor, din cauza atitudinii constante pe care au avut-o (…) Altceva este când, sub masca unui consiliu consultativ de cartier, de fapt regăsești niște pioni care sunt mânați în discuții pe dispoziții pe linie politică. Să facem distincția. Nu sunt toate așa, avem consilii de cartier care și-au păstrat verticalitatea și ne sunt foarte utile”, a declarat edilul, în ultimul plen, când a fost întrebat despre colaborare cu aceste consilii de cartiere. Mai trebuie spus că, în 2009, Primăria Timișoara a fost premiată, la Maastricht, în Olanda, la Premiile Europene în Sectorul Public (European Public Sector Award) – EPSA 2009, tocmai pentru consiliile consultative de cartier.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

gringo a spus: (July 9th, 2017 at 06:18 )

deci il contrazic si nu mai aplauda la semnul lui nasleu… da, foarte grav
pentru niste iobagi nerecunoscatori.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului

Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului
MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost prezent doar la nouă ședințe (din 60) ale Biroului Permanent din Cameră. De asemenea, din 60 de ședințe de plen, a fost prezent la 14, motiv pentru care unul din chestorii Camerei Deputaților îi cere demisia.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se cere demisia chiulangiului Dragnea
Se poate și mai ieftin! După ce, anul trecut, a dat peste 331.000 de euro pentru cursurile de perfecționare la care au participat propriii angajați, în 2017, Primăria Timișoara a redus aproape la jumătate suma alocată în acest scop. Nu se știe cine la ce curs merge, dar unii funcționari se vor... dezvolta personal, cel mai probabil pe litoral.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatii Primariei Timisoara se perfectioneaza mai ieftin: „sejururile” costa pe jumatate cat anul trecut
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top