Peste 3 milioane de euro pentru doua poduri… octogenare. Santierele incep in 2018

Primăria Timișoara va primi, prin PNDL II, peste 4,6 milioane de euro. Cea mai mare parte a acestor bani va merge către reabilitarea a două poduri, iar restul va fi alocat pentru școli și lucrări la o stradă. E foarte puțin probabil însă că va începe vreun șantier în acest an.

Primăria Timișoara a depus pe Programul Național de Dezvoltare Locală 10 proiecte. Au fost acceptate la finanțare șase dintre ele, iar Nicolae Robu se declară mulțumit. „S-au anunțat finanțările de proiecte pe PNDL II, un program important pentru unitățile administrativ-teritoriale. Uitându-ne pe hartă, vedem că sunt diferențe foarte mari între județe. Noi nu suntem absurzi, înțelegem că a trebuie să existe o preocupare pentru reducerea discrepanței între județe, înțelegem că județele rămase în urmă trebuiau să primească sume mai mari. Problema este, însă, cât de mare este disproporția. Timișul este pe locul 19 în clasamentul pe țară și asta ne nemulțumește. S-au aprobat 6 proiecte ale Timișoarei și mă declar mulțumit. Am avut 10 și sunt mulțumit că 6 s-au aprobat. Trebuie să fim corecți, nu să criticăm orbește”, a declarat edilul. În total, suma alocată Timișoarei este de 21,1 milioane de lei.

Ce proiecte vor primi finanțare

  • Reabilitare acoperiș la Școala gimnazială nr. 25 – 1,4 milioane lei
  • Mansardare școală P+1E pentru amenajare 4 săli, rezultând P+1E+M la liceul Vlad Țepeș – 1,1 milioane lei
  • Extindere școală S+P+2E la Școala Gimnazială nr. 16 – 3,7 milioane lei Amenajare strada profesor Mircea Neamțu – 1,2 milioane lei
  • Reabilitare Podul Eroilor – 5,5 milioane lei
  • Reabilitare Podul Ștefan cel Mare / podul de pe Bd. Dragalina – 8,2 milioane lei

Totuși, e foarte puțin probabil că va începe efectiv vreun șantier în acest an. De vină sunt procedurile de licitație, care durează foarte mult. „Noi am vrut foarte mult să reabilităm patru poduri. În cazul a două dintre ele, Eroilor și Dragalina / Ștefan cel Mare am și reușit să avem proiectele. Nu exclud să ajungem să lucrăm chiar în 2017, dar sunt semne de întrebare în privința duratei procedurilor de licitație. Cred că vom lucra efectiv în 2018. Ne-am bucura dacă am putea să începem anul ăsta, dar, realist vorbind, în 2018 vom lucra la un nivel de consistență care să conteze”, a explicat Robu.

Podul Eroilor asigură legătura între străzile Iancu Văcărescu și Dimitrie Bolintineanu și a fost construit în 1938. Se află în exploatare de aproape 80 de ani și conform specialiștilor, a depășit cu mult durata pentru care a fost proiectat. Construit pe grinzi din beton armat cu lungimea totală de 52,50 m şi o deschidere centrală de 34,80 m, are o șosea de nouă metri lățime și două trotuare a câte 2,60 metri. „În urma expertizei tehnice s-a constatat: starea necorespunzătoare a elementelor de rezistenţă care susţin calea, a infrastructurii şi a aparatelor de reazem; degradări ale malurilor şi modificări de albie; degradări în zona carosabilă şi trotuar. Datorită faptului că traficul care se desfăşoară este foarte intens, este necesară mărirea numărului benzilor de circulaţie, executarea pistelor de biciclişti şi modernizarea trotuarelor”, scrie în hotărârea de consiliu local în care a fost aprobat studiul de fezabilitate.

Podul Ştefan cel Mare, de pe bulevardul General Dragalina, are exact aceeași „vârstă” ca și Podul Eroilor și este realizat din beton armat în cadru cu console, având o lungime totală de 50 m. „În urma expertizei tehnice s-a constatat: starea necorespunzătoare a elementelor de rezistenţă care susţin calea, a infrastructurii şi a aparatelor de reazem; degradări ale malurilor şi modificări de albie; degradări în zona carosabilă şi trotuare. Datorită faptului că traficul care se desfăşoară este foarte intens, trafic format atât din autoturisme, cât şi din troleibuze şi autobuze, este necesară mărirea numărului benzilor de circulaţie, executarea pistelor de biciclişti şi modernizarea trotuarelor”, este precizat în hotărârea de CL prin care a fost aprobat studiul de fezabilitate. Ambele SF-uri au trecut prin plenul CL în 2015.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Costel a spus: (iulie 24th, 2017 at 10:33 )

Se pare ca avem niste consilieri ce nu stiu in ce oras traiesc! „Podul Ştefan cel Mare, de pe bulevardul General Dragalina, datorită faptului că traficul care se desfăşoară este foarte intens, trafic format atât din autoturisme, cât şi din troleibuze şi autobuze, este necesară mărirea numărului benzilor de circulaţie”!!! Unde au vazut ei troleibuze si autobuze pe acest pod?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim

Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Programul Operațional Regional 2014-2020 a fost un real succes pentru Regiunea Vest. Administrat de ADR Vest, acesta a adus în regiune cu 40% mai mulți bani decât avusese alocați. Aceasta înseamnă că în Regiunea Vest au fost investiți 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes total pentru POR 2014 – 2020. Suma investită a fost cu 280 de milioane de euro peste cea alocată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara feminină Politehnica, liderul incontestabil al campionatului a „reuşit” duminică cel mai slab meci, chiar într-o partidă cu miză, contra campioanei, U Olimpia Cluj. Dacă în urmă cu doar două săptămâni, alb-violetele se impuneau în ultima etapă a sezonului regular, 2-0, iată cu astăzi el au pierdut, 0-1, acasă, după o evoluţie foarte palidă. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, de la 2-0 la 0-1 contra campioanei în doar două săptămâni
Consiliul Județean Timiș dorește să preia un nou drum pentru a-l moderniza și a-l aduce la standarde moderne. Șoseaua va fi clasificată ca și drum județean și va ajuta la scurtarea traseului dintre Coșteiu și Boldur, prin Jabăr. Șoseaua se apreciază că va avea lungimea de aproximativ șapte kilometri și cuprinde mai multe bucăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș preia un nou drum pentru a-l moderniza
Joi, 21 martie 2024, de la ora 19, la Muzeul Apei din Timișoara (Calea Urseni, nr. 26), asociația Euro CulturArt și Fundația Aquatim prezintă Noaptea de Poezie, în cadrul programului omonim ce se desfășoară în 10 spații culturale exponențiale din 7 orașe din România. Poeții Șerban Foarță, Daniela Rațiu, Marcel Tolcea și Costel Stancu, alături de muzicienii Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, la Muzeul Apei Timișoara e Noaptea de Poezie
Etapă „curată” pentru reprezentantele Timișului în etapa a 17-a, penultima a sezonului regulat, toate obținând victorii pe linie. În C7, Ghiroda a învins Jiul Petroșani cu 2-0, după un autogol al lui Pătlăgică și reușita lui Bulza, iar echipa timișeană rămâne pe primul loc și chiar se distanțează față de de Deva, fostul lider, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate divizionarele C din Timiș au obținut victorii importante în etapa din weekend
Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cele mai noi cărți, între 𝟐𝟏 𝐬̦𝐢 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la Centrul Regional de Afaceri. Sunt anunţate p𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟑𝟎 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 la această manifesare culturală de tadiţie pentru vestul României. La Bookfest vor veni personalitățile marcante ale culturii românești contemporane: 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 Pârvulescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Salonul Bookfest Timişoara îşi deschide porţile săptămâna viitoare
Din 15 martie, în cinematografele din România rulează comedia românească ”2020”. Pentru a marca premiera timișoreană, regizorul Bobby Bărbăcioru, care alături de casa de producție Vent D’Est, aduce la viață un lungmetraj exuberant, inspirat din scurtmetrajul „Remisivir” (premiat – Remi Gold la World-Fest Houston), se va afla la Timișoara, la Iulius Mall, duminică de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Top