70 de ani de handbal, sarbatoriti pe semicerc. Tatabanya a luat Cupa Poli la loviturile de departajare

Cupa Politehnica 70 s-a încheiat cu victoria maghiarilor de la Tatabanya, care au învins în cele din urmă, după aruncările de departajare, gazdele turneului. A fost 31-28, după ce la finalul celor 60 de minute, scorul înregistrat, 27-27, a surprins atât asistența cât și cele două echipe, care nu conveniseră asupra modului de departajare în caz de egalitate.

Finala mare a avut ritm, cu inițiative de ambele părți, mai ales de cea maghiară; oaspeții s-au desprins în repriza secundă și la 5 goluri diferență, scor 26-21, dar pe final de întâlnire intervențiile lui Daskaloski și inspirația de pe contraatac a violeților au echilibrat scorul în ultimul minut. În finala mică, Minaur Baia Mare a învins Steaua Roșie Belgrad cu 31-29. În prima zi a turneului, Poli învingea echipa sârbă, iar maghiarii, pe maramureşeni. În turneul juniorilor, LPS Banatul Timisoara a învins în finala mare echipa sârbă din Adda cu 33-29, după ce a fost condusă la pauză cu 19-15. Grupa de juniori III e pregătita de „secundul” echipei de seniori, Atilla Horvath.

„Suntem în grafic, am depășit momentele delicate ale unor accidentări la jucători importanți. Nu am dorit să riscăm mai mult cu introducerea lor pe teren. Mai avem încă nevoie de timp să progresăm în atac, dar și în apărare, acolo unde Șania, Câmpan, Orbovic și Krsto Milosevic sunt noi, iar în atac și Didi Hrimiuc. A fost o pregătire foarte dură, cu deplasări zilnice la Buziaș, din cauză că nu ne-am putut antrena în propria sală. Au fost zile când jucătorii nu s-au putut odihni cum trebuie între antrenamente, dar mă bucur că am trecut cu bine de această perioadă”, a spus Pero Milosevic, tehnicianul echipei bănăţene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Olivu a spus: (August 27th, 2017 at 14:48 )

Pseudoziaristului: la handbal mingea nu se loveste ci se arunca. Deci e vorba de ARUNCARI de departajare.
Daca nici atat nu stii, ce rost ar avea sa citesc restul?

Intrebare valabila si pentru “capul limpede”, daca o fi vreunul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Îndrăgita Stela Popescu a murit, joi, la vârsta de 81 de ani. Actriţa a fost găsită de un echipaj SMURD, fară suflare, în propria casă. Medicii fuseseră chemați de fiica adoptivă a actriței, îngrijorată că aceasta nu răspunde la telefon.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Stela Popescu!
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top