Au fost semnate primele 70 de contracte de finantare pentru Start-Up Nation

La Timişoara au fost semnate joi primele contracte de finanţare pe programul Start-Up Nation. Câteva zeci de firme vor beneficia de fonduri nerambursabile integral, de la bugetul de stat, în limita a maximum 200.000 de lei.

Primele 70 de contracte de finanţare au fost semnate de firme din care majoritatea sunt din domeniul producţiei şi al tehnologiei informaţiei. „Sunt în total alocaţi pentru zona de vest 3,5 milioane de euro sau 15 milioane de lei. Cele mai multe firme cu care am semnat sunt din Timiş, dar şi din restul judeţelor, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara. Majoritatea firmelor care accesează banii sunt din domeniul producţiei sau programării IT. Săptămâna viitoare vom semna alte 150 de contracte. Domeniile cele mai solicitate au fost dintre cele mai diverse: croitorie, mobilă, cofetărie, patiserie. Evaluarea dosarelor s-a făcut în ordinea punctajului. Majoritatea firmelor au primit suma maximă, de 200.000 de lei” ne-a declarat Adrian Păşcuţă, directorul Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului Timişoara. Start-Up Nation a fost un program dezvoltat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în vederea stimulărea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, solicitanţii/antreprenorii având ocazia să obţină fonduri nerambursabile de la stat de până la 200.000 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ

Grupul de consilieri locali PSD din CL Timișoara i-a cerut primarului Nicolae Robu să permită bicicliștilor să treacă pe două roți prin centrul orașului măcar pe timp de noapte. Au propus și un orar, însă, susțin social-democrații, edilul i-a refuzat, dând dovadă de „rea-credință”.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD-istii au cerut orar pentru biciclisti in centrul Timisoarei. Robu le-a dat aviz negativ
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Primăria Timișoara și Colterm au pierdut un proces cu E.On Energie România SA, deși au plătit deja mare parte din datorie. Curtea de Apel Târgu Mureș a dat dreptate furnizorului de utilități, care câștigase, în februarie, și la tribunal. Rămân de achitat 8 milioane de lei, sumă deja eșalonată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul E.On Energie si-a castigat in instanta banii de la Timisoara. Mai sunt de platit 8 milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top