Campionii incep in forta Cupa Regelui, cu o victorie in fata Stelei

În rugby nu e ca la fotbal, iar aici Timișoara se impune mai întotdeauna in fața Stelei. A fost cazul și de această dată, când bănățenii au deschis sezonul competițional, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, în fața grupării bucureștene, în prima rundă a Cupei Regelui.

Steaua a deschis scorul printr-o penalitate transformată de Boldor, dar Timișoara a întors rapid scorul, după eseurile frumoase realizate de Fercu și debutanul Leiataua, ambele transformate de Conache, 14-3, scor la pauză. Meciul a devenit mai atractiv în partea secundă. Oaspeții, care nu au mai reușit să treacă în avantaj, au avut însă două eseuri, netransformate prin Melinte și Boldor – care și-a mai trecut în cont o penalitate, în timp ce același Leiataua a mai culcat mingea în terenul de țintă advers, Conache ratând transformarea, dar securizând apoi victoria printr-o lovitură de pedepasă. 22-16 pentru Timișoara, care s-a impus după un meci bun și acum așteaptă derbiul competiției, tot pe teren propriu, cu Baia Mare.

Timisoara Saracens: Fercu, Tangimana, Manumua, Leiataua, Zaharia, Hunt, Conache, Taupaki, Radoi, Maris, Poparlan, Ianus, Doyle, Rus, Morrison. Rezerve: Sabau, Badiu, Halalilo, Neculau, Stewart, Rupanu, Popa, Simionescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediţia din luna septembrie a festivalului „asFalt art” se va desfăşura sâmbătă, la Iulius Mall Timişoara. Festivalul, care îşi propune să aducă arta şi cultura mai aproape de oameni şi să îi încuranjeze pe tinerii artişti, va avea loc în food court-ul mallului, de la ora 16.
Citeşte tot articolul Citeste articolul asFalt art: teatru si labirint, in mall
Primarul Nicolae Robu a explicat, vineri, de ce a cerut, până la urmă, de la guvern doar 2,2 milioane de lei pentru reparațiile de la școlile afectate de furtună. Practic, sunt singurii bani care ajung, cel puțin pentru moment, în Timiș. Alte județe au primit sume considerabil mai mari: Maramureșul, 9,4 milioane, iar Bihorul, 8,7 milioane.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a cerut doar 2,2 milioane de lei de la guvern: Ne-am conformat solicitarii lui Tudose
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top