Greu cu radarul. Vitezomanii inca mai pot calca pedala de acceleratie, dar nu pentru mult timp

Radarele care fac parte din sistemul inteligent de semaforizare a Timișoarei încă nu sunt de folos pentru prinderea vitezomanilor. Ele au fost omologate abia în luna iulie a acestui an, dar actele nu au „reușit” încă să parcurgă lungul drum de la primărie la poliție…

Proiectul „Trafic management și supraveghere video” prevede semafoare noi în 44 de intersecții, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile. De asemenea, a fost amenajat un centru de comandă pentru trafic și supraveghere video de pe Bd. Iuliu Maniu. Întregul proiect a costat aproape 6 milioane de euro, mare parte din bani venind de la UE. Sistemul este funcțional, însă nu în întregime, pentru că radarele nu erau omologate și, deci, nu puteau fi folosite pentru acordarea de amenzi.

Discuțiile de la distanță între primărie și poliție se poartă de luni bune. Primarul Nicolae Robu spunea încă din martie că radarele vor fi date în folosință, pentru că, susținea edilul, Primăria Timișoara a trimis toate actele către Poliția Rutieră. Șeful Poliției Rutiere, Petru Rumega, afirmă însă că aparatele au fost omologate metrologic în iulie. „Sistemul vizează două aspecte: monitorizare și de aplicare a legii. Pe partea de monitorizare funcționează. Celelalte subsisteme sunt funcționale din punct de vedere tehnic. În iulie au fost efectuate verificările metrologice ale celor șapte radare fixe. Nu știu dacă primăria este în posesia documentelor. La momentul la care acele radare vor fi atestate vor putea fi și folosite”, spune șeful „rutieriștilor”. Dinspre primărie, informațiile sunt că, într-adevăr, radarele au fost omologate metrologic și sigilate, așa cum prevede legea, iar firma care s-a ocupat de asta urmează să trimită documentele către municipalitate. Între PMT și Poliție trebuie semnat apoi, în următoarea perioadă, un protocol de colaborare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs

Cam cât poți să fii interimar pe o funcție de conducere în România? Cât vrea cel care te numește. La Timișoara, Poliția Locală este condusă cu numire directă de trei ani și jumătate, dar acest lucru s-ar putea schimba. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi va propune ca, prin lege, interimatele să fie limitate la șase luni, cu o singură posibilitate de prelungire de trei luni.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interimate doar sase luni. USR vrea sa schimbe legea care ii permite lui Dorel Cojan sa stea de trei ani fara concurs
Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Specialiştii din domeniul apelor din zona Banatului şi au verificat, în zona de graniţă, instalaţiile hidrotehnice din Serbia. Având în vedere că numeroase ape au cursul de curgere pe teritoriul ambelor ţări, nefuncţionarea acestor instalaţii poate afecta atât teritoriul României, cât şi cel al Serbiei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Putem sta linistiti, sarbii se ocupa de raurile comune de la granita cu Romania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Nicolae Robu a explicat, vineri, de ce a cerut, până la urmă, de la guvern doar 2,2 milioane de lei pentru reparațiile de la școlile afectate de furtună. Practic, sunt singurii bani care ajung, cel puțin pentru moment, în Timiș. Alte județe au primit sume considerabil mai mari: Maramureșul, 9,4 milioane, iar Bihorul, 8,7 milioane.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu explica de ce a cerut doar 2,2 milioane de lei de la guvern: Ne-am conformat solicitarii lui Tudose
Sunt cinci zile de la furtuna care a măturat orașul și bezna încă e la ea acasă în Timișoara. Primarul Nicolae Robu a publicat o listă cu străzi pe care nu funcționează iluminatul stradal, dar de pe ea lipsesc artere importante, precum Calea Aradului, Calea Lipovei sau Calea Șagului. PMT a plătit, în ultimii ani, milioane de euro către Enel pentru un serviciu care are o mulțime de hibe.
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timisoara e inca bezna pe strazi. Robu a trimis Enel solicitare de urgenta
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top