Investitie de 13 milioane de euro, langa Timisoara

Unul dintre cele mai importante centre logistice din zona Timişoarei va investi alte 13 milioane de euro în dezvoltare, în total fiind vorba despre 32.000 de metri pătraţi de spaţii închiriabile. Lucrările vor fi finalizate în luna decembrie a acestui an.

CTPark Timişoara II, cea de a doua etapă a centrului logistic aflat în zona Ghiroda – Aeroport, va fi ridicat în principal pentru un client strategic, care va avea la dispoziţie 15.000 de metri pătraţi. De asemenea, vor fi construit alte două spaţii cu suprafaţa de 8.500 de metri pătraţi, care vor fi disponibile pentru închiriere. Conform oficialilor companiei logistice, clientul este deja prezent pe piaţă, dar, având în vedere extinderea activităţii pe piaţa locală, necesită spaţii de lucru suplimentare Achiziţionat de noii proprietari în 2015, CTPark I este în prezent închiriat în totalitate, printre clienţi actuali numărându-se Altex, eMAG sau Soehner.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

drdp

Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

DN 68A Margina – Ilia este unul dintre cele mai aglomerate și mai stricate drumuri din Timiș. Vacanța crește și mai mult traficul, asta în condițiile în care, în această perioadă, se fac și lucrări de reparații. Cei de la DRDP le recomandă șoferilor rute alternative.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum scăpați de înghesuiala de pe DN68A Margina – Ilia. DRDP spune că sunt și rute alternative

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil Bega” are consiliu de administrație, din care face parte Titu Bojin, dar și director interimar. Este vorba despre Gheorghe Tătar, un colaborator apropiat al lui Bojin. Când vor circula vaporașele e încă greu de spus. Ministerul Transporturilor face acum concursuri de angajare la regie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Bojin și un fost director din CJ Timiș, șefi interimari la… vaporașele Primăriei Timișoara
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com