Radu Birlica pricepe mai greu sau a vrut sa-l dea in fapt pe Robu?

Cu toate că a început campionatul mai mult decât satisfăcător, având două victorii și tot atâtea înfrângeri, situația de la ACS Poli este departe de-a fi lipsită de frământări. Neplătiți de patru-cinci luni, unii jucători au refuzat chiar și să se mai antreneze. Condiții în care lui Ionuț Popa îi este tot mai greu să ceară jucătorilor să dea tot ce pot pe teren. Tensiuni mari sunt și la nivelul conducerii clubului. Pe margine, unii așteaptă să le ia locul celor care acum sunt la butoane. Aceste tensiuni s-au răsfrânt și la nivelul jucătorilor, formându-se cel puțin două tabere.

Și dacă toate acestea nu sunt de ajuns, pe 3 august s-au risipit multe din speranțele echipei, consiliul local neadoptând o hotărâre privind finanțarea clubului cu cinci milioane de lei. Asta și fiindcă, fiind perioadă de vacanțe, doar 15 consilieri au bifat prezența, în condițiile în care erau necesare 14 voturi „pentru”. Au fost doar 13, iar printre cei absenți au fost și doi aleși liberali, motiv pentru care primarul Nicolae Robu a răbufnit la adresa… PSD. Și nici măcar asta nu e de ajuns. Prezent la ședința cu pricina, vicepreședintele lui Poli, Radu Birlică, pare să nu fi înțeles nimic. Asta dacă n-a vrut cumva să-l atace voalat pe primar. Și asta s-a întâmplat într-unul dintre cele două mari cotidiane de sport naționale. „Jurista Primăriei Timişoara nu şi-a dat acordul pe proiectul de finanţare. Nouă ne-a ieşit certificatul fiscal pe zero, ni s-au deblocat toate conturile, am depus documentaţia necesară la primărie, doar că juristul primăriei nu şi-a dat acordul. Neavând avizul juridicului, consilierii au amânat până în septembrie“, a declarat Birlică pentru ProSport. Cu alte cuvinte, vicepreședintele lui Poli spune că Robu a forțat un proiect în mod ilegal, fără acordul compartimentului juridic.

Numai că lucrurile n-a stat deloc așa. Proiectul a avut acordul juridic, problema fiind lipsa numărului de voturi. De altfel, dacă era puțin atent, Birlică putea afla acest lucru chiar din sală. „Proiectul de hotărâre a fost avizat cu această modificare legată de încadrarea în acel procent al activităților economice pe care le desfășoară clubul, pentru că au fost aceste mențiuni făcute și în referatul care stă la baza emiterii proiectului, colegii au menționat toate interpretările, am considerat că sunt îndeplinite condițiile de a aviza proiectul”, a declarat în timpul ședinței secretarul Primăriei Timișoara, Simona Drăgoi. De unde a scos Birlică problema cu acordul juridic e greu de spus. Mai mult, Robu nu a retras proiectul din acest motiv, ci fiindcă procedând astfel mai are dreptul să propună proiectul de două ori. Dacă nu-l retrăgea, mai avea voie la o singură încercare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 1921 a spus: (august 7th, 2017 at 20:06 )

Ce fața de mafiot are individul acesta!

Lae_Roibu a spus: (august 7th, 2017 at 21:49 )

Ole ole ola ola Bocsigu este viata mea

Druckerul din Mehala a spus: (august 7th, 2017 at 23:20 )

Cea mai mare buba ii la FC Banatul , pierdem juniori pe banda rulanta f,tui , uitati numai fratii Benzar , timisoreni fiind . Poli de ce nu are prima optiune?…de neinteles .

++ a spus: (august 8th, 2017 at 01:05 )

ACS Poli are prima optiune la jucatorii LPS Banatul.

teo musante a spus: (august 8th, 2017 at 08:01 )

Robu a constituit acest club ca sa fie doar finantat de primarie IAR EL SA FACA PE PATRONUL . Dinspre privati , astepta doar sponsorizari . Se pare insa ca mereu alege variantele gresite . Fotbalistii sunt neplatiti de luni de zile iar primarul va trimite poze din concedii facute in locuri exotice . Primarul tot timpul spunea ca , clubul nu are nevoie de investitori ci doar de sponsor dar si aia sau saturat sa bage bani intr-un club condus de cineva care nu da un leu din buzunarul lui . Nici macar pe biletul de intrare la meci .

Voin a spus: (august 9th, 2017 at 11:53 )

AC recas nu e poli. Merge si cu Birlic asta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis si Nicolae Robu

Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş

Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei

Surpriză frumoasă în etapa a doua din play-off, în prima ligă de futsal. CFR Timişoara a reuşit imposibilul şi s-a impus pe terenul campioanei, United Galaţi, formaţie neînvinsă până în acel moment. Partida din Sala Dunărea a fost echilibrată, dar bănăţenii au avut un plus de prospeţime şi inteligenţă pentru a ieşi învingători. Gazdele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic

Angajaţii societăţii Horticultura continuă lucrările de întreținere a Parcului Civic, pe măsură ce condițiile meteo permit acest lucru. Acest parc a fost preluat de societatea municipalităţii, în luna ianuarie, după ce Primăria Timişoara a refuzat să recepţioneze lucrările de mântuială executate de o firmă contractată de fosta administraţie.  În prima zi a săptămânii angajaţii Horticultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Șoferii care folosesc ruta de intrare în oraș dinspre Sânmihaiu Român – strada Polonă, vor trebui să circule cu restricții în zona unde centura Sud supratraverseză șoseaua. Aceasta pentru că, veste bună, se montează grinzile de la pasaj. O altă veste, a fost turnat asfalt pe unele porțiuni din Centura Sud. Miercuri, 20 martie, începând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se montează grinzile din Freidorf pe Centura Sud. Se toarnă deja asfalt pe unele porțiuni/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Surpriză frumoasă în etapa a doua din play-off, în prima ligă de futsal. CFR Timişoara a reuşit imposibilul şi s-a impus pe terenul campioanei, United Galaţi, formaţie neînvinsă până în acel moment. Partida din Sala Dunărea a fost echilibrată, dar bănăţenii au avut un plus de prospeţime şi inteligenţă pentru a ieşi învingători. Gazdele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de pus în ramă pentru CFR pe terenul campioanei
Angajaţii societăţii Horticultura continuă lucrările de întreținere a Parcului Civic, pe măsură ce condițiile meteo permit acest lucru. Acest parc a fost preluat de societatea municipalităţii, în luna ianuarie, după ce Primăria Timişoara a refuzat să recepţioneze lucrările de mântuială executate de o firmă contractată de fosta administraţie.  În prima zi a săptămânii angajaţii Horticultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajaţii Horticultura lucrează de zor în Parcul Civic
Agenția de turism As Tour – Timișoara vă propune un început de toamnă reușit, alegând o ofertă de neratat: un sejur Antalya – Turcia în perioada 20 – 27 septembrie. Tarifele încep de la 590 euro de persoană într-un  hotel de patru stele Agenția de turism As Tour – Timișoara vă invită, de această dată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de toamnă în Antalya, cu As Tour Timişoara
Liderii coaliției PSD – PNL au discutat în ședința de luni şi situaţia din Timiş, ajungând la un acord de principiu să sprijine candidați comuni la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Timişoara. Potrivit acestei înţelegeri, coaliția ar urma să sprijine un candidat PSD la Consiliul Județean și un candidat PNL la Primăria Timişoara, acesta din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coaliţia a discutat despre candidaţi comuni la Timiş. PSD ar urma să preia preşedinţia CJ Timiş
O firmă din București a primit contractul de dotare a Liceului Waldorf din Timișoara cu mobilier școlar nou. Valoarea înțelegerii cu Primăria Timișoara este de 708.000 lei plus TVA. Deocamdată, mobila nu prea are unde să fie instalată, încă se lucrează la noul corp de clădire al Liceului Waldorf unde acesta urmează să ajungă. Dotările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O firmă din București va furniza mobila pentru viitorul corp al Liceului Waldorf din Timișoara
Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială, va depune spre finanțare un proiect pentru un nou centru pentru persoane vârstnice, acesta urmând să fie situate pe strada Lorena. Proiectul „VITAL – vârstnici integrați activ în comunitatea locală din Timișoara” a fost aprobat de consilierii locali și vizează înființarea unui nou centru pentru persoanele vârstnice. Acesta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea finanțare pentru un nou centru destinat persoanelor vârstnice. Suma necesară, 7,8 milioane de lei
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a efectuat, în urma unei reclamații, un control la Cantina Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură “Casa Verde” Timișoara. În urma verificărilor, aici au fost descoperite mai multe probleme. Inspectorii OPC au identificate materii prime cu data limită de consum depășită, produsele fiind expirate, respectiv cu stare termică schimbată. Agregatele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Protecția Consumatorilor a închis temporar cantina Liceului Silvic Timișoara/Foto
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș a organizat a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară – Laboratoare de educație ecologică în aer liber”. Activitatea s-a desfăşurat în Timișoara – Perdeaua Forestieră de Protecție a Timișoarei în zilele de 15-16 martie. În cadrul eforturilor continue de promovare a educației ecologice și a conectării tinerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de tineri voluntari au plantat peste 2.500 de puieți, la a doua ediţie a campaniei educative “Școala Afară”, organizată de ADID
Medalii culese la prima acţiune importantă din 2024! În perioada 11-15 martie s-a desfășurat în cadrul CSN Bascov/Piteşti, Campionatul Naţional de juniori U20-Cupa României. Prima etapă de campionat naţional a debutat cu o ședință a adunării generale, cu multe promisiuni și un plan îndrăzneț pentru 2024, culminând cu un obiectiv olimpic pentru România. Cum Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune anul are, de la clubul de haltere al oraşului
Căutat de câteva zile, fără succes. Dacă îl recunoaşteţi pe biclist anunţaţi la 112. În data de 14 martie, în jurul orei 16:27, un participant la trafic în calitate de biciclist se deplasa pe Splaiul Tudor Vladimirescu dinspre strada Miron Costin înspre bulevardul 16 Decembrie 1989 din Timișoara, pe pista destinată bicicliștilor, iar la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii caută un biciclist care a accidentat un pieton şi a fugit de la faţa locului
Top