Roma: descopera Cetatea Eterna, in frumoasele culori de octombrie / FOTO

Roma este unul dintre orașele pe care trebuie să-l vezi cel puțin o dată în viață. Dacă n-ai făcut-o încă, dar și dacă vrei să revezi Cetatea Eternă, toamna este momentul potrivit. În blânda lumină de octombrie, Roma se dezvăluie strălucitoare în fața privitorilor, cu nemuritoarele ei povești.

Agenţia de turism Ultramarin vă propune, pentru această toamnă, un circuit de nouă zile, cu autocarul, pentru a vă bucura din plin de frumuseţea Romei, dar și a altor câteva orașe-muzeu în aer liber. Prima oprire va fi în Trieste, un oraș din nord-estul Italiei, capitala regiunii Friuli-Venezia Giulia. Cunoscut și ca „perla Adriaticii”, orașul este mic și neobișnuit, cu influențe din toate părțile lumii. Adăpostit între munții Carso și mare, Trieste este capitala operetelor și a stilului de viață „bella vita”.

Următorul popas este în inima Toscanei, la Florența. E orașul Renașterii, e locul în care, atât de aproape unele de altele, se află câteva dintre bijuteriile arhitecturale și culturale ale lumii. Puteți vizita Biserica Santa Croce, locul în care dorm pentru eternitate Machiavelli, Michelangelo, Ugo, Foscolo, Marconi, Galileo Galilei și alții. Aici pot fi admirate picturile lui Giotto și Crucifixul lui Cimabue, precum și ceramica lui Lucca della Robbia. Piazza della Signoria este locul în care Neptun, din mijlocul fântânii sale, și Cosimo I de Medici, de pe calul său, străjuiesc Palazzo Vecchio și Loggia dei Lanzi. De aici se ajunge repede la Domul din Florența, Catedrala Santa Maria del Fiore, cu spectaculoasa sa cupolă construită de Bruneleschi și pictată de Vasari. Campanilla care se înalță în apropiere e opera lui Giotto, iar Porțile Orientale ale Baptiseriului sunt atribuite lui Ghilberti.

Unic pentru bogăţia culturală, istorică şi arhitecturală, Roma, oraşul etern, este o destinaţie obligatorie pentru orice călător pasionat sau doar pentru o escapadă de neuitat, pentru un weekend. De ce? Iată doar câteva motive.

  • Coloseumul din Roma este probabil cea mai impresionantă clădire a Imperiului Roman. Structura imensă era folosită de împăraţii romani pentru organizarea de jocuri gratuite pentru populaţie. La fel de impunător este şi în zilele noastre, chiar dacă ce a rămas din el este acum o ruină – are un farmec impresionant, la orice oră din zi sau din noapte.
  • Basilica San Pietro, este ridicată pe locul în care se spune că a fost îngropat, în anul 64, Sfântul Petru, unul dintre apostoli. Pictată parțial de Michelangelo, basilica se află în centrul Romei, în inima statului Vatican, şi găzduieşte comori care trebuie văzute, trăite şi memorate în suflet.
  • Fontana di Trevi este cea mai cunoscută fântână din Roma. Figura centrală a acesteia este Neptun, zeul mării, într-un car de luptă în forma unei scoici, tras de doi căluţi de mare. Unul dintre cai este nărăvaş, iar celălalt este calm şi supus. Ambii simbolizează dispoziţia fluctuantă a mării. La stânga lui Neptun se găseşte o statuie ce reprezintă abundenţa, iar cea din dreapta reprezintă sănătatea perfectă. Legenda spune că, dacă arunci o monedă în apă, vei reveni negreșit la Roma, așa că ține minte asta.

Pe lângă toate acestea vă așteaptă Forumul roman – centrul vieţii politice din Imperiul Roman, Piazza di Spania – una din cele mai frumoase pieţe ale Romei, Pantheonul – clădire construită în urmă cu peste 1,800 de ani, Arcurile de Triumf, Capitoliul, Columna lui Traian, Piaţa Veneţia sau Piaţa Navona. Roma este unică şi, pentru a-i pătrunde farmecul, trebuie s-o străbați la pas, fără grabă și cu sufletul deschis.

Drumul de întoarcere va fi la fel de spectaculos: o scurtă oprire la Assisi, orașul Sfântului Francisc (întemeietorul Ordinului Franciscan), apoi în San Marino și în Ravenna, orașul mozaicurilor. Detaliile excursiei cu plecare în 15 octombrie puteți găsi aici sau la numărul de telefon 0256-499.706.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Cel mai nou proiect de spaţii de birouri din Timişoara, Isho, are deja primii chiriaşi. O societate deja prezentă pe piaţa locală îşi va extinde activitatea şi va angaja 200 de noi oameni care vor fi locaţi în spaţiul din clădirea aflată în construcţie. Lucrările urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru cel mai nou complex office si de locuinte din Timisoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Intreruperi de curent

E-Distribuție a programat miercuri, 20 septembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Crizantemelor, J. Preyer (p), Vasile Lupu, Budai Deleanu (p), orele 9 – 17; Fibiș (p), Utvin (p), orele 9 – 17; înlocuiri contoare Smart Meter: Fârdea (p), Barna (p), Botinești (p), Hăuzești (p), Surducu (p), Drăgșinești (p), Jurești (p), Sarazani (p),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intreruperi de curent
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top