Warriors, doua prezente pe podium in etapa de minirugby de la Timisoara

Într-o organizare impecabilă a gazdelor de la Timişoara Warriors, etapa a doua a Circuitului Naţional de Minirugby, disputată pe stadionul CSS Bega, a fost un real succes. A fost dovada cea mai clară că acest sport se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare.

Etapa s-a disputat pe trei paliere de vârstă, U8, U10 şi U12, cu participarea celor mai bune 20 de echipe din întreaga ţară. La grupa sub 8 ani, etapa a fost câştigată de Şoimii Bucureşti, marea câştigătoare a rundei, în timp ce Warriors a venit pe 4. Aceeaşi trupă bucureşteană s-a impus şi la celelalte două categorii de vârstă, cu trupa bănăţeană pe podium, locul 3. Cel mai important a fost nivelul în creştere al rugby-ului juvenil arătat în două zile de competiţie de calitate. „Am auzit în jurul meu cuvinte de genul fantastic, deosebit sau excepțional, însă cred că, de această dată, cel mai nimerit cuvânt ar fi «interes». Interes pentru fiecare detaliu care ar putea face diferența, interes pentru nevoile participanților, interes pentru imaginea unui club de provincie care doreste să se promoveze. Meritul acestei reușite competiții aparține în egală măsura organizatorilor pentru modul cum au gândit turneul, dar și participantilor care au respectat ad literam regulamentul gazdelor”, a declarat Sorin Rus, director de dezvoltare Transilvania.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate

Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atac fără precedent la adresa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană din partea primarului Nicolae Robu, care șterge pe jos cu aceasta și spune că nu se va mai întâmpla nimic fără girul lui. Experții Comisiei Europene sunt de altă părere, iar ATCCE a trecut, în toamna trecută, cu brio, de evaluarea lor. Simona Neumann spune că nu știe de unde a venit această furtună.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, nemultumit de Asociatia Timisoara Capitala Culturala: De acum am sa ma implic! Comisia Europeana il contrazice
Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top