Weekend de jazz. Jimbo Blues, la Jimbolia

Teatrul de Vară din Jimbolia va fi, la acest sfârșit de săptămână, gazda ediției cu numărul 14 a Festivalului de jazz Jimbo Blues. Concertele încep în fiecare seară la ora 20, iar intrarea este, ca de obicei, gratuită.

Jimbolia va găzdui, pe scena Teatrului de Vară, în 5 și 6 august, o nouă ediție a Festivalului de jazz Jimbo Blues, organizat de primăra din localitate și Fundația Alternativa. Muzicianul Johnny Bota, Directorul festivalului este, și în acest an, Johnny Bota, care a decis ca pe scenă să urce formații dintre cele mai reprezentative pentru genul blues. Din line-up face parte Bega Blues Band, cea mai longevivă trupă de jazz blues din România, care și-a început activitatea în 1983, atunci când regretatul Bela Kamocsa și Johnny Bota au decis să evolueze împreună la festivalul de jazz din Brașov. Îl veți putea vedea, de asemenea, la Jimbolia pe Vali Răcilă, zis ș „Sir Blues”, care îmbină, așa cum n-ați mai văzut vreodată, actoria, muzica și sociologia, nu pentru că trebuie, ci fiindcă el pentru asta respiră. O altă formație invitată este Milan Petrovic Group, o trupă din Serbia care a mai cântat la Timișoara și care are și ea peste 20 de activitate. Vor urca pe scena de la Jimbolia și Cherry Band, de la Târgu Mureș, Soul Serenade, din București, și AXiS Trio, din Kladovo. Mai multe detalii găsiți aici.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Există speranță pentru vaporașe! Ministerul Transporturilor pare să fi găsit, în sfârșit, soluția pentru ca transportul în comun pe Bega să poată porni. La o săptămână după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că se va adresa Comisiei Europene, MT a oferit, spune edilul, o variantă pertinentă de deblocare a situației. Primul pas a fost făcut în plenul CL.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pornesc vaporasele? Ministerul Transporturilor a gasit solutia pentru deblocarea Canalului Bega
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top